În timp ce s-a acceptat o scădere a veniturilor fiscale, numai parțial compensată de absorbție de fonduri europene, au crescut presiunile pe buget prin creșterea veniturilor/salariilor, susține președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-un document publicat pe site-ul instituției. De aici, spune el, a rezultat un spațiu fiscal tot mai mic, încordarea teribilă a bugetului public.
“O creștere de venituri (salarii) era inevitabilă pentru a atenua exodul de capital uman, emigrația. Dar o asemenea politică, dacă nu este însoțită de grija pentru creșterea veniturilor fiscale, primejduiește echilibre macro. Iar creșterea veniturilor în sectorul bugetar a dezechilibrat relația cu salariile în sectorul privat; a devenit tot mai atractiv pentru numeroși cetățeni să se angajeze la stat, în pofida accentuării deficitului de forță de muncă în arii largi din economie”, spune el.
În ultimii ani, spune el, deficitul bugetar (cash sau ESA) nu a trecut de 3% din PIB, cel structural fiind ceva mai mare.
- Dar aceasta s-a realizat printr-o amputare severă a cheltuielilor cu investiții publice; acestea din urmă au ajuns în 2018 la 2,6% din PIB. Am ajuns în eșalonul țărilor cu cele mai mici investiții publice ca pondere în PIB.
- Dar acest eșalon este format din state cu economii dezvoltate, care au infrastructură bună. Economiile emergente cu care are sens să ne comparăm (țările baltice, Ungaria, Polonia, Cehia) alocă în medie pentru investiții publice cca 4% din PIB. Nu numai că nivelul de 2,6% indică subfinanțarea cronică a infrastructurii în România, dar și modul în care s-a ieșit la liman pentru a se evita intrarea în procedura de deficit excesiv: prin tăiere de invesții publice în ultimii ani. Este un mare semn de întrebare dacă se poate continua cu acest pattern de ajustare a structurii cheltuielilor pentru respectarea nivelului de 3%; fiindcă suntem la un „prag de suferință” pentru economie.
Potrivit acestuia, noua lege a pensiilor ar avea un impact mai mult decât sever asupra bugetului public. Aplicarea ei ar însemna plusuri de 0,7% din PIB în 2020, 2,7% din PIB în 2021 și 3,7% din PIB în 2022.
- Avem de-a face cu un non-starter dacă nu se vor găsi modalități de a o face suportabilă pentru bugetul public. Nu puțini (mai ales politicieni) notează nivelul relativ scăzut al cheltuielilor sociale în România ca pondere în PIB față de alte state din UE, ceea ce este adevărat. Dar se omite aici să se spună că nivelul veniturilor fiscale la noi este penultimul în UE. Nevoile sunt mari social și economic, dar pentru a le acoperi ai nevoie de venituri adecvate la buget.
El recomandă:
- Proiectul de buget pe 2020 este bine să arate că se înțelege situația, că nu se poate merge la nesfârșit cu reducerea investițiilor publice ca pondere în PIB;
- Trebuie să fie crescute veniturile fiscale/bugetare: transparență mai mare, reforma ANAF redemarată, eliminarea excepțiilor, regim adecvat de royalties, pedepse severe pentru cei care evită fiscul prin tot felul de tertipuri;
- Renunțarea la noi reduceri de taxe și impozite; evitarea de „experimente” precum OUG nr. 114;
- Stoparea promisiunilor ce creează așteptări nerealiste cetățenilor!;
- Aplicarea noii legi a pensiilor să țină cont de spațiul fiscal existent; este de avut în vedere un interval corespunzător de ani;
- Să se amâne noi creșteri de venituri/salarii;
- Restructurarea aparatului de stat;
- Să încercăm aplicarea „regulii de aur” (golden rule) care poate scuti de co-finanțare proiecte finanțate din resurse ale bugetului comun și validate de Comisia Europeană ca servind concomitent nevoi naționale și nevoi ale UE; este vorba de proiecte investiționale clare, de necontestat;
- Măsuri de sprijinire a exporturilor, a producției interne (alimente), altele decât prin cursul de schimb (nevoia de spațiu fiscal).
0
3
