Ludovic Orban spunea în urmă cu două zile un banc despre Ion Ghizdeanu, care a tot circulat de-a lungul timpului: „Îl întreba un lider politic pe domnul Ghizdeanu: Cât e creșterea economică? / - Cât vreți dumneavoastră!”.
Ce l-a deranjat, însă, pe Orban e că CNSP ”a semnat contract pe FDI, pe perioada de învestire a Guvernului”.
„Nu pot să accept”, spunea premierul.
Ghizdeanu s-a născut în 1952, în comuna Tintești, județul Buzău. A terminat ASE în 1975, apoi în 1999 a obținut o diplomă de doctor în economie la Academia Română. În 1996 a făcut un masterat la Colegiul pentru Comunicații Financiare - Havas Advertising, din Paris, în 1997, a urmat un curs post-universitar, specializarea “Proceduri de evaluare şi monitorizare proiecte la GEPA, Germania, iar în 2006 la Academia Română – Institutul de Prognoză Economică a urmat un curs: “Modele non-liniare: Aplicaţii în economie”.
A fost președintele Comisiei Naționale de Prognoză (ulterior denumită de recenta guvernare PSD Comisia Națională de Strategie și Prognoză) din 2005. Anterior, în perioada 2000 – 2005 a fost director general în cadrul instituției.
Pe lângă diferite funcții în cadrul Guvernului, după ’90, în perioada comunistă a fost economist la Intreprinderea de Recuperare şi Valorificare Deşeuri (1975-1978), cercetător la Institutul Naţional de Cercetări Economice (1978 – 1988), iar apoi economist principal la Ministerul Aprovizionării.
Bun articol și credibile informații.
Cum se dă doctoratul la Academia Română? De cînd e institușție de învățămînt?
Adevărul e că ar mai avea cîte ceva de învățat unii dintre dinozaurii de acolo.
Când ai demispe cineva, a doua zi ar trebuui sa fie şomer.