Numărul maxim de posturi în cadrul ANAF este de 27.582 persoane, conform unei Hotărâri de Guvern publicate joi în Monitorul Oficial. Aceasta face parte din documentul privind organizarea Ministerului Finanţelor Publice. Practic, e acelaşi număr ca într-o altă hotărâre publicată în martie 2018 sau în organigrama ANAF din februarie 2019. Documentul din februarie mai spune că erau vