Financial Times: Legislația Angliei va permite acordarea divorțului fără ca vreunul din soți să fie obligat să facă dovada vinei celuilalt ● Macron semnalează că Brexitul ar putea fi amânat cu un an ● Le Temps: Israelienii votează, viitorul lui Netanyahu pe cântar ● El Confidencial: Mai mult decât Brexit: UE se confruntă, în viitor, cu provocări mult mai grave ● La Tribune: La alegerile europene, teama de naţionalism(e) va mobiliza mai mult decât teama de imigranţi ● Der Standard: Jumătăţi de adevăr despre migraţie ●Lectură plăcută!
- Financial Times: Legislația Angliei va permite acordarea divorțului fără ca vreunul din soți să fie obligat să facă dovada vinei celuilalt
Guvernul britanic va introduce pentru prima dată în mai mult de 40 de ani o ”reformă” a mecanismului prin care divorțul va fi acordat, aceasta urmând să permită cuplurilor să solicite desfacerea căsătoriei fără ca unul din ei să indice a cui e vina.
Noua lege, care se va aplica căsătoriilor și parteneriatelor civile, va elimina necesitatea de a face dovada comportamentului celuilalt soț și va pune de asemenea capăt dreptului unei părți de a contesta cererea de divorț.
Ministerul Justiției a declarat că cuplurile vor avea o perioadă de minimum șase luni în care vor putea "reflecta" la cererea de divorț înainte ca aceasta să își producă efectul juridic. Modificările vor intra în discuțiile Parlamentului "imediat ce legislatura va permite".
David Gauke, secretarul de stat pe Justiție, a declarat că reforma va pune capăt jocului de-a ”vina” în divorțul cuplurilor.
Legea privind divorțul a rămas neschimbată din 1973, în pofida solicitărilor repetate de reformă ale judecătorilor și avocaților. În prezent, divorțurile se acordă numai după ce se poate demonstra că căsătoria s-a desfăcut din cauza adulterului, părăsirii domiciliului conjugal, a "comportamentului nerezonabil", ori de comun acord, după ce ambii soți au trăit separat de mai mult de doi ani.
Dacă oricare dintre părți contestă solicitarea de divorț, cuplul trebuie să trăiască mai mult de cinci ani pentru ca divorțul definitiv să fie acordat.
Alte titluri din FT:
- Macron semnalează că Brexitul ar putea fi amânat cu un an
Franța a semnalat faptul că Marea Britanie ar putea rămâne în UE încă aproape un an, dar va trebui să îndeplinească condiții stricte. Potrivit acestuia, Marea Britanie va trebui să-și limiteze luarea deciziilor în privința unor aspecte precum bugetul UE și numirea următorului președinte al Comisiei Europene. "Cu cât este mai lungă perioada, cu atât garanția trebuie să fie mai puternică", a spus oficialul, adăugând că în ceea ce privește prelungirea "un an ne pare prea lung". Dar el a indicat că o întârziere până în martie anul viitor ar putea fi acceptabilă - dacă ar fi însoțită de condiții.
Un summit UE care va avea loc miercuri ar putea aproba o întârziere a datei limită de ieșire din UE (12 aprilie) a Marii Britanii, dar va oferi, de asemenea, un cadru pentru a limita prejudiciile aduse UE.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, este liderul UE cel mai sceptic în privința unei amânări lungi, în timp ce alte țări din bloc par convinse de întârzierea Brexitului cu o perioadă relativ lungă de timp.
- Le Temps: Israelienii votează, viitorul lui Netanyahu pe cântar
Peste șase milioane de israelieni sunt chemați să-și aleagă parlamentul, marți. Votul lor va decide dacă Benjamin Netanyahu își va menține poziția dominantă sau a venit vremea schimbării cu novicele Benny Gantz.
Birourile de vot s-au deschis marți în Israel pentru alegerile legislative care vor decide dacă indetronabilul Benjamin Netanyahu își continuă domnia sau a venit vremea schimbării, cu novicele Benny Gantz.
