Nu mai e forță de muncă și peste tot sunt anunțuri de recrutare, spune Romulus Badea, partener într-o firmă care se ocupă de recrutarea de persoane din Asia de Sud-Est și specialist în fiscalitate. El susține că cele mai bune țări pentru a aduce muncitori sunt cele din Asia de Sud-Est, pentru că tradițional sunt exportatoare de forță de muncă, au legislație, au totul reglementat. Badea a vorbit, în cadrul unui interviu acordat HotNews.ro, despre cum sunt testați cei din Vietnam sau Sri Lanka înainte de a fi aduși în România, despre dorul acestora de țară și familie, condițiile și salariile pe care trebuie să le asigure angajatorii.

Romulus BadeaFoto: Romulus Badea/arhiva personala

Declarațiile pe scurt:

• Când eram în Sri Lanka, am postat pe Facebook că recrutez și am primit: Vreau și eu 10, vreau și eu nu știu câți. Asta de disperare

• Când vor începe proiectele mari de infrastructură va trebui să luăm mii de oameni

• Vietnamezii sunt cei mai predispuși să fugă din România prin rețelele de cărăuși

• Salariile lor pleacă de la 400 de dolari net și pot să ajungă la 1.500 – 2.000 dolari

• Firmele reticente la forța de muncă din afară mor încet

• Nu poți să le dai salariul minim având în vedere că ei sunt departe de casă

• Dacă vrei să vină un om care să muncească cu drag, dă-i bani
  
  
• Un angajator de la o pensiune povestea că angajata sa din Sri Lanka a plâns o lună, în fiecare seară, că îi este dor de casă. Mă întreba cum să o aline

• Vietnamezii devin scumpi pentru că sunt buni în construcții

• Înainte de a fi angajați, în țara lor dau teste de zidărie, gătit etc.

• Când au venit cei din Sri Lanka și aici era frig, au fost cam bulversați

„În Asia de Sud-Est sunt niște cărări bătătorite. Lumea se întreabă de ce nu aducem din Africa, din America de Sud. Acolo nu este legislație. Putem să găsim oameni, numai că nu e un cadru formal. Nu există un sistem de garanții, orice se poate întâmpla. Ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să aduc niște oameni cărora să le plătim biletele de avion în România și pe urmă ăia să plece în Spania. Nu ai cum să-i ții, dacă nu există un sistem legal în care ei să se angajeze că lucrează 2 ani. În schimb, în țările din Asia de Sud-Est totul e foarte clar”, a spus Badea, specialist în fiscalitate la Soter&Partners.

• M-am dus cu cereri de recrutare semnate pe 120 persoane și când eram acolo, am mai primit. Ca să vedeți gradul de disperare. Am postat pe Facebook că recrutez și am primit: Vreau și eu 10, vreau și eu nu știu câți. Asta de disperare.

Își amintește că atunci când a mers prima dată în Sri Lanka, discutând cu potențialii parteneri de acolo, ei erau învățați să trimită lume în Orientul Mijlociu și îl întrebau de ce ar trimite în România, că salariile nu sunt mai mari.

„Atunci la știri era un caz cu un cuplu din Sri Lanka, un el și o ea, el – șofer, ea – menajeră într-o casă în Arabia Saudită. I-a prins angajatorul împreună, ei nefiind căsătoriți. Pe el l-au spânzurat și pe ea au omorât-o cu pietre. Atunci le-am zis: În România noi nu omorâm. România este o țară din UE, civilizată, în care respectăm oamenii, avem legislație, securitate în muncă, nu ne batem joc de oameni. Ăsta a fost începutul discuției”, povestește Romulus Badea.

• Un om din Sri Lanka a făcut o zi pe drum ca să vină la interviu. A lucrat în afară pe mașinării foarte mari din construcții. Știa să lucreze pe toate. A arătat că știe să le repare și motoarele când se strică, avea clipuri, poze. Cerea un salariu de peste 1.500 de dolari. Își merita banii, dar niciunul dintre angajatori nu avea nevoie de competențele alea atunci.

• Mulți au lucrat în trecut în străinătate, apoi au revenit în țară, și-au făcut pensiuni, dar după ce au început atentatele a scăzut drastic numărul de turiști. Acum își caută de muncă din nou.

Cum se întâmplă

Angajatorul își definește nevoia: „Am nevoie de 10 oameni la ambalare”.

„Hai să vedem la ce bani putem să găsim oameni. Vedem pe Sri Lanka, pe India, pe Nepal și spunem care este oferta. Angajatorul este obligat, conform legislației din țările respective, să plătească cazare, 3 mese pe zi și, în funcție de cât de bine e plătită munca, plătește biletul de avion sau nu. Dacă vine un muncitor necalificat, ăla nu are bani de bilete de avion. Atunci plătește angajatorul. Îi plătește biletul când vine, dar și când se întoarce, adică 2 ani mai târziu. În timpul ăsta, dacă vrea să se întoarcă acasă, că s-a căsătorit copilul, își plătește”, afirmă el.

În țările respective, există un alt partener licențiat face o selecție de candidați.

