Companiile germane, mai reticente la angajări, ba chiar a crescut numărul celor care vor să facă reduceri de personal (sondaj)

de F.B.     HotNews.ro
Vineri, 6 septembrie 2019, 13:58 Economie | Finanţe & Bănci


munca
Foto: Pixabay
Numărul companiilor germane din România care vor să facă angajări a scăzut, față de anul trecut, iar al celor care vor să reducă personalul a crescut, reiese dintr-un sondaj realizat în rândul acestora de Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România). Așteptările sunt negative pentru prima dată din 2009 încoace.

Potrivit AHK România, marea majoritate a celor chestionați apreciază negativ situația și evoluția branșei în care activează și privesc foarte îngrijorați către viitor. În ce privește așteptările, rezultatele sunt pentru prima dată din 2009 încoace negative (19% mai bine, 41% neschimbate, 40% mai rău).

„Pe lângă lipsa personalului calificat și a slăbiciunilor în ce privește infrastructura, modificările dese și abrupte ale legislației pun companiile în fața unor mari provocări”, a subliniat Sebastian Metz, director general AHK Romania.
  • Companiile germane din România sunt deosebit de nemulțumite în ce privește disponibilitatea personalului calificat (69%) și măsurile pentru combaterea corupției (78%), dar și modernizarea structurilor administrative (65%) și infrastructura rutieră (76% nemulțumiți și foarte nemulțumiți), unde România este pe ultimul loc în regiune.
„Reprezentanții companiilor se tem, de asemenea, de o scădere a investițiilor publice în domenii precum infrastructura, educația și sănătatea datorită creșterilor semnificative ale cheltuielilor de consum, cum ar fi creșterile salariale din sectorul public și creșterea pensiilor”, a mai spus Metz.
  • S-a deteriorat semnificativ și percepția legată de predictibilitatea politicilor economice (89% nemulțumiți și foarte nemulțumiți), combaterea corupției și a criminalității, dar și de stabilitatea politică și socială, criterii unde România se clasează anul acesta pe ultimul loc în regiune.
Pe acest fond trebuie privită evaluarea situației actuale și viitoare a companiei, dar și estimările privind cifra de afaceri, exporturile, numărul de angajați și investițiile.

"Companiile chestionate estimează situația proprie ca fiind mai rea față de anul trecut și își scad așteptările semnificativ. Astfel, spre exemplu numărul celor care vor să angajeze personal a scăzut de la 52% în 2018 la 34%, iar față de 5% în 2018 anul acesta sunt 18% cei care spun că vor reduce numărul de angajați. Și în ce privește intențiile de investiții numărul celor care vor să reducă investițiile a crescut de la 15% la 26%. Este interesant și faptul că numeroase companii se așteaptă la un regres al activității de export", menționează sursa citată.
  • Așteptările companiilor germane în ce privește situația economică actuală și viitoare sunt tot mai mici, în ciuda creșterii economice de circa 4% anul trecut. Această tendință negativă se manifestă încă din 2017 și plasează România pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est (ECE) în această privință.
Întreaga regiune ECE, inclusiv România, are rezultate bune în ce privește criteriile referitoare la costurile cu forța de muncă, productivitatea angajaților și flexibilitatea legislației muncii. Un alt factor politico-economic, cu care atât în România cât și în întreaga regiune companiile sunt mulțumite, este apartenența la Uniunea Europeană (87% sunt mulțumiți și foarte mulțumiți).

În chestionarul din acest an companiile au fost întrebate și în legătură cu ieșirea Marii Britanii din UE. Rezultatele arată că majoritatea companiilor nu văd în Brexit un potențial foarte mare de risc pentru propria afacere. Astfel, 50% din companiile chestionate sunt de părere că ieșirea Marii Britanii din UE nu va afecta semnificativ propriul business.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






1284 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    "Lucrez într-o casă de nebuni" (Vineri, 6 septembrie 2019, 23:17)

    ww [utilizator]

    Bine fac nemtii ca reduc personalul, ca si asa au cei mai multi angajati. Acestia freaca toata ziua menta pe salarii babane, productivitate (da, o obsesie bolnavicioasa, cand auzi cuvantul stii cu cine ai de-a face) scazuta si e bataie intre candidati sa fie primiti de "firmele germane", deoarece aici sunt tratati regeste.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version