Circa 6,3 milioane de alegători sunt chemați să meargă în școli, primării sau cazărmi pentru a-i alege, până la ora locală 22 (21 în Elveția), pe cei 120 de deputați care îi vor reprezenta în Knesset.
Netanyahu urmărește un record de longevitate
Țara își va ține respirația la închiderea birourilor de vot când vor fi publicate primele sondaje. Rezultatul va fi incert până la capăt între listele celor doi Benjamin: Likudul (dreapta) lui “Bibi” Netanyahu și alianța Albastru-alb (centru dreapta) a lui “Benny” Gantz.
De o parte, Benjamin Netanyahu, 69 de ani, din care peste 13 ani petrecuți la putere conducând operațiunile militare ale țării sale și vorbind de la egal la egal cu mai marii lumii. El dorește un al cincilea mandat și poate un record de logevitate, pe care i-l va fura în iulie istoricului David Ben Gourion, dacă președintele Reuven Rivlin, având în vedere compoziția parlamentului, îi va încredința sarcina formării viitorului guvern.
Benny Gantz, un militar pentru a pune capăt anilor de divizări și de corupție
În concurență cu el, principalul lui challenger, Benny Gantz, 59 de ani, fost parașutist, fost comandant al unei unități de forțe speciale și fost șef de stat major.
Benny Gantz nu intrase încă în politică acum șase luni. În lipsa unor diferențe de program semnificative, scrutinul are aspectul unui referendum privind persoana lui Benjamin Netanyahu, adorat de unii, detestat de alții și nelăsând pe nimeni indiferent.
Pentru Benny Gantz, e vorba înainte de toate să pună capăt anilor de divizări și de corupție reprezentați de prim-ministrul încă în funcție. Pentru Benjamin Netanyahu, nimeni nu garanteraza mai bine ca el securitatea și prosperitatea țării sale.
Victoria lui părea asigurata când, în decembrie, a provocat aceste alegeri anticipate înaintea scadenței din noiembrie 2019. Inițiativa a fost în mare măsură interpretată ca încă o manevră din partea acestui bărbat cu reputație de maestru în strategie, pentru a revendică o victorie electorală proaspătă în față amenințărilor cu inculparea.
Doi bărbați umăr la umăr în sondaje
De atunci, Benny Gantz s-a lansat și a constituit o lista solidă având pe primele cinci locuri trei foști comandanți ai armatei, un fost ministru de finanțe și pe fostul șef al centralei sindicale naționale.
Și, în februarie, procurorul general și-a anuțat intenția de a-l inculpa pe Benjamin Netanyahu pentru corupție, fraudă și abuz de încredere în trei cazuri de donații primite din partea unor miliardari, schimburi de bonuri între guvernanți și patroni și tentative de înțelegeri secrete cu presa.
Ultimele sondaje oficiale arătau vineri Likudul și Albastru-alb umăr la umăr. Dar cu câte 30 de mandate prognozate pentru fiecare, și unul și celălat rămân departe de majoritatea absolută (61 din 120) și vor trebui să se alieze cu alte formațiuni pentru a guverna.
Proiecțiile rezultatelor celorlalte liste sugerează că Benjamin Netanyahu ar avea avantaj să formeze o coaliție. Sunt în competiție vreo 40 de liste în total. Dar toți experții au avertizat în legătură cu fiabilitatea sondajelor de opinie.
