Ce prevede programul "O familie, o casă": garanție de 80% de la stat, dobândă fixă de 5,5%, subvenții pentru familii, avans între 5% și 10%

de CP     HotNews.ro
Joi, 23 mai 2019, 20:59 Economie | Finanţe & Bănci


Eugen Teodorovici, ministrul finantelor
Foto: Guvern
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat joi prevederile programului 'O familie, o casă' pe care Guvernul ar urma să-l aprobe într-o ședință ulterioară. În ședința Executivului de joi, programul a fost discutat într-o primă lectură.

Prevederile anunțate de Teodorovici:
  • Românii vor beneficia de acest program prin contractarea de credite garantate de către statul român sau prin obţinerea unei prime de la stat pentru achiziţia de locuinţe noi direct de la dezvoltatori.
  • Statul poate să garanteze 80% din valoarea creditului acordat, faţă de programul Prima casă prin care statul garantează 50% pentru locuinţe mai noi de 5 ani, respectiv 40% pentru locuinţe mai vechi de 5 ani.
  • Limita maximă a creditului este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro. Avansul este propus a fi între 5 şi 10% din suma solicitată
  • Dobânda este fixă de 5,5% pe an pe toată durata creditului.
  • Ministerul Finanţelor Publice va plăti comisionul aferent gestionării acestor împrumuturi.
  • Vârsta maximă a beneficiarilor programului este de 55 de ani.
  • Programul prevede acordarea de subvenţii astfel: reducerea cu 2,6% puncte procentuale a ratei dobânzii pentru beneficiarii cu venituri nete lunare în anul 2019 mai mici de 6.000 de lei individual, de 7.000 de lei pentru o familie formată din doi adulţi sau un beneficiar care este asistent maternal pentru un copil, de 8.000 de lei pentru o familie cu un copil şi de 9.000 de lei pentru o familie cu doi sau mai mulţi copii
  • Reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii pentru beneficiarii care au un copil sau sunt asistenţi maternali pentru un copil, cu două puncte procentuale pentru cei care au doi sau mai mulţi copii sau sunt asistenţi maternali pentru doi sau mai mulţi copii
  • Reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru beneficiarii eligibili care sunt încadraţi într-un grad grav de handicap sau au în familie persoane încadrate cu un grad de handicap grav
  • Statul va da cumpărătorilor persoane fizice care achiziţionează locuinţe de la un dezvoltator o primă pe care o utilizează pentru plata valorii locuinţei, reprezentând 700 de lei din valoarea unui metru pătrat construit în locuinţele noi cu suprafaţă între 50 şi 100 de metri pătraţi.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






10318 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Lol (Joi, 23 mai 2019, 21:21)

    HP [utilizator]

    Adica daca vreau sa cumpar un apartament de 70mp cu 70.000€, statul imi da o prima de 700 lei X 70 mp = aprox. 10.000€ ?
  • +5 (7 voturi)    
    O intrebare (Joi, 23 mai 2019, 21:21)

    Pink Z [anonim]

    E vorba “decat” de familia traditionala, nu ?
    • -3 (5 voturi)    
      familie (Vineri, 24 mai 2019, 2:38)

      Irina25 [utilizator] i-a raspuns lui Pink Z

      In Romania exista un singur fel de familie.
      • 0 (0 voturi)    
        Exact (Vineri, 24 mai 2019, 20:49)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Irina25

        Si se scrie FAMIgLIE.

        Cu "G".

        Acum fii fata buna si du-te sa pupi inelul stapanului. Loialitatea este mereu recompensata.

        Apropo, nu te doare gatul de la tinutul capului plecat atata? Nici bratul la cat stai cu palma intinsa? Impresionant. Eu nu as putea sa o fac 5 minute, daramite 30 de ani.
  • +2 (4 voturi)    
    programul "prima familie" grantat Tariceanu (Joi, 23 mai 2019, 21:30)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    bravos natioune, ai ales pe unii care te reprezinta fidel
  • +2 (4 voturi)    
    Ingrasa porcul in ajung (Joi, 23 mai 2019, 21:31)

    florinos [utilizator]

    PSD si UDMR au vazut sondajul electoral si acum vin cu idei sa mai atraga niste voturi, dupa alegeri o sa revina la vechile obiceiuri.
  • +3 (3 voturi)    
    ! (Joi, 23 mai 2019, 22:06)

    jaoju [utilizator]

    ce ingeniosi, baietii ! cate una pe zi !
  • +4 (6 voturi)    
    Necesit clarificare (Joi, 23 mai 2019, 22:38)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Este vorba numai de cea traditionala? ma refer la familie, nu la casa.
  • +7 (9 voturi)    
    date cu c---l de pamint, si tot NU (Joi, 23 mai 2019, 23:06)

    U_swamp [utilizator]

    Bre Orlando, daca seful matale iese miine seara si promite scutirea de impozite pe viata pentru romanii care dovedesc ca au votat cu pesede-alde si ca nu au ridicat buletine pentru referendum, eu tot cu flit va dau. Desigur, never say never, cum spune vasluianul, dar asa cum n-am votat in 30 de ani cu fesene, pedesere sau pesede, imi promit solemn ca nu voi vota nici duminica, nici vreo alta data cu ipochimenii din partidul condus de Dragnea. Si nici cu aripioarele pesede, adica alde Ponta, Vanghelie, socialisti, comunisti si alte lighioane.
    • +1 (3 voturi)    
      iertare (Joi, 23 mai 2019, 23:16)

      U_swamp [utilizator] i-a raspuns lui U_swamp

      m-am incurcat in cratime: da-te cu...
  • +7 (7 voturi)    
    discriminatoriu (Joi, 23 mai 2019, 23:07)

    CIP03 [utilizator]

    de ce nu si pentru constructia unei case in regie proprie?
    de ce obligatii tinerii sa apeleze la dezvoltatori (samsari)

    De ce un tanar sa plateasca 1500-2000 /mp cand ar putea construi cu 500 euro/mp!
    • +7 (7 voturi)    
      simplu (Vineri, 24 mai 2019, 0:59)

      gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui CIP03

      pentru ca aia de isi construiesc in regie proprie sunt oameni destepti, oamenii destepti nu voteaza PSD
    • +1 (1 vot)    
      Pai de ce crezi ca exista acest program (Vineri, 24 mai 2019, 20:07)

      Eu123 [utilizator] i-a raspuns lui CIP03

      Pentru ca tot cei care sunt in fapt proprietarii firmelor/ dezvoltatorilor imobiliare/i sa poata profita.

      Practic, acest nou program va duce la umflarea preturilor, inca o data.

      Nu ii intereseaza ca "aterizarea" va fi dura, sa faca bani acum, rapid, pana vin alegerile parlamentare.
  • +6 (6 voturi)    
    Discriminatoriu fata de cei care au luat pina acum (Vineri, 24 mai 2019, 7:16)

    mihai2015 [utilizator]

    1. Sa intelegem ca cei care au luat pina acuma au luat teapa ?
    2. Mai e vreo tara care face aceasta pomana pe banii nostrii ?
    3. Nu va duce decat la cresterea preturilor.
    4. Daca vreau sa cumpar apartament vechi (existent) nu primesc nici o prima? Este o dsirciminare.
    5. Cine suporta costurile pentru o asemenea pomana care va duce haos in toata piata bancara si imobiliara?
  • 0 (0 voturi)    
    Dobitoci patentati (Vineri, 24 mai 2019, 19:17)

    AliKimiku [utilizator]

    Credite cu rata fixa de 5,5%, o sa se inghesuie bancile sa ofere asa ceva.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version