​Monedele europene au fost luni în scădere față de euro cu excepția forintului care a rămas în apropierea celei mai bune poziționări din ultimele șapte luni la 317.45/EUR. În ciuda tentativei BNR de a reduce lichiditatea pe piața monetară atrăgând lei de la băncile comerciale, EURRON continuă să rămână pe un trend crescător urcând peste 4.7050, arată o analiză trimisă luni investitorilor de către o bancă comercială.

Banca Nationala a Romaniei BNRFoto: Hotnews

Context:

  • Economia chineză a crescut în 2018 cu doar 6.6%, cel mai scăzut ritm din ultimii 28 de ani, afectată fiind de tarifele comerciale impuse de SUA, de scăderea cererii la nivel global și de măsurile luate de autorități pentru reducerea poluării. Deși guvernul a promis politici de stimulare economică, acestea au nevoie de timp pentru a își face efectul iar până atunci scăderea sentimentului consumatorilor va duce la o reducere a cererii interne astfel încât analiștii estimează o diminuare a vitezei de creștere economică și în 2019 la 6.3%. Semnele de slăbiciune ale celei de-a două economii mondiale că mărime se adaugă la celelalte riscuri de scădere a economiei globale.
  • Cum datele privind economia Chinei erau așteptate de investitori, dolarul a rămas aproape neschimbat față de celelalte monede majore în dimineață de luni; în momentul redactării, monedă unică se tranzacționează cu puțin peste USD 1.1375/EUR.
  • BNR a atras de la 20 de bănci comerciale 4.29 miliarde lei în depozite cu maturitate de șapte zile la dobândă cheie de 2.50%, după ce săptămâna trecută sumă se ridicase la 12.86 miliarde. Segmentul scurt al curbei randamentelor implicite a urcat la 1.85% în timp ce segmentul maturităților 1M-3M este aproape plat la 3.80%.
  • Anunțul privind PIB în China fiind anticipat de piață, prețurile metalelor prețioase au scăzut luni dimineață pe seamă unui mai mare apetit pentru risc. Aurul a coborât sub 1,280.00 dolari pe uncie, argintul este cotat peste 15.20 dolari pe uncie iar platină a coborât la 795.00 dolari pe uncie. Paladiul se menține peste USD 1,380.00 pe uncie, în coborâre de la maximumul istoric atins săptămâna trecută la 1,434.50 dolari pe uncie.

Estimările privind cursul leului sunt:

Potrivit unui raport ING, se estima că leul ar putea depăși pragul de 4.7 lei în primăvara acestui an, urmând ca în toamnă cursul euro să ajungă la 4.8 lei, iar în primăvara anului viitor, deprecierea să ducă leul la 4.82 în fața euro.

UniCredit: 4.67 lei/eur (în martie 2019), 4.68 lei/eur (în iunie), și 4.75 lei/eur în decembrie 2019

BRD: EURRON ar putea testa nivelul de 4,70, iar pentru 2019, plafonul se poate muta la 4,75 pe fondul problemelor din economie

BCR: Credem în scenariul în care leul se va deprecia gradual și lent în trimestrele următoare (până la 2-3%), datorită riscurilor legate de deficitele gemene și de capacitatea limitată a BNR de a implementa o politică monetară independentă, arată și un raport al BCR, care estimează un leu cotat la un curs de 4.77 în fața euro, la finele acestui an, realizat de economistul șef Horia Braun.

Banca Transilvania: Estimăm un maxim de 4.73 de lei/euro în acest an și o medie de 4.71 a cursului. ”În scenariul actualizat cursul maxim anual EUR/RON ar putea crește la 4.73 în 2019, 4.78 în 2020, respectiv 4.84 în 2020”, arată raportul BT, semnat de economistul șef Andrei Radulescu

Sursa datelor: rapoartele interne ale băncilor.