Ce conține Ordonanța de Urgență adoptată luni de Guvern, pe lângă modificările la OUG 114 (DOCUMENT)

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Marţi, 7 ianuarie 2020, 11:40 Economie | Finanţe & Bănci


Guvernul Orban
Foto: gov.ro
Practic, Guvernul a adoptat prin Ordonanță de Urgență măsurile din Legea pe care și-a asumat răspunderea în Parlament. Asta pentru că PSD a atacat proiectul la Curtea Constituțională, iar astfel s-ar aplica mai târziu. Din cauza acestei întârzieri amenzile de circulație au crescut de la începtul anului. Lucrurile ar urma să se schimbe acum.


Ce conține documentul:

• Sporul pentru condiții vătămătoare acordat bugetarilor va fi la nivelul lunii decembrie 2019. Adică de 15% din salariul pe care îl luau angajații la finalul anului trecut. Deci nu va mai crește odată cu salariul, în acest an.

• Amenzile de circulație: Se propune ca valoarea fixă a punctului amendă pentru amenzile contravenționale prevăzute de OUG 195/2002 să fie menținută în cursul anului 2020 la cuantumul din prezent, respectiv 145 lei.

• Posturi suplimentate pentru personalul clerical: Pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute în din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare se majorează cu un număr de 5 contribuții de la bugetul de stat: 1 de vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, secretar general, prim-rabin și 4 posturi pentru pozițiile de secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, protopop. Numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România pentru care se asigură, de asemenea, sprijin lunar se majorează cu 15.

• Nu se vor da pensii speciale pentru primari în 2020 (măsura pensiilor speciale pentru aceștia fusese introdusă anul trecut prin Codul administrativ)
• Dispare taxa bancară introdusă prin OUG 114
• Salvarea Pilonului 2 de pensii. Se renunţă la cerinţele legate de elaborarea suplimentară de capital pentru administratorii fondurilor de pensii, se reduc comisioanele de administrare pentru Casa de Pensii şi ASF, lăsând mai mulţi bani în conturile participanţilor la fondurile la pilonul 2 de pensii. Se elimină şi opţionalitatea participanţilor între pilonul 1 şi pilonul 2 de pensii.
• Dispare Fondul de Dezvoltare și Investiții
• Nu vor mai fi permise detaşările din sectorul privat în instituţiile publice. Detaşările se vor putea face doar cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice.
• Actualizarea accizelor cu rata inflației (În situația în care, ulterior datei de 20 octombrie, se modifică nivelul accizelor prevăzut în anexa nr. 1 de la Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale din Codul fiscal, nivelul aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a anului următor se actualizează cu creșterea prețurilor de consum și se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, cel târziu pe data de 31 decembrie. De asemenea, modificarea legislativă vizează clarificarea posibilității de publicare pe site până pe data de 31 decembrie a fiecărui an a nivelului actualizat al accizelor în cazul în care aceasta nu s-a realizat până la data de 20 octombrie și în alte situații decât cea menționată anterior)
• Casele de marcat electronice fiscale: Se prorogă cu 12 luni termenul pentru dotarea operatorilor economici cu case de marcat electronice fiscale pentru cei care efectuează livrări de bunuri sau prestări servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și acceptatoare de bancnote sau monede, după caz
• Se propune menținerea indemnizațiilor funcțiilor de demnitate publică alese și numite, la nivelul acordat în anul 2019, menținerea indemnizației de hrană de care beneficiază personalul din sectorul bugetar la nivelul aflat în plată în anul 2019, precum și menținerea indemnizației de merit la nivelul de 6.240 lei


  • La PNDL, în situația în care solicitările de transfer depășesc 80% din creditele bugetare disponibile pentru anul în curs, Ministerul Lucrărilor Publice va înștiința beneficiarii contractelor de finanțare cu privire la data limită și va efectua transferurile în limita creditelor bugetare.
-După primirea înștiințării, beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite.

-Începând cu 1 ianuarie 2020, beneficiarii nu mai transmis solicitări de finanțare pentru etapa a II-a a PNDL pentru alte obiective de investiții.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





6510 vizualizari

  • -4 (10 voturi)    
    nu degeaba (Marţi, 7 ianuarie 2020, 11:50)

    cucuveauamov [utilizator]

    i se spune guvernul multinationalelor si al bancilor
  • +3 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 7 ianuarie 2020, 12:37)

    [anonim]

  • +1 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 7 ianuarie 2020, 12:48)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by