”​În baza materialului prezentat, CNSM a identificat soluții de posibile scenarii de adaptare (subl.n.) a OUG 114/2018, cu respectarea legislației in vigoare”, se arată în comunicatul remis presei după încheierea întâlnirii de luni. Așa cum HotNews a anticipat, nu s-a tranșat nimic în cadrul acestei întâlniri, punându-se bazele unor viitoare discuții tehnice. Discuțiile. care au început cu peste o oră și jumătate întârziere, au fost destul de tensionate, fiecare dintre reprezentanții celor două tabere susținându-și punctul de vedere.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu si ministrul Finantelor Eugen TeodoroviciFoto: Agerpres

​Reamintim că Ordonanța a produs serioase îngrijorări în mediul de afaceri, fiind criticată atât de comunitatea de business, cât și de Banca Centrală și de organismele europene pentru modul în care a fost promovată dar și pentru lipsa oricărui studiu de impact al acesteia.

Denumită inițial Ordonanța ”lăcomiei”, documentul critică sistemul bancar din cel puțin două motive: primul, acela că băncile în loc să finanțeze economia, preferă să își plaseze banii în titluri de stat, iar cea de-a doua critică e legată de marjele mari cu care acestea lucrează. Pe scurt, băncile românești dau credite prea scumpe populației și bonifică prea modest depozitele românilor.

Consiliul general al CNSM este alcătuit din trei membri ai BNR și doi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit site-ul instituției: Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR și președintele CNSM), Florin Georgescu (Prim-viceguvernatorul BNR), Liviu Voinea (Viceguvernatorul BNR, coordonator al activității de stabilitate financiară), Leonardo Badea (președintele ASF) și Elena Doina Dascălu (Prim-vicepreședinte al ASF).

Celor șase li se adaugă trei reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice (MFP): Eugen Orlando Teodorovici (ministrul), Attila György (secretar de stat responsabil cu coordonarea promovării cadrului legal aferent piețelor financiare) și Tiberiu Valentin Mavrodin (secretar de stat responsabil cu coordonarea managementului trezoreriei și datoriei publice).

De asemenea, Petre Tulin, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, participă la ședințele Consiliului general al CNSM, dar nu are drept de vot.