Corporate report Microsoft a testat săptămâna de lucru de 4 zile în Japonia. Productivitatea a săltat cu 40%

de A.Th.C.     HotNews.ro
Marţi, 5 noiembrie 2019, 6:55 Economie | Finanţe & Bănci


Corporate report
Foto: pixabay.com
Tot mai multe companii mici adoptă o săptămână de lucru de patru zile. Dar rezultatele unui test de la Microsoft sugerează că ar fi posibil și la cele mai mari firme. Compania a introdus vara trecută în Japonia un program numit „Work Life Choice Challenge” în care a închis birourile în fiecare zi de vineri în luna august și le-a dat angajaților o zi liberă în fiecare săptămână.

Rezultatele au fost promițătoare. În vreme ce timpul petrecut la lucru a scăzut dramatic, productivitatea – măsurată în vânzări/angajat – a crescut cu aproape 40% față de aceeași lună din anul trecut, a anunțat luni compania într-un comunicat.

Pe lângă reducerea timpului de lucru, managementul a cerut personalului să consume mai puțin timp în ședințe și pentru răspunsuri la mesaje. S-a sugerat ca ședințele să nu dureze mai mult de 30 de minute. Angajații au fost încurajați să elimine din ședințe utilizând o aplicație de mesagerie online (a lui Microsoft, desigur).

Efectele au fost larg răspândite. Mai mult de 90% din cei 2.280 de angajați din Japonia au declarat ulterior că au fost influențați de noile măsuri, afirmă compania. Închizând mai devreme în fiecare săptămână, au fost economisite și alte resurse, cum ar fi electricitatea.

Inițiativa este binevenită. Japonia se confruntă de multă vreme cu o periculoasă – și uneori fatală – cultură a muncii în exces. Problema este atât de gravă încât a generat și un termen special: karoshi înseamnă deces din cauza stresului și altor afecțiuni provocate de munca în exces.

Problema a atras atenția pe plan internațional în 2015, când un angajat al gigantului publicității Densu s-a sinucis în ziua de Crăciun. Oficialitățile au spus mai târziu că lucrase excesiv de multe ore peste program. Doi ani mai târziu, o reporteră japoneză de televiziune a murit după ore de muncă extenuante. Angajatorul a spus că marcase 159 de ore de muncă suplimentară în luna anterioară decesului.

Companiile au început să caute soluții. Unele au început să ofere salariaților mai multă flexibilitate, iar guvernul a lansat o campanie numită „Premium Friday”, care-i încurajează pe angajați să plece mai devreme în ultima vineri din fiecare lună.

De partea sa, Microsoft a spus că va efectua un nou experiment în Japonia mai târziu în acest an. Urmărește să solicite angajaților propuneri care să amelioreze echilibrul muncă-viață și va cere și altor companii să se alăture inițiativei. (CNN)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






3777 vizualizari

  • -5 (7 voturi)    
    Bugetarii zâmbesc ! (Marţi, 5 noiembrie 2019, 8:06)

    Observatory [utilizator]

    Mama mia ! Încă o zi liberă ? Ce viața fericita și cu creșterea salariului .
    Asta socialism !
  • 0 (4 voturi)    
    Sa fim sinceri... (Marţi, 5 noiembrie 2019, 9:35)

    ZaR [utilizator]

    Fie ca e vorba de sectorul bugetar sau de cel privat cam un sfert tin timpul de lucru al fiecarei zile il pierdem la barfe cu colegii.

    Asa ajungi sa pierzi defapt mai mult de o zi intreaga de lucru si sa stai intr-un loc unde trebuie sa stai doar pentru ca esti platit s-o faci.

    Si sincer cine vrea sa realizeze ceva in viata lucreaza si in weekend fara sa-i-o ceara angajatorul.
  • 0 (0 voturi)    
    Japonia... (Marţi, 5 noiembrie 2019, 18:24)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Cica se intelneste un muncitor roman cu unul japonez, iar romanul il intreaba pe japonez, mai, cate ore lucrati voi pe zi ? Pai, zice japonezul, 2 ore lucram pt. noi, 2 ore pt. patron, 2 ore pt. imparat si 2 ore pt tara, da' la voi cum este ? Il intreaba pe roman, pai la fel, zice romanul, 2 ore pt. noi, 2 ore pt. patron, imparat n-avem iar cu Japonia nici o treaba ! :)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by