• Trebuie să fie sănătoși. În anumite cazuri, se verifică în detaliu starea de sănătate în funcție de tipul muncii, să nu aibă boli la coloană, varice etc. Există o prezentare, un CV, în anumite cazuri să știe puțină engleză.

• Vietnamezii nu vorbesc deloc limbi străine. Când nu vorbesc limbi străine, există un șef de echipă care știe limba engleză.

• Înainte de a fi angajați, în țara lor dau teste de zidărie, tamplarie, gătit etc.

• Cei care lucrează la hoteluri trebuie să știe engleză. În cazul lor, se dă test de genul: Sunt un client, hai să vedem cum vorbești cu mine. Se face prin internet.

• Sunt cazuri în care vin soț și soție. În cazul ăsta e bine pentru angajator, pentru că oferă stabilitate. Nu le mai este gândul la casă.

• Sunt oameni, li se face dor de casă. Își văd copiii doar prin internet, nu e ușor.

• Un angajator de la o pensiune povestea că angajata sa din Sri Lanka a plâns o lună în fiecare seară, că îi este dor de casă. Mă întreba ce să-i spună sau ce să facă pentru a o alina.

Sunt bulversați când ajung în România și cum se gestionează situațiile care apar

„Când au venit cei din Sri Lanka și aici era frig, au fost cam bulversați. Au răcit, dar s-a rezolvat. A venit unul care a ieșit bine la analize, la el în țară. Când a ajuns aici a avut cultură nouă, țară nouă, un stres mental, afară era frig și el de fapt avea nu știu ce aritmie la inimă. A leșinat într-o zi. L-a luat angajatorul, la dus la spital, boala a fost agravată de toate schimbările astea, a fost stabilizat și apoi a fost trimis înapoi. E bine și pentru el și pentru angajator, că nici el nu își dorește să moară pe aici”, a afirmat el.

• După ce îi aduci, responsabilitatea nu se termină aici. Pot să fie accidente etc., trebuie să răspunzi pentru ei. Suntem un fel de mediator, mijlocitor. Cei din Sri Lanka nu au probleme cu mâncarea românească. Vietnamezii, în schimb, au specificul lor.

„De exemplu, pilaful nostru li se pare scârbos. Astea trebuie gestionate, recomandându-le angajatorilor să le dea mâncare adaptată specificului lor. Se poate ca angajatorul să nu cunoască bine engleză, angajații la fel, nu comunică bine între ei și atunci o problemă care nu ar fi gravă se transformă din „țânțar, armăsar”. Atunci trebuie discutat, apelat partenerul din țara respectivă, ne lămurim”, spune el.

• Sunt angajatori care se duc să angajeze direct, vorbind cu parteneri din Vietnam, Sri Lanka. Ceea ce nu înțeleg ei, e că noi, cei care facem munca asta, avem experiență mare în toate problemele astea culturale. O discuție tot apare, e normal, apar și între români. Toate lucrurile le știm, le anticipăm.

Potrivit acestuia, mai sunt cazurile în care fug.

„Încearcă să fugă în Germania sau Suedia. Când recrutăm, ne-am dat seama că vietnamezii sunt cei mai predispuși. Sunt niște rețele de cărăuși. E un tip care face parte dintr-o anumită provincie și legăturile se fac de acasă. Familiile vorbesc între ele și când vine aici, dau de el. Îl iau și îl duc. Unii trec, alții nu”, a explicat Badea.

• Noi nu recrutăm oameni care au mai lucrat în Europa înainte. Îi luăm pe cei care au lucrat în Arabia Saudită, Emirate, Qatar etc. Deja sunt obișnuiți cu altă cultură, un alt mod de lucru, ceea ce îi face mai adaptabili.

Oamenii trebuie tratați decent

Jocul trebuie să fie cu o miză câștigătoare pentru toți, spune el.

„Angajatorul să le plătească salariile corect și la timp și să îi trateze pe oameni decent și să le oferă condiții de locuit decente, mâncare bună. Să spunem că ai un muncitor care lucrează în pădure. Ăla are muncă grea. Nu poți să-i dai trei boabe de orez. Trebuie să-i dai mâncare pe măsura efortului. La fel și în construcții. Dacă ai grijă de chestiile astea, oamenii nu pleacă”, precizează el.

• Le explicăm angajaților că aici se află 100% legal, au permis de ședere, asigurare medicală. Nu sunt lucruri la care să renunți așa. Sunt oameni cu familii acasă.

„Românii, în general, sunt oameni decenți. Nu se consideră stăpâni de sclavi, să trateze oamenii rău”, a explicat Romulus Badea.

La cât ajung salariile acestora

„Discuțiile de bani sunt în funcție de specializare. Pleacă de la 400 de dolari net și pot să ajungă la 1.500 – 2.000 dolari. Sunt specialiști, sunt ingineri. Majoritatea celor care vin sunt muncitori, dar sunt și cereri pentru ingineri. Acolo unde sunt proiecte mari în care ai echipe mari, și sunt mai multe echipe fiecare cu șeful ei, e nevoie de un inginer deasupra care îi verifică, coordonează, citește planurile. Ei vin de obicei din Orientul Mijlociu și acolo fac tot felul de construcții: spitale, autostrăzi”, explică Badea.

