​Domnul Ionescu face parte din statistici, chiar dacă nu știe asta și nici nu îl prea interesează asemenea informații. Tot ce știe e că a ajuns șomer la 45 de ani și șomer a rămas. Că cine mai angajează azi un bărbat de 45 de ani, doar cu liceul la bază?, se lamentează el în barul al cărui client fidel a devenit. Dacă îl întrebi ce știe să facă, îți spune mândru că e cel mai bun faianțar din lume. Dar nu se mai construiește nimic, mai zice el oftând. Dacă îl întrebi de Internet, te privește ca pe un extraterestru. Dacă îi spui că în cealaltă parte a țării ar fi disponibil un job pentru el, se enervează. Cum să mă mut dom`ne la vârstă mea taman la mama naibii? Aștept, că n-au intrat zilele în sac, zice el, așteptând să vina și luna asta indemnizația de șomaj. Domnul Ionescu e unul dintre 358.000 de șomeri anunțați miercuri de Statistică.

Unul din sase someri romani ar accepta sa lucreze in orice conditiiFoto: sxc.hu

E drept, numărul șomerilor din noiembrie 2018 față de noiembrie 2017 e în scădere cu circa 70.000 de persoane, dar asta se datorează atât migrației externe cât și lipsei unor politici eficiente de reconversie profesională, valabilă pentru toate guvernele ultimilor ani. Există ”pungi” de șomaj mai ales în zonele care au suferit o dezindustrializare consistentă, dar și zone cu șomaj zero sau aproape de zero.

Explicații pentru această stare de lucruri sunt destule, dar cauzele reale sunt simple: piața muncii din România funcționează prost. De vină nu e doar Ministerul Muncii, să fim înțeleși. De vină e și sistemul de educație care nu formează specialiști ceruți de piață, așa cum un alt motiv ține de îmbătrânirea demografică, fenomen care face că acele calificări de care dispun șomerii să nu mai corespundă celor cerute de locurile de muncă disponibile. Abilitățile de găsire a unui loc de muncă ale seniorilor sunt mai reduse comparabil cu cele ale tinerilor. În timp poate apărea și sentimentul de descurajare și de renunțare la a mai căuta un loc de muncă.

  • Cazul domnului Georgescu- șomajul de așteptare

Domnul Georgescu este șomer. A lucrat că funcționar bancar până când instituția l-a pus pe liber. Georgescu lucra într-un orășel de provincie, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea. Există locuri de muncă vacante dar dl. Georgescu refuză posturi pe care le consideră sub demnitatea lui. "De la 4000 de lei nu mă pot angaja că vânzător în butic cu 900 de lei pe luna", spune el. E de înțeles. Georgescu încearcă să își găsească un loc de muncă tot în zonă financiară și a luat legătură cu alte bănci din oraș că să își ofere serviciile. Deocamdată așteaptă. Este șomajul de așteptare.

  • Cazul domnului Popescu, sau când cererea lui de muncă nu se va întâlni prea curând cu oferta

Domnul Popescu a lucrat în marketing. Vânzări, mai precis. Vindea produsele unei fabrici de perdele și lenjerie de pat. Asta a făcut o viață, la asta se pricepe. N-a mai mers afacerea așa că a rămas pe drumuri. Ar mai fi o fabrică similară care e la vreo 5 județe distanță și unde s-ar putea angaja, dar cum să-și lase soția și copii că să se mute practic la 300 de kilometri distanță? Cererea lui de muncă nu se va întâlni prea curând cu oferta de muncă. Iar țara e plină de Popești, Georgeşti și de Ioneşti.

Mai e și capcana stipendiilor sociale și a muncii la negru, dar într-o mai mică măsură. Un șomer care "se descurcă" și obține un certificat de handicap în baza căruia încasează o rentă lunară și mai lucrează la negru și mai are eventual și ajutor de șomaj nu va fi dispus să își caute un loc de muncă pentru câțiva lei în plus pe care i-ar obține. Nu sunt foarte multe cazuri din acestea, dar ele există.

  • Cât pierde economia din cauza șomajului?

În medie, cheltuielile medii lunare ale unui salariat sunt, potrivit Statisticii, de circa 1770 de lei. Conform aceleiași surse, cheltuielile medii ale unui șomer sunt de 620 de lei lunar. Diferența dintre cele două categorii este de peste 1000 de lei lunar, ceea ce duce la peste 12.000 de lei anual/persoană, bani care nu intră în economie.