Aflat la Parlament, jurnalișii au cerut lămuriri cu privire la acest proiect, mai ales că termenul de 30 de zile este prea scurt.
„De ce acest termen? Dacă am pune 60, 90 sau mai multe zile ce înseamnă asta? Înseamnă că practic cu acele sume pe care statul trebuie să le primească la bugetele de asigurări de sănătate, de exemplu, s-ar putea folosi într-un alt scop de către acea companie. Hai să vedem care este situația în care o firmă poate intra în această situație. Trebuie să fie trei condiții cumulativ îndeplinite: 1. Să se dovedească foarte clar că sumele existau la momentul în care era obligația de plată către stat; 2. că s-a făcut cu rea-voință sau nu s-a făcut transferul către buget cu rea-voință și încă o astfel de prevedere. Deci, cumulativ 3 condiții”, a spus Teodorovici.
- Am auzit și o astfel de situație: că o firmă are de încasat de la terți, inclusiv zona publică, fie TVA de rambursat, fie o factură de la vreo primărie sau vreun minister, aceste situații nu sunt situații care să ducă la aplicarea acestei legi. Nu este culpa acelei companii că nu a transferat la bugetul de stat acele sume.
De asemenea, a precizat că nu mai are datorii la stat, iar proiectul se referă la persoanele juridice, fiind vorba de oprire la sursă.
- Eugen Teodorovici vrea pedeapsa cu inchisoarea, de la 1 la 6 ani, pentru cei care nu plătesc contribuțiile la stat
- 5 probleme identificate de Adrian Bența la proiectul lui Teodorovici cu închisoarea. Guvernul va putea băga oameni nevinovați la pușcărie, când întârzie plățile către firme
Datornicii la stat vor beneficia de ștergerea unor datorii de peste 36,7 miliarde de lei, potrivit actului normativ adoptat de Guvern.
Acum -16 August se doreste inchisoare pentru cei care nu isi platesc impozitele ?
Tov.Teodorovici este intreg la cap ?
Amuzant cum Teodorovici nu si-a amintit toate conditiile, asa uita si Tudorel Toader cand primea cate o servita cu legile scrise de altii.
odată că amnistia fiscală te iartă doar de penalităţi, nu de datoria propriuzisă, iar a doua, cum spune explicit şi articolul de mai sus, legea se referă la angajatori (firme), n-are nicio treabă cu pensionarii sau alte persoane fizice...
înţeleg să criticaţi ce este de criticat iar nu să răstălmăciţi totul doar pt. a arunca cu noroi, căci astfel vă deconspiraţi ca propagandişti ai părţii adverse...
Inchisoarea este pentru cei care nu platesc CAS sau impozite in termen de 30 de zile.
Pe scurt, este un test de jmecherie: daca o persoan fizica sau o firma mica intarzie 31 de zile cu plata impzitelor si taxelor, face puscarie!
Dar dca reusesti sa fentezi Statul vreme de mai multi ani, si sa ajungi la datorii de zeci de milioane de lei, atunci beneficiezi de AMINISTIE: nu numai ca nu raspuzi penal, dar ramai si cu banii!
in viața noastră!?
Frumos asa tovarase!
Ei sunt o problema pentru ca ofera alternative oamenilor si deranjeaza firmele mari, monopoliste.
Romani perfecta ar avea doar bugetari si corporatisti, fara picior de intreprinzator independent sau angajati ai acestuia.
ma intreb cum ar raspunde la o intrebare simpla: cum evalueaza portofoliul lui de ministru din momentul numirii si pana astazi! habar nu are de nimic, nu poate sa explice nimic, este inzestrat cu o inteligenta egala cu cea a borcanului de mustar...gol.
oare cand se uita dimineata in oglinda incearca sa se pupe pe obrajori? isi spune "ce tare esti!"?
ai spune ca e tanar, ca este un om care poate schimba ceva in finantele tarii. singurul lucru schimbat de imbecilul asta este unghiul din care saruta dosul Vioricai.
Scarbelor, chiar nu va e teama de nici o repercusiune?
Jugul pana cand il tot puneti pe oameni?
Arata clar ca nu se teme de nimeni, nu doar pe lumea asta, dar nici la Judecata de Apoi!
Cati dintre noi au curajul acesta??
Adevarata miza insa este cea a pedepsirii mai blande a faptelor de evaz fiscala prevazute la art.9 al aceleasi legi totul coroborat cu scaderea temenelor de prescriptie a raspunderii penale care sta sa fie adoptata de deputati
https://www.mediafax.ro/politic/senatul-a-adoptat-tacit-modificarea-la-codul-penal-prin-care-scad-termenele-de-prescriptie-18184007
Asadar poriectul lui Orlando e cu dedicatie pt evazionistii deja prinsi si deferiti justitiei carora li se ofera o portita de scapare pe prescriptie
De ce nu insista presa pe acest aspect?