• Vietnamul e mult peste noi în construcții. Au blocuri de 4 etaje sub pământ și 40 de etaje deasupra. Etajele 1 și 2 sunt Mall, care funcționa în timp ce ei construiau deasupra 40 de etaje.

„În Sri Lanka am vorbit de faianțari. Au zis că salariul depinde de nivelul de pregătire. Eram într-un hotel și îmi arăta: „Vezi plăcile astea marmură? Omul care pune chestiile astea poate să câștige 100 de dolari pe zi, dar face totul perfect fără să strice materialul, că este un material scump”. Atunci ești interesat să-i dai omului bani pentru că nu-și bate joc de materialul pe care ai dat mulți bani”, spune el.

Va fi nevoie de mai mulți oameni

El susține că vietnamezii devin scumpi pentru că, fiind buni în construcții, sunt ceruți.

„Când vor începe proiectele mari de infrastructură va trebui să luăm mii de oameni. Pentru un tronson de autostradă, dacă nu ai utilajele necesare care să compenseze mai mult din munca umană, îți trebuie oameni, pe care acum nu-i mai ai”, afirmă Badea.

• Acum 4 ani am intrat în criza forței de muncă. Nu era ca acum, dar începuse. La vremea aia, importul de forță de muncă era exotic. Dacă o țară devine mult prea scumpă, probabil că încet-încet se va merge către alte țări.

Ce trebuie să înțeleagă antreprenorii români pentru că altfel „mor încet”

El este de părere că angajatorii români trebuie să schimbe modul de a gândi, să fie mai temerari, mai exploratori față de exterior.

„Sunt mulți care zic: „Lasă, mai aștept eu pe aici, mai văd că poate se întorc români, mai dă o firmă faliment”. Problema e că ei nu iau proiecte, nu au cu cine să le facă și zic: „Merg așa cu ce am”. Ei, de fapt, mor încet. O firmă care stagnează, de fapt moare. Firma trebuie să se miște, e un organism. Dacă stai și nu faci sport, oricâți mușchi ai fi avut, se atrofiază. Ei asta nu înțeleg: Dacă nu iei proiecte, mori. Ei nu iau proiecte că nu au oameni, nu iau oameni că nu sunt, le e frică să facă pasul ăsta și nu își dau seama cât de nasoale sunt consecințele”, a explicat specialistul.

• Angajatorii trebuie să înțeleagă că trebuie să plătească. Lucrurile s-au schimbat. Am angajatori care mă întreabă: Pot să le dau salariul minim pe economie?

• Nu mai există salariul minim pe economie, ăla e doar un indicator pentru calcule sociale, sănătate, atât. Nu ai cum să le dai atât. Poți încerca, dar...

„Mă sunau tot felul de pensiuni din diferite țări: „Aș vrea să aduc și eu muncitori străini, că a plecat X, am preluat eu, soția”. Le-am zis că trebuie să le dai cazare, masă. Nu era o problemă. Îmi zic că banii (salariul n.r.) sunt cam mulți. Păi ăia pleacă departe de familie, trebuie să merite și pentru ei. Dacă vrei să vină un om care să muncească cu drag, dă-i bani”, a explicat Romulus Badea.

• Ei nu își dau seama că firma nu mai era a lor. Ei erau angajații firmei. Am întrebat: „Când ți-ai luat concediul ultima dată?”. A început să râdă: „Nici nu mai țin minte”. Asta este viața pe care ți-o dorești?

„Oamenii vor stabilitate. De exemplu, în construcții un angajator avea numărul mediu de angajați în jur de 400 și în iulie, acum 2 ani, i-au plecat 170, dintr-o dată, când el era în vârf de producție. A luat o echipă de 50 de muncitori și ăia sunt nucleul dur. Pleacă românii? Le plătește ore suplimentare. Ei sunt fericiți că iau mai mulți bani, ei sunt fericiți că au cu cine să lucreze. Poate să facă proiecte pentru că are pe cine să se bazeze”, a explicat el.

El este de părere că trebuie schimbată mentalitatea autorităților, pentru că permisul de muncă și viza de muncă sunt metode de protejare a pieței de forță de muncă locale.

„Asta înțeleg când ai șomaj. Când ai șomaj de ce să îi aduci pe alții? La noi piața de muncă nu oferă cât e cererea. Măsurile astea de protecție s-au transformat în niște frâne care se pun agenților economici. Acum ne facem nouă rău. Pe perioada în care avem deficit ar trebui relaxate. Să existe un control, să fie un contingent, dar nu mai cere un milion de acte să faci procedură de selecție pe piața din România. Trebuie să dai anunț în ziar, să ceri scrisoare de la AJOFM că nu au lucrători disponibili în condițiile în care toată Europa plânge după forță de muncă. Angajatorii pierd timp cu toate astea”, explică Romulus Badea.