Mama lucra 6 zile din 7, timp în care încerca să armonizeze cerințele șefului ei cu cele ale vieții de familie- să apuce să facă mâncare, să țină casa curată, să aibă grijă de ambii copii pe care îi avea șamd. Azi, jobul îți ocupă mai puțin timp. Durata medie a vieții profesionale în Uniunea Europeană se situează în jurul valorii de 36 de ani. Cele mai lungi perioade se întâlnesc în țările nordice, unde durata medie a vieții profesionale se află în jurul valorii de 40 ani (Suedia, 41,7 ani, Danemarca 39,6 ani și Olanda, 40,1 ani). România se află în grupul țărilor cu cele mai scăzute durate ale vieții profesionale (33,4 ani). Cea mai redusă perioadă a activității profesionale se înregistrează în Italia (31,6 ani).
Viața profesională poate fi împărțită în trei faze.
Prima este faza de intrare pe piaţa muncii care se plasează, de regulă, la sfârşitul perioadei de studii şi în prima parte a perioadei în care tinerii încep să desfășoare activități economice pe piața forței de muncă. Adică la 15-34 ani, fază în care ocuparea tinerilor se află sub influenţa mai multor factori, cel mai important fiind educația (exprimat prin durata perioadei de şcolarizare şi pregătire profesională, care durează, în medie până la 24 ani). În România, nu există diferențe în ceea ce privește participarea la educație a fetelor și a băieților, însă după finalizarea studiilor, majoritatea tinerilor își încep viața de familie, iar diferențele între încep să devină evidente.
După finalizarea studiilor pot să apară şi copiii care sunt priviți ca bariere ale vieții profesionale, mai ales în cazul femeilor. Raportul dintre femei și bărbați (cu vârste cuprinse în grupa 25-34 ani), care aveau în întreținere copii sub 15 ani era de 1,66. Acest indicator vorbește despre limitele care ar putea să apară referitor la accesul la piața muncii, în cazul româncelor tinere. Tot în faza de intrare pe piața forței de muncă se delimitează o secțiune a tinerilor care nu sunt ocupați și care nu urmează nicio formă de educație (NEET). Acest fenomen este un factor îngrijorător pe piaţa muncii. Indicatorul NEET măsoară numărul de tineri cu vârsta între 15 şi 34 ani, care nu sunt ocupaţi şi nici nu urmează o formă de educaţie sau formare, la care se semnalează dificultăţi în tranziţia de la școală la piaţa muncii.
În România, în anul 2017, rata tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare a fost de 18,7% (15,2% la tinerii de 15-24 ani), cele mai afectate fiind persoanele de sex feminin (24,8%) și tinerii din mediul rural (22,2%). De asemenea, fenomenul este întâlnit și în statele membre ale UE, existând o preocupare majoră - la nivelul comunităţii europene - în ceea ce priveşte ocuparea tinerilor neocupaţi care nu urmează nicio formă de educaţie sau de instruire.
În anul 2017, 14,7% din persoanele cu vârste între 15 şi 34 de ani din Uniunea Europeană nu urmau o formă de învăţământ şi nu erau ocupaţi pe piaţa forţei de muncă (10,9% la grupa de vârstă 15-24 ani). Situaţia este gravă pentru unele state, cum ar fi România Grecia, Italia, Bulgaria şi Croaţia, unde rata NEET depăşeşte cu mult media europeană.
Cea de a doua etapă a vieții profesionale este faza de mijloc pe piața muncii, în care munca ocupă locul cel mai important. Este etapa cea mai aglomerată, care corespunde vârstei de 35-54 ani și în care intervin, pe lângă activățile legate de munca formală, pe lângă îngrijirea copiilor, și situaţii de îngrijire a părinţilor vârstnici sau alte situaţii de viaţă care diferenţiază modelul de viață profesională al femeilor de cel al bărbaţilor. Experienţa ţărilor europene din ultima perioadă a evidenţiat tendinţe contradictorii, generate pe de o parte de factori care ţin de politicile de ocupare, inclusiv cele care se referă la prelungirea vieţii de muncă şi, pe de altă parte, la politicile în domeniul protecţiei sociale. Dat fiind faptul că în această perioadă de viaţă salariaţii au obligaţii legate de creşterea copiilor, tendinţele privind ocuparea şi durata muncii pot fi foarte diferite. Astfel, în ţările mai prospere în care este încurajată ocuparea mamelor (prin măsuri promovate de politica de ocupare şi politica socială), rata de ocupare şi numărul orelor de muncă a mamelor poate fi mai mare.
