Grecii s-au împrumutat miercuri la dobânzi negative, o premieră în istoria lor recentă

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:50 Economie | Finanţe & Bănci


Grecia
Foto: Stirile ProTV
​Clubul țărilor plătite pentru a li se împrumuta bani are un nou membru: Grecia, odinioară țara privită drept o gaură neagră a finanțelor. Guvernul elen a obținut miercuri un împrumut de 487,5 milioane de euro pe termen scurt (3 luni) la o dobândă de minus 0,02%, față de +0,1% cu cât se împrumutase în august, scrie Financial Times.

Băncile caută o formă cât mai ieftină de a-și plasa numerarul, iar în noua conjunctură financiară, în care BCE a redus ratele dobânzilor cu 0,1 puncte procentuale, la minus 0,5% în septembrie, arată disponibilitatea investitorilor de a-și limita pierderile.

Datorită stimulilor aruncați în piață de BCE și a perspectivelor sumbre privind economia globală, aproximativ două treimi din datoria publică din zona euro se tranzacționează în prezent cu un randament negativ, inclusiv obligațiunile germane.

Alte foste țări care au cunoscut perioade severe de criză, precum Italia și Spania, s-au alăturat deja clubului statelor cu randamente negative. De altfel, tot miercuri, Portugalia a scos la licitație 750 milioane EUR în obligațiuni guvernamentale pe 15 ani, cu un randament redus de 0,49%. Cererea a fost de aproape 2,5 ori mai mare decât suma oferită. A fost prima licitație de obligațiuni din Portugalia, de când socialiștii de centru-stânga de la guvernare (PS) au câștigat duminică la alegerile generale.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






6280 vizualizari

  • +7 (11 voturi)    
    Paote ar fi bine sa invatam de la greci (Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:58)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Ce zici, Orlando?

    E drept, ei au trecut deja de o criza spre care acest guvern pare ca ne indreapta cu pasi hotarati.
  • +5 (7 voturi)    
    se scot cu dancila, care ia cu 7 maini cu 5%! (Miercuri, 9 octombrie 2019, 17:40)

    Antenistontel [utilizator]

    .
  • +7 (9 voturi)    
    Si la noi la fel (Miercuri, 9 octombrie 2019, 17:56)

    GemstonePig [utilizator]

    Si Romania se imprumuta la peste 4!!!! acumcateva zile saptamani se lauda fantele obosit teodorovici ce incredere au pietele in Romania si ne dau bani practic moca! 4%!!
  • -2 (2 voturi)    
    ppremiera .. (Miercuri, 9 octombrie 2019, 19:59)

    gica_ultra [utilizator]

    ..era daca nu se imprumutau ... acu' o sa lase moale austeritatea ... Yamas !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by