​Când eram mic, am auzit pentru prima dată, de la un director de școală, că legile sunt făcute pentru a fi încălcate. Chiar se mândrea în fața noastră, a elevilor, cu ce frază kitsch a rostit, crezându-se deștept. Guvernul a decis să pună în practică învățămintele acestei idei ce datează de mulți ani. A adoptat recent proiecte, ba chiar a publicat în Monitorul Oficial, fără a primi avizul Consiliului Economic și Social, încălcând legislația.

Plenul Consiliului Economic si Social (CES)Foto: Hotnews

Ieri, luni – 3 iunie, a avut loc o ședință a Consiliului Economic și Social (CES). Pe ordinea de zi s-au aflat, printre altele, două proiecte.

Primul document a fost un Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind modificarea și completarea unor acte normative. Termenul de avizare pentru CES era 4 iunie 2019, conform prevederilor, după ce avizarea a fost amânată în ședința din data de 28 mai 2019. Fără aviz, Guvernul a decis să adoptate documentul în ședința de Guvern din data de 23 mai 2019. Este vorba despre un proiect care modifica vestitul fond care ar trebui să finanțeze proiecte ale primăriilor în sumă totală de 10 miliarde euro. Se referă la categoriile de cheltuieli care vor putea fi finanțate etc.

A avut 3 avize nefavorabile și unul favorabil de la comisiile CES. În Plenul CES, după o dezbatere pe tema faptului dacă că ar trebui sau nu să dea un aviz pe un proiect adoptat, s-a decis să nu dea niciun aviz pentru că deja a fost adoptat.

Când a venit vorba de acesta, președintele de ședință, Iacob Baciu, a menționat de câteva ori că președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, le-a spus că a fost aprobat, dar nu a fost publicat în Monitorul oficial, dând de înțeles că ar fi nevoie să fie dat un aviz.

Practic, Guvernul își dorea un aviz, nu contează cum era, dar să fie, pentru că altfel este ilegal.

La un moment dat, Iacob Baciu l-a întrebat pe unul dintre sindicaliști: Dacă ai fi la Guvern, cum ai proceda?

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a răspuns: Dacă aș fi la Guvern, aș respecta legea. Ei au dat o soluție fără să ne întrebe. (...) Dumneavoastră după ce cumpărați casa spuneți prețul sau cum? Ei au neglijat acest aviz.

La cererea sindicatelor, în special a lui Dumitru Coarnă, plenul CES a decis să nu dea aviz, așa că a fost returnat.

Al doilea proiect, fără aviz, e deja în Monitorul Oficial. Este vorba despre Pilonul II prin care acesta scapă de la extincție prin repararea OUG 114.

Sindicaliștii au spus unei doamne, reprezentantă a Guvernului, faptul că dacă e în Monitorul Oficial e „și mai și” decât cealaltă care a fost doar adoptată (de Executiv).

„Dumneavoastră știți, ați văzut și în presă, că a fost adoptată pentru că a fost discutată și este o necesitate care...”, a spus reprezentanta Guvernului, care a fost întreruptă.

Una dintre persoanele din CES îi spune: Noi nu dăm avize la actele adoptate în Guvern, ci la cele care intră în Guvern pentru a fi adoptate, care intră în CES.

Unul dintre sindicaliși întreabă reprezentanta Guvernului: Care a fost logica dumneavoastră când ați venit să susțineți un proiect care deja a fost adoptat? Ce sperați să obțineți?

Reprezentantul Guvernului: Tocmai ca să prezentăm, că suntem cu bune intenții.

(...)

Reprezentant CES: Legea CES spune că dă aviz pentru proiecte de acte normative, ori acesta a fost deja publicat în Monitorul Oficial, nu mai este proiect.

Planul a votat returnarea, ca urmare a faptului că a fost publicată în Monitorul Oficial.

Avizul CES este foarte important (nu contează dacă este pozitiv sau negativ) pentru că oricine se simte lezat de aceste acte, le poate ataca în instanță invocând neconstituționalitatea și va avea câștig de cauză. Acum, la CES se află un alt act foarte important. Este vorba despre Codul adminsitrativ prin care, printre altele, se dau pensii speciale primarilor. Rămâne de văzut dacă în final Guvernul va aștepta avizul sau va trece direct la adoptare. Sindicaliștii și unii membri din patronate sunt de părere că acest proiect ar trebui să fie adoptat prin proiect de Lege și nu prin Ordonanțăde urgență, mai ales că nu se justifică urgența.