La polul opus, în ţările mai puţin prospere, situaţia poate fi diferită: fie o participare înaltă a femeilor pe piaţa muncii indiferent dacă aceasta este încurajată activ prin acordarea de facilităţi din sistemul protecţiei sociale, din cauza nivelului mai redus al salariilor, fiind necesare două salarii pentru acoperirea nevoilor de trai, fie o participare slabă a femeilor, în principal din cauza constrângerilor de pe piaţa muncii (femeile sunt primele ameninţate de şomaj) şi/sau a obligaţiilor familiale mari ale acestora, ele având o responsabilitate mai mare pentru îngrijirea copiilor şi activitatea casnică.
În Uniunea Europeană de exemplu, în medie, rata de ocupare a bărbaţilor este superioară celei a femeilor (73% în comparaţie cu 62% în UE în 2017). Totuşi, este de remarcat că diferenţa între ratele de ocupare ale femeilor şi bărbaţilor creşte odată cu numărul de copii. Conform datelor Eurostat, în anul 2017, rata de ocupare medie a statelor membre ale UE, calculată pentru femeile cu copii a fost de 66% și de 74% - calculată pentru bărbaţii cu copii. Ratele au fost mai mari atât pentru femeile cu un copil (71%) cât şi pentru bărbaţi (86%).
Pentru femeile cu doi copii, rata este aproape identică (72%) cu cea în cazul femeilor cu un copil, în timp ce rata pentru bărbaţi este mai mare (90%).
Pentru persoanele cu trei sau mai mulţi copii, rata de ocupare a scăzut şi a fost de 57% pentru femei, în comparaţie cu 85% pentru bărbaţi. Acest tipar se observă în majoritatea statelor membre, inclusiv în România, unde rata de ocupare a bărbaţilor este, de asemenea, superioară celei a femeilor (71,8%, faţă de 55,8%, în 2017).
Ultima etapă a vieții profesionale, faza târzie sau de final pe piața muncii, plasează persoanele înainte de împlinirea vârstei de pensionare (55-64 ani), dar şi după această vârstă, când o parte a celor ce aparţin acestui segment de vârstă pot şi sunt dispuşi să muncească în continuare.
Multe ţări europene, în special cele puternic dezvoltate şi cu o populaţie puternic îmbătrânită, descurajează pensionarea timpurie sau, altfel spus, încurajează pensionarea târzie. În aceste ţări, tendinţa este de creștere a ratelor de ocupare şi de reducere a numărului de ore de muncă. Pe de altă parte, în ţările în care astfel de măsuri sunt timide sau lipsesc, ratele de ocupare a persoanelor din această fază a vieţii scad rapid, mai ales dacă acest lucru este susţinut, parţial, de prevederile sistemului de pensionare.
În această etapă, viața profesională poate fi limitată de anumiți factori de natură biologică (starea de sănătate precară, de exemplu) sau factori socio-economici. În general, femeile sunt mai afectate decât bărbații în ceea ce privește limitarea capacității de participare la activitatea economică în această etapă a vieții, în special ca efect responsabilităților familiale (ajutorul acordat persoanelor dependente), sau al activităţilor casnice în propriile gospodării. În România, 12,2% dintre femeile cu vârste între 55 și 64 ani aveau în îngrijire persoane dependente (în anul 2010), în timp ce situația bărbaților de aceeași vârstă era mai favorabilă (cu o pondere de 10,1%). Tendința este de reducere a poverii responsabilităților familiale pentru ambele sexe, dar de majorare a decalajului dintre acestea (în anul 2005, 14,8% dintre femeile cu vârste între 55 și 64 ani aveau în îngrijire pesoane dependente, în timp ce ponderea bărbaților era de 13,5%).
0
1