În ultimele zile de campanie înverșunată în care Likud a lansat un foc continuu de critici împotriva lui Benny Gantz, Benjamin Netanyahu a continuat se pare să se prevaleze de rezultatele diplomatice și de apropierea lui de președintele Donald Trump. (RADOR)
- El Confidencial: Mai mult decât Brexit: UE se confruntă, în viitor, cu provocări mult mai grave
Ascensiunea naţionalistă, reforma zonei euro sau protecţia statului de drept în UE reprezintă câteva dintre provocările cu care va trebui să se confrunte Europa în următorii 5 ani
EL CONFIDENCIAL (Spania), 9 aprilie 2019 - În dimineaţa zilei de luni, Bruxelles-ul se trezeşte într-un nor gros de ceaţă care împiedică o perspectivă clară a capătului drumului. Pare a fi o alegorie: teribila incertitudine legată de Brexit împiedică perspectiva unui scenariu ce urmează să fie definit la sfârşitul săptămânii: o amânare de un an, un Brexit fără acord sau nici una dintre aceste două opţiuni. În timp ce în capitala UE totul se învârte în jurul Brexit şi al ieşirii din acest labirint, la Milano, liderul xenofobei Legi a Nordului şi viceprim-ministrul italian Matteo Salvini adună o mână de partide eurosceptice pentru a prezenta o campanie comună pentru alegerile europene. Nu sunt toţi cei pe care italianul i-ar dori, dar este un apel de trezire: restul Europei se mişcă. Uniunea Europeană se confruntă cu riscuri mai grave decât Brexit, iar întâlnirea organizată de Salvini luni, fiind un act de la care au lipsit unii dintre fraţii mai mari ai familiei eurosceptice europene, cum este formaţiunea poloneză Lege şi Dreptate (PiS) sau partidul lui Viktor Orbán, este doar un eşantion al acestui lucru.
În capitalal comunitară se ştie asta şi acesta este unul dintre motivele pentru care nu se vrea prelungirea agoniei Brexit. Cu toate acestea, deja fără multe opţiuni, procesul pare să fie condamnat să continue câteva luni, dacă nu se ajunge la anul de prelungire. Dar UE are probleme mult mai grave, sistemice, care o atacă din interior şi există o nevoie urgentă de a le aborda.
Ascensiunea naţionalistă
Prima problemă este cea reprezentată de Salvini, de luni, de la Milano: creşterea electorală a populismului naţionalist, care are ca prioritate opoziţia faţă de proiectul european. Este strict legat de un alt risc al UE, care este criza migraţiei, care a dat naştere politicilor identitare. Este adevărat că discursul s-a schimbat şi că nu se mai vorbeşte despre distrugerea Uniunii Europene, ci de schimbarea direcţiei sale, dar face parte dintr-o tendinţă mai largă: de a menţine aparenţa că instituţiile încă funcţionează, pentru a le face efectiv inutile, golindu-le pe dinăuntru. Faptul că eurofobii nu vorbesc deschis despre distrugerea proiectului european nu înseamnă că ei nu intenţionează să-l descompună din interior, pentru că este exact ceea ce caută.
Obiectivele lor reale sunt clare: a lua din competenţele Bruxelles-ului, pentru a le reda capitalelor. În acest fel, în mod curios, ei coincid cu unele guverne ne-naţionaliste, dar care au subliniat moda "descentralizării Europei". Salvini a întărit în ultimele luni discursul împotriva a ceea ce el numeşte "birocraţii" UE. Realitatea este că Uniunea Europeană nu funcţionează numai prin funcţionarii europeni care nu sunt aleşi în mod democratic, de fapt ei nu fac de obicei nimic fără mandatul prealabil al statelor membre, care sunt, în realitate, inima UE. Cu toate acestea, discursul iniţiat de Orbán, subliniind că adevărata Europă este ceea ce el întruchipează, identitatea, conservatorismul şi creştinismul, este o naraţiune care câştigă adepţi în politica europeană.
Nu mai este vorba despre distrugerea UE, ci despre a vedea care este adevăratul proiect european: dacă e cel care a avut loc până acum sau cel apărat de noii lideri eurosceptici, cel al Europei naţiunilor. Dacă al doilea prevalează, UE va fi diluată puţin câte puţin. Nu va fi vorba de o zi, ci de un proces lung. De asemenea, nu e nevoie de o victorie în alegerile europene pentru aceasta: acest proces este deja în desfăşurare, deoarece aceste forţe ajung la guvernele europene şi intră în Consiliul UE.
