Când am urcat în taxi, primul lucru care m-a frapat a fost senzația de vârstă înaintată a șoferului. O secundă am ezitat să urc de teamă că, părându-mi foarte bătrân, reflexele lui ar fi putut fi mult încetinite. Dar cum deschisesem deja ușa mașinii, mi s-ar fi părut infinit mai nepoliticos să nu urc, invocând discriminări legate de vârstă. Nea Emil are 78 de ani împliniți și e angajat de doi ani. În ultimii ani, numărul seniorilor români de peste 65 de ani care lucrează a urcat la aproape 310.000.
Nea Emil s-a întors în ”câmpul muncii” după ce băiatul lui –proaspăt tătic al unui băiețel- și-a pierdut jobul. Soția e și ea în concediu maternal așa încât până își va găsi un nou loc de muncă, nea Emil își ajută copiii din suplimentul de venit obținut ca taximetrist.
El trebuie să dea ”la plan” 150 de lei pe zi, mai pune gaz de 50 de lei, iar ce face în plus sunt banii lui. Și uneori face câte 200 de lei, alteori doar 70-70 de lei pe zi, bani pe care îi duce în aceeași seară copiilor.
În 2015, erau circa 300.000 de români de peste 65 de ani care preferau să muncească în loc să se odihnească cei după 40 de ani de activitate sau mai mult. În anul următor, numărul lor a coborât la 282.000, iar în 2017, numărul seniorilor ocupați urca la 308.000. Anul trecut, a depășit 310.000.
Generația născută imediat după cel de-al doilea război mondial , care împlinește acum vârsta de pensionare, a cunoscut perioade intense a muncii, când săptămâna de lucru avea 6 zile, nu 5 ca acum.
E drept, cea mai mare parte a vârstnicilor, respectiv 80,9% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 65 și 74 de ani și 97,8% dintre cei de 75 ani și peste, au statut de pensioner și atât. O parte dintre cei vârstnici au desfășurat o activitate economico-socială cu program complet sau parțial (41,2% pentru cei cu vârsta între 55-64 ani și 8,6% pentru cei de 65 ani și peste), bărbații cu vârsta între 55-64 ani în mai mare măsură decât femeile, respectiv 51,3% față de 32,2%, iar bărbații de 65 de ani și peste în mai mare măsură decât femeile, respectiv 10,3% față de 7,4%.
E drept, în cazul seniorilor, fluctuațiile, absenteismul și accidentele de muncă au o pondere mai mică, comparativ cu tinerii. Pe de altă parte, o parte din joburile disponibile din piață nu mai corespund aptitudinilor acestora sau sunt considerate prea dificile din punct de vedere fizic pentru seniori.
Pentru categoria de vârstă de 65 ani și peste erau activi 16,3% în mediul rural, față de 1,6% în urban. Diferența este dată în special de specificul ocupării în mediul rural, unde cea mai mare parte a forței de muncă este ocupată în agricultura de subzistență, cei mai mulți dintre aceștia având statut de ajutor familial neremunerat.
În ceea ce privește diferențierea pe medii, 69,6% din vârstnicii ocupați (de 65 ani și peste) din mediul rural erau lucrători pe cont propriu, în mediul urban ponderea acestora fiind de 36,3%.
Prezența vârstnicilor de peste 65 ani pe piața muncii nu este determinată doar de dorința lor de a nu sta acasă, ci mai degrabă de nevoia de a munci pentru asigurarea traiului zilnic, în condițiile absenței sau insuficienței surselor de venit.
Vârstele medii de pensionare cresc în întreaga lume, din cauze ce țin atât de latura cererii cât și a ofertei de muncă. Pe de o parte angajatorii se confruntă cu o lipsă de forță de muncă și apelează la seniori acolo unde se poate, iar pe de altă parte mulți vârstnici au nevoie să își completeze veniturile.
În Marea Britanie , numărul persoanelor în vârstă de cel puțin 50 de ani care preferă să rămână pe piața muncii s-a dublat în ultimii doi ani și jumătate, iar vârsta medie de pensionare a urcat de la 61 de ani în 1998, la 65 de ani în prezent.
În Coreea de Sud, vârsta medie efectivă de pensionare pentru femei este deja peste 73 de ani.
În Austria, vârsta de pensionare va crește gradual, începând cu 2024 până în 2033, la 67 de ani la bărbați, de la 65 de ani în prezent, și la 65 de ani în cazul femeilor (de la 60 de ani în prezent).
În Germania, vârsta de pensionare este de 65 de ani, pentru persoanele născute înainte de 1947, și 67 de ani pentru cei născuți după 1964. Pentru cei născuți între cele două perioade, vârsta de pensionare crește cu o lună pentru fiecare an. De exemplu, cei născuți în anul 1948 se pot pensiona la 65 și o lună, cei născuți în 1949 se pot pensiona la 65 de ani și două luni și așa mai departe. Cei mai dezavantajați sunt cei născuți după 1958, pentru că vârsta de pensionare crește cu câte două luni pentru fiecare an în plus, până ajunge la 67 de ani pentru cei născuți în 1964. Până în 2060, statul intenționează să majoreze vârsta de pensionare la 69 de ani.
Există însă diferențe între vârsta legală de pensionare și cea efectivă de pensionare. În România, potrivit unui studiu al prof. Ghețău, vîrsta medie efectivă de pensionare era de puțin peste 56 de ani la bărbați, respectiv puțin peste 55 de ani la femei.
Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice din România recomandă angajatorii să adopte practici "favorabile vârstei", cum ar fi eliminarea prejudecăților de vârstă la recrutare, îmbunătățirea contractelor de muncă flexibilă, formarea continuă pentru lucrătorii de toate.
Există exemple de bune practici în întreaga lume. CVS, lanțul de farmacii din SUA, permite personalului ca, pe timpul iernii, să se transfere temporar în unități aflate în state cu o climă mai caldă. Producătorii de automobile, cum ar fi BMW și Porsche, reproiectează fabrici făcând spațiile de lucru mai confortabile lucrătorilor în vârstă.
2
3
