În urmă cu câteva zile agenția de rating Standard & Poor's atrăgea atenția asupra problemelor pe care noua lege a pensiilor le va creea de anul viitor. Acum a venit rândul Fitch, care este sceptică în privința creșterii pensiilor cu 40% din 2020. Totuși, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, vrea creșteri mai mari, probabil pentru că bănuiește că nu va mai fi la guvernare când s-ar aplica, astfel că povara s-ar muta pe umerii celor care vor veni.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform actualelor prevederi ale Legii pensiilor:

  • la data de 1 septembrie 2020 punctul de pensie va urca la 1.775 lei
  • de la 1 septembrie 2021, la 1.875 lei
  • din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut realizat.

Fitch a spus astăzi (marți – 3 septembrie) că nu este clar dacă Guvernul poate continua cu planurile de creștere a pensiilor cu 40% în septembrie 2020 (care vine după o creștere de 15% din septembrie 2019).

„Dacă creșterea de anul viitor nu va fi pusă în practică, acest lucru va ușura presiunea de a ridica veniturile pentru a se conforma cheltuielilor”, spune agenția de rating.

Cu alte cuvinte, Fitch vrea să spună că este posibil să fie introduse noi taxe sau să se crească cele existente, astfel să se adune veniturile necesare la buget. Asta dacă Guvernul ar continua pe această linie. Nu ar fi fost nevoie, poate, de astfel de măsuri dacă am fi avut o eficientizare a ANAF pe modelul propus de Banca Mondială, pentru care am luat bani dar nu l-am terminat. HotNews.ro a scris recent despre acest lucru.

Pe 30 august, Agenția Standard & Poor’s spunea că una dintre presupunerile lor de bază este că Guvernul va înăspri bugetul pentru a contracara majorările preconizate în cheltuielile cu pensiile în 2020 şi 2021, după alegerile parlamentare.

Ei consideră dificile deciziile fiscale, cum ar fi reducerea cheltuielilor și asigurarea unui spațiu fiscal pentru noua lege a pensiilor, astfel că acest lucru va fi lăsat pe următorul cabinet, după alegerile din 2020.

"Ne aşteptăm ca ajustarea fiscală să includă renunţarea la unele dintre majorările de pensii preconizate în recent adoptata lege a pensiilor. În plus, deficitul mai mare al României ar putea determina Comisia Europeană să demareze o procedură de deficit excesiv în 2020, ceea ce ar facilita prudenţa fiscală. În cele din urmă, ajustarea fiscală ar putea conduce la reducerea consumului guvernamental şi la diminuarea creşterii economice", mai spunea S&P, acum câteva zile, citată de Agerpres.

Teodorovici vrea o creștere mai mare

El propune ca pensionarii să primească anticipat un procent al sumei de care vor beneficia la recalcularea din 2021.

"Am să-i ridic colegului meu (ministrului Muncii n.r.) o provocare foarte, foarte mare. Este o provocare pe care o să o ridic aici. Când se termină recalcularea pensiilor? În 2021. Haideţi să facem aşa, fiecare dintre dumneavoastră aşteptaţi o recalculare, pensionarii, în general, aşteaptă o recalculare. Spunem această grupă de pensii până la ... va avea o majorare de pensii x la sută, cealaltă grupă va avea un alt gen de majorare. Atunci putem aplica o sumă forfetară, adică să dăm de exemplu unei pensionare suma de 300 de lei, poate nu este suma cea corectă, dar nu aştept până în 2021 şi dau astăzi 150 de lei, adică un procent din suma pe care o anticipez a fi dată în 2021 şi o dăm astăzi. În 2021, când se termină recalcularea vedem cum a fost, dacă a fost sau nu corectă suma. Dacă e mai mult, îi dăm diferenţa omului, dacă e mai puţin, vedem ce facem atunci. Dar să primiţi din timp pentru că oamenii trăiesc astăzi", a afirmat Teodorovici, citat de Agerpres.

El a adăugat că din partea sa, ca ministru al Finanţelor, nu va fi decât un aviz favorabil pentru o astfel de idee.

Consiliul Fiscal consideră că noua Lege a Pensiilor poate complica construcția bugetară

“Un element de natură să complice major construcția bugetară pe termen mediu este reprezentat de impactul Legii 127/2019 privind sistemul public de pensii. Chiar dacă majoritatea prevederilor acesteia intră în vigoare la 1 septembrie 2021, până la acel moment sunt prevăzute majorări etapizate importante ale punctului de pensie, de la 1100 de lei în prezent, la 1875 de lei începând cu 1 septembrie 2021”, se arată într-un raport al Consiliului Fiscal.

Cheltuielile suplimentare provin atât din majorarea punctului de pensie (2019 – 1 septembrie 2021) cât și din modificarea formulei de calcul și noile drepturi instituite (începând cu 1 septembrie 2021).

Astfel, cheltuielile de asistență socială sunt previzionate să se majoreze de la 10,7% din PIB în anul 2019 la 11,4% din PIB în anul 2020, 13,4% din PIB în anul 2021 și 14,4% din PIB în anul 2022. Este dificil de imaginat cum o astfel de evoluție poate fi consistentă cu apropierea soldului bugetar de obiectivul pe termen mediu sau chiar și cu menținerea deficitului bugetar la un nivel inferior pragului de 3% aferent brațului corectiv al Pactului de Stabilitate și Creștere.