Reforma Eurozonei
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a asigurat în 2017 că e un moment economic bun. După mulţi ani de furtună intensă, s-a văzut din nou cerul senin. Era timpul să reparăm acoperişul casei numite zona euro, cât era soare afară, fără să aşteptăm următoarea furtună. Pentru că da, zona euro are găuri importante în acoperiş. Şi problema este că multe luni au trecut, nu s-au făcut destule lucruri, iar economia zonei euro este în răcire, în timp ce structura este încă şubredă: fără acorduri la orizont şi cu puţinele puncte în comun atinse erodând standardele minime. Dezbaterea privind bugetul zonei euro este încă într-un stadiu embrionar şi nu pare să se facă progrese semnificative înainte de iunie, când liderii au cerut Eurogrupului să prezinte un raport privind progresele înregistrate. Olanda şi un grup de state membre fidele principiilor au obligat ca acest instrument bugetar să nu servească pentru stabilizare, împiedicându-l folosirea lui pentru a ajuta ţările care au suferit un anumit "şoc", astfel încât să se prevină destabilizarea zonei euro .
Cazul reformei zonei euro, ştiind că este esenţială, după experienţele crizei datoriilor suverane, este doar un exemplu. Există, de asemenea, crearea unui Fond de garantare a depozitelor (EDIS) necesar pentru finalizarea Uniunii bancare, care rămâne blocat, cu respiraţie artificială. Totul este cuprins într-o dezbatere mai largă, aceea a echilibrului dintre reducerea riscurilor şi partajarea acestora. Cei mai fideli principiilor spun că, înainte de a împărţi orice fel de risc, înainte este necesar ca acestea să fie reduse, ceea ce a fost acceptat de toate ţările, aşa cum arată reducerea prezenţei creditelor neperformante în conturile băncilor. Cu toate acestea, partajarea pare să ia o cale mult mai lentă.
Criza migratorie
Europa nu s-a recuperat încă de pe urma crizei migraţiei din 2015 şi nu îşi va reveni încă mulţi ani. Criza a provocat un cutremur politic care are astăzi mulţi lideri naţionalist-populişti în fruntea guvernelor naţionale. UE are nevoie de o modalitate de a face faţă migraţiei, care nu constă în soluţii de urgenţă, aşa cum a fost de ceva timp. Orice consens privind un sistem comun de distribuire a migranţilor care sosesc pe coasta europeană este întrerupt şi nu există perspectiva actualizării aşa-numitului sistem Dublin pentru raţionalizarea cererilor de azil. Atunci când va veni următoarea criză migratorie, pentru că va veni, Uniunea Europeană va trebui să fie pregătită, dacă nu doreşte să repete imaginile din 2015 şi cutremurul politic rezultat, dincolo de toate acţiunile de salvare, naufragii şi imagini dramatice care au avut loc de atunci.
Nu există niciun acord care să ne permită să sperăm că în viitor crizele migratorii pot fi gestionate într-un mod diferit decât prin măsurile de urgenţă pe care ţările din prima linie le pot aplica, în timp ce o bună parte din ţările din nordul şi centrul Europei încearcă să ignore problema. Un bun exemplu al blocadei din prezent este reprezentat de operaţiunea navală Sofia. Extinsă pentru încă o jumătate de an, această misiune vizează lupta împotriva mafiei migranţilor din centrul Mediteranei. Singura problemă este că rămas fără bărci. Statele membre au decis să aprobe o "suspendare temporară" a participării navelor care până în prezent făceau parte din misiune. O operaţiune pentru a salva vieţi din mare... dar fără bărci.
