Încrederea membrilor Consiliului Investitorilor Străini (FIC) în mediul legislativ rămâne la un nivel scăzut după episodul Ordonanței de Urgență nr. 114/2018 și nu s-a deteriorat mai mult de atunci, reiese dintr-un sondaj realizat în rândul membrilor săi.

“România continuă să aibă evaluări negative când vine vorba de infrastructură sau de birocrație, dar acestea sunt lucruri pe care întreg mediul de afaceri le spune de ani de zile. Investitorii și oamenii de afaceri au fost nevoiți să se adapteze la ”noul normal”, adică o situație în care lipsa de predictibilitate este un dat și în orice moment Guvernul sau Parlamentul pot adopta o lege sau lua o decizie cu impact semnificativ, fără consultări prealabile sau o perioadă rezonabilă în care companiile să își adapteze și ajusteze operațiunile”, se arată în document.

Potrivit acestuia, evoluția cea mai îngrijorătoare este cea legată de indicatorul privind disponibilitatea forței de muncă, unde de trei ani observăm o continuă deteriorare.

“Două treimi dintre repondenți spun că astăzi nu găsesc forță de muncă adecvată pentru nevoile companiei lor. Este pentru prima dată când mai mult de jumătate dintre cei care răspund la chestionar fac această afirmație”, conform FIC.

Alte rezultate importante din acest ultim sondaj în rândul membrilor FIC:

  • Aproximativ jumătate dintre repondenți se așteaptă ca veniturile lor să crească și o treime anticipează că acestea vor rămâne la fel și în 2020.
  • Observăm o scădere a numărului de repondenți care se așteaptă la o creștere a piețelor pe care exportă, ceea ce nu este surprinzător având în vedere încetinirea creșterii economice din Germania și zona euro, principalii parteneri comerciali ai României.
  • Pentru perioada următoare, o treime dintre respondenți anticipează o creștere a nivelului investițiilor și 40% doresc să angajeze mai multe persoane decât în 2019.
  • Scorurile negative pe care România le primește la capitolele infrastructură, birocrație și reglementare rămân foarte mici.