România ar putea pierde 275.000 de locuri de muncă (PwC)
Deși companiile spun că găsesc greu angajați, România are una dintre cele mai mari ponderi ale populației inactive din Uniunea Europeană, potrivit studiului PayWell 2019, realizat de PwC România.
”În același timp ne confruntăm cu o situație paradoxală: avem una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Uniunea Europeană, de 3,2%, cea mai mică din ultimii 30 de ani, dar avem al treilea cel mai ridicat nivel al populației inactive dintre statele membre. Cauzele sunt diverse și multe dintre ele au legătură cu structura economiei pentru că există regiuni ale țării unde oportunitățile de angajare sunt foarte reduse sau inexistente. Unele companii au aplicat programe de educație sau formare profesională în aceste zone. O astfel de abordare ar contribui la utilizarea potențialului uman existent”, a declarat Oana Munteanu, senior manager, People&Organisation PwC România.
Conform sursei citate, excluzând pensionarii și populația de peste 15 ani care urmează o formă de învățământ, peste 1,1 milioane persoane sunt teoretic disponibile pentru a fi angajate.
Importul de forță de muncă
Un sfert dintre companiile care au participat la studiul PayWell 2019 iau în calcul importul de forță de muncă pentru a-și acoperi deficitul de angajați, cererea fiind, în special, pentru muncitori necalificați sau sezonieri.
“Companiile care și-au exprimat această intenție provin preponderent din sectoare precum hoteluri și restaurante, construcții sau agricultură. O tendință similară a apărut, conform studiului, în servicii de tip business process solution si IT&C”, spune PwC.
Conform companiei, România se confruntă cu un deficit acut al forței de muncă, mai ales în sectoarele menționate, ca urmare a migrației, problemelor demografice sau ale sistemului educațional din ultimele decenii. Potrivit estimărilor PwC, pentru a susţine o creştere economică de 3,5% este nevoie de încă 1 milion de angajaţi, până în 2022.
Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2019 a fost realizat pe un eșantion de aproximativ 100 de companii private mari și mijlocii din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic, industrial, retail și hotelier și analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare.
- +3 (3 voturi)si atunci (Luni, 28 octombrie 2019, 12:00) martel55 [utilizator]de ce urla toti ca avem nevoie de imigranti ca nu gasesc forta de munca?cine minte?raspunde trimite
- 0 (0 voturi)sunt doar jumatati (Luni, 28 octombrie 2019, 15:12) DoarEUEUEU [utilizator] i-a raspuns lui martel55patronii/firmele se plang ca nu gasesc forta de munca SPECIALIZATA (adica printr-o facultate etc, care sa si stie ce sa faca nu doar sa aiba o diploma), pe de alta parte se aduc imigranti pentru zona de constructii unde nu iti trebuie carte sau diploma si nici prea multa minte - daca urmezi instructiunile e ok. Ca sunt unii patroni care nu vor sa plateasca cat ar trebui/merita un angajat este alta mancare de peste.raspunde trimite
-

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive