”Inflaţie galopantă (n.red., inflața galopantă este atunci când prețurile cresc cu peste 10%) nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici. Această declaraţie este mai mult decât un angajament, este o subliniere a faptului că ţara are o Bancă Centrală. Dar, într-un mediu tumultuos, discuţiile pot să alunece în direcţia aceasta”, a spus joi Guvernatorul BNR.

Mugur Isarescu, guvernatorul BNRFoto: Hotnews

Banca Centrală îşi face datoria în România şi nu vom avea inflaţie galopantă câtuşi de puţin. După câte vedeţi, noi discutăm de jumătăţi de procent sau de un procent. Iar acum, dacă ar fi să spun ceva conform datelor pe care le avem noi din piaţă, s-ar putea să aveţi peste o săptămână o surpriză plăcută, adică inflaţia în luna iunie să coboare sub 4%, a mai adăugat Isărescu.

Potrivit Guvernatorului, în România s-a stimulat prea mult consumul. ”Am spus acest lucru de repetate ori în ultimii doi ani de zile. (...) Există o diferenţă între percepţie şi realitate şi percepţia este că se duce cursul spre 5 lei pentru un euro şi el tinde să coboare spre 4,7 lei, pentru că avem intrări majore de capital, ceea ce s-ar putea să însemne că ecartul de dobândă este suficient de atractiv, iar această situaţie nu bucură neapărat banca centrală”, a conchis Isărescu.