Statul de drept
Cu siguranţă, cea mai gravă problemă cu care se confruntă UE este atacarea statului de drept. Nu puţine ţări din Europa reprezintă o provocare fundamentală, şi anume aceea de a încerca eliminarea unor elemente de bază ale valorilor europene, precum protecţia libertăţilor individuale, independenţa mass-mediei sau separarea puterilor. Există două ţări care marchează clar această cale, Polonia şi Ungaria. Articolul 7 din tratatul UE, un buton nuclear pentru a fi acţionat împotriva ţărilor care încalcă valorile de bază, cum ar fi separarea puterilor, a fost deja folosit împotriva Varşoviei şi Budapestei pentru derapajele lor autoritare. Lor li se alătură alte ţări, cum ar fi România, care în mod clar regresează în reformele sale împotriva corupţiei şi în protecţia independenţei judiciare.
Doi jurnalişti au fost ucişi în Malta şi în Slovacia pentru investigaţiile lor privind corupţia legată de guvernele respective, iar Parlamentul European a avertizat că nu se face suficient pentru a clarifica cazurile. Articolul 7 nu este suficient pentru a opri aceste derapaje care se produc într-o mână de ţări, iar asta face ca UE să aibă în interiorul ei un număr de membri care acţionează împotriva valorilor sale de bază, fără a exista niciun instrument pentru a le opri. Există un grup de state membre, cum ar fi Germania, Belgia, Franţa sau Spania, care sunt îngrijorate de această situaţie, iar recent, guvernele german şi belgian au lansat o iniţiativă pentru protejarea statului de drept în clubul comunitar.(RADOR)
- La Tribune: La alegerile europene, teama de naţionalism(e) va mobiliza mai mult decât teama de imigranţi
Pentru Viktor Orbán, Matteo Salvini şi Steve Bannon, alegerile europene din 26 mai vor servi drept referendum referitor la imigraţie. Ei cred că acea criză migratorie din 2015 a bulversat politica europeană – plasând marile partide în defensivă şi dezvăluind temeri securitare şi identitare ale Europei. Ei doresc să exploateze această temă pentru a crea o coaliţie suveranistă şi pentru a destabiliza UE din interior.
Ei bine, nu vor reuşi. Conform rezultatelor unui sondaj realizat în 14 ţări ale Europei de către Consiliul European pentru Relaţii Internaţionale (ECFR) pe un eşantion de 45 000 de persoane, întrebările care îi preocupă pe cetăţeni în 2019 sunt radical diferite faţă de cele din 2015. De data aceasta, campania ce propune o Europă-fortăreaţă nu va (mai) fi o strategie câştigătoare, şi asta din 3 motive.
Migraţia este o temă printre alte şase, nu neapărat cea mai importantă
În primul rând, sondajul arată că doar Ungaria consideră că migraţiile reprezintă principala ameninţare pentru UE. Ceea ce nu este de mirare, ţinând cont de propaganda neîntreruptă pe care Viktor Orbán, primul ministru, o desfăşoară prin intermediul mass media, pe care le controlează. În toate celelalte ţări în care s-a desfăşurat sondajul, cel puţin cinci alte teme se dovedesc a fi la fel de importante, dacă nu chiar mai importante, pentru această populaţie. Alegătorii nu consideră alegerile europene un referendum cu subiect unic. Ei vor lua deciziile în funcţie de aceste şase teme electorale diferite, chestiunea migraţiei nefigurând printre primele.
1. Radicalismul islamic este cel mai adesea citat ca o ameninţare pentru Europa. O mare parte a persoanelor chestionate în Franţa, Germania, Olanda, Polonia şi Slovacia o consideră chiar principala ameninţare.
2. Temerea legată de o revenire a naţionalismului în Europa este o temă considerată mai importantă – sau cel puţin la fel de importantă – decât migraţiile în Austria, Finlanda, Danemarca, Germania, Grecia, Olanda, Polonia şi Spania.
3. Consecinţele crizei economice rămân o chestiune majoră pentru locuitorii Italiei, României, Greciei şi Slovaciei.
4. Schimbarea climatică este citată ca «ameninţare importantă» doar în Danemarca şi în Finlanda, dar când este prezentată ca o temă separată, adună o majoritate zdrobitoare în cele 14 ţări sondate.
