Asociația profesioniștilor în investiții - CFA România se așteaptă la o depreciere a monedei naționale și o majorare a dobânzilor la scadențele pe termen mediu, conform unui comunicat de presă al organizației. Anticipațiile au fost realizate în urma unui sondaj aferent lunii aprilie.

HotNews.roFoto: Hotnews

În cadrul unui sondaj intern, peste 86% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481.

În ceea ce privește rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) valoarea medie estimată e de 4,15%.

“Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a dobânzilor pentru scadențele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanți anticipând aceasta evoluție, precum și anticipațiile de majorare a primei de risc a României, peste 81% dintre participanți anticipând această evoluție”, spune CFA România.

În luna aprilie 2019, Indicatorul de Incredere Macroeconomică al CFA România a crescut față de luna anterioară cu 11,6 puncte până la valoarea de 46,6 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte).

Sondajul este aferent lunii aprilie fiind realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Indicatorul de Incredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia romaneasca), fiind calculat pe baza a 6 intrebări cu privire la condițiile curente - referitoare la mediul de afaceri și piața muncii, anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.