Isărescu: ​​Bank of China preconizează să desfășoare operațiuni în Romania din luna decembrie a acestui an

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 13 noiembrie 2019, 12:28 Economie | Finanţe & Bănci


hn_6299796818150564761
Foto: Reuters
​​Bank of China își va începe operațiunile din România în decembrie, a anunțat Guvernatorul BNR Mugur Isărescu în timpul unui discurs ținut cu ocazia aniversării a 70 de ani de relații bilaterale România - Republica Populară Chineză. ”Înființarea pe teritoriul României de către Bank of China a unei sucursale, ce preconizează să desfășoare operațiuni din luna decembrie a acestui an este rezultatul firesc al acestor evoluții pozitive. Doresc să remarc prezența domnului Guo Lixin, director general al acestei sucursale, căruia îi urez succes în activitate”, a spus Isărescu.

Bank of China, una dintre cele mai mari din lume, a notificat la începutul acestui an Banca Centrală a României privitor la intenția de a furniza servicii în mod direct pe teritoriul României.

La începutul lunii martie 2019, Guvernatorul Isărescu fusese în China unde s-a întâlnit cu conducerea Bank of China şi cu cea a Asian International Infrastructure Bank.

Bank of China, fondată în 1912, este una dintre cele mai mari bănci din China, cu active de aproape 3.000 miliarde dolari (locul 4 în lume) și peste 300.000 de angajați la nivel global.

BNR a lansat o monedă numismatică de argint, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor politico-diplomatice între România și Republica Populară Chineză.

Vezi aici discursul integral al Guvernatorului BNR.

Moneda are putere circulatorie pe teritoriul României. Pe avers sunt prezentate imaginea Castelului Bran, edificiu istoric simbolic pentru România, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2019” și stema României.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






4215 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by