5. În sfârşit, Rusia apare ca un subiect important în Suedia, Danemarca, Republica Cehă, Polonia şi România.
Prin «migraţie», unii înţeleg «emigraţie»
Cei care consideră problema «migraţiei» ca fiind importantă au în vedere situaţii total diferite. Sunt unii îngrijoraţi înainte de toate de imigraţie, dar sunt şi unii care se tem de emigraţie. În timp ce ţările din nordul şi din vestul Europei se tem în continuare de venirea străinilor, o majoritate relativă a populaţiei din Italia, Spania, Ungaria, Polonia şi România este mult mai îngrijorată de plecarea concetăţenilor lor. Oricât de uimitor ar putea părea, în aceste ţări, cei chestionaţi ar dori ca guvernul să declare ilegală emigraţia pe termen lung!
Într-o Europă care îşi propune să suprime frontierele şi să încurajeze mobilitatea, această tendinţă spre auto-închidere este surprinzătoare, dar până la urmă comprehensibilă. În România, un locuitor din cinci a părăsit ţara în cursul ultimilor zece ani! Cei care rămân în ţară încearcă un sentiment de disperare, aşa că sunt gata să ridice un nou zid pentru a-şi reţine concetăţenii, la exact 30 de ani după căderea Zidului Berlinului.
Chiar şi printre persoanele care se declară mai preocupate de imigraţie se poate observa o mare diferenţă între cei care sunt îngrijoraţi din cauza migraţiei şi cei sau cele care estimează că pot apărea probleme din cauza unei asocieri cu radicalismul islamic. Primii susţin partidele de extremă dreapta, cum ar fi AfD în Germania, Adunarea Naţională din Franţa sau Partidul Libertăţii din Austria. Ceilalţi susţin marile partide de centru-dreapta, cum ar fi CDU/CSU în Germania, Republicanii în Franţa sau Noul Partid Popular al lui Sebastian Kurz, în Austria.
Teama de naţionalisme mobilizează şi mai mult
Al treilea motiv: sondajul arată că există o teamă mai mare faţă de revenirea naţionalismului decât temerile legate de migraţii, care i-ar putea împinge pe europeni spre urne.
După 2015 s-au produs multe schimbări. Cea mai evidentă este scăderea numărului de migranţi în Europa. Ecranele noastre de televiziune difuzează astăzi mult mai multe emisiuni referitoare la haosul provocat de Brexit decât la lipsa de control la frontiere. În unele cazuri, marile partide preconizează chiar ele controale mai severe la frontiere – niciuna dintre aceste formaţiuni nu mai este astăzi partizana deschiderii graniţelor cu orice preţ
Cu toate acestea, în ciuda acestui tablou optimist, partidele majoritare riscă să cadă în capcana întinsă de Viktor Orbán şi să ducă campania în direcţia stabilită de acesta. Pentru a-l parafraza pe Churchill, generalii vor duce bătălia finală. Dacă este să credem cifrele sondajului, ce ar trebui să facă partidele non-naţionaliste? Evident, să facă campanie pe temele care interesează populaţiile: naţionalism, economie, schimbare climatică şi securitate.
Evident, nu se pune problema să evite subiectul migraţiilor, care este un subiect important. Dar ele nu trebuie să se mulţumească să vorbească despre controlul frontierelor, ci trebuie să abordeze temerile suscitate de radicalismul islamic şi fuga creierelor, care loveşte numeroase ţări europene. Aceasta trece prin punerea la punct a unui program centrat pe integrarea migranţilor şi pe securitate, care să cuprindă soluţii pentru ciocnirile culturale, care să implice serviciile de poliţie, de informaţii, dar şi chestiuni de cetăţenie sau de limbă. Trebuie să ţinem cont de temerile provocate de migraţii şi să arătăm cum putem încuraja cetăţenii să imagineze viitorul migranţilor în propria ţară.
Definirea unui astfel de program este o provocare formidabilă. Acceptarea ei va permite normalizarea politicilor, atât în ţările de destinaţie, cât şi în cele de plecare. Acest lucru ar putea fi o lovitură fatală pentru Orbán şi Salvini, şi l-ar putea convinge chiar şi pe americanul Steve Bannon să revină în Statele Unite. (Articol semnat de Mark Leonard, director al Consiliului european pentru relaţii internaţionale) (RADOR)
- Der Standard: Jumătăţi de adevăr despre migraţie
Se trece adesea cu vederea faptul că pentru cele mai multe ţări din centrul şi estul Europei emigrarea din propria ţară este mult mai importantă decât imigrarea.
Campania electorală în vederea alegerilor europene a demarat în toate ţările, iar grija cea mai mare pare să fie – potrivit celor mai multe sondaje – migraţia. Un sondaj efectuat de European Council of Foreign Relations, în care au fost chestionate 46.000 de persoane din 14 ţări membre UE, a confirmat că subiectul cel mai important din Germania, Danemarca, Austria şi Suedia îl constituie teama de migraţie.
Însă dorinţa de a închide graniţele în faţa migranţilor legali şi ilegali este cea mai puternică în ţările foste comuniste, demonstrând frica de o invazie a migranţilor, ceea ce nu există. Simpatia faţă de închiderea frontierelor nu constituie doar o consecinţă a retoricii naţionaliste şi a creării unei atmosfere populiste.
De obicei se trece adesea cu vederea că pentru cele mai multe ţări central şi est-europene, emigrarea din propria ţară este mult mai importantă decât imigrarea. O cincime din populaţia României lucrează de exemplu în străinătate, iar trei sferturi din aceşti oameni nu împliniseră încă 35 de ani când au părăsit ţara lor natală. După 1989 Letonia a pierdut 27% din populaţie, Lituania 22,5% şi Bulgaria 23%.
Un număr de 600.000 de maghiari, de trei ori mai mulţi decât numărul refugiaţilor după înăbuşirea revoltei din 1956, au plecat spre Occident – în special în Germania şi Austria – pentru a găsi de lucru. În Bosnia, Serbia, Macedonia şi în special în Albania şi în Kosovo se poate constata o disponibilitate enormă de a emigra.
În locul speranţei de occidentalizare după schimbare a apărut spectrul depopulării. Emigrarea nu se referă doar la asistenţa medicală. Lipsa cadrelor de specialitate se resimte şi în economie. În România, de exemplu, numărul lucrătorilor din construcţii a scăzut de la 800.000 în 1990 la 320.000 în 2018. În ultimii zece ani 3,3 milioane de persoane din Polonia au lucrat periodic în Occident. În plină dezbatere a Brexitului, prim-ministrul polonez Mateusz Morawieczki a făcut un apel la reîntoarcere acasă adresat unui milion de polonezi care trăiesc în Marea Britanie. În orice caz, cea mai mare ţară din Europa Centrală şi de Est constituie o excepţie, deoarece se estimează că un milion şi jumătate de ucraineni sunt angajaţi în Polonia.
După schimbare, majoritatea guvernelor din Europa Centrală şi de Est au luat în calcul apariţia unor crase inegalităţi sociale. Sindicatele erau în general prea slabe pentru a putea duce o luptă pentru echitate socială, a crea un sistem funcţional al impozitelor şi a lua atitudine faţa de corupţia omniprezentă. Potrivit unor estimări credibile, după destrămarea Blocului răsăritean şi-au părăsit patria între 12 – 15 milioane pentru a trăi şi a munci în străinătate, în special în Europa Occidentală.
Consecinţele acestei migraţii a popoarelor abia sesizate de Occidentul suprasaturat influenţează din mai multe puncte de vedere societăţile central- şi est-europene. Plecarea celor tineri, pregătiţi şi creativi a slăbit forţele care acţionau asupra modernizării şi europenizării, ceea ce a înlesnit alimentarea temerilor de imigraţie de către naţionalişti.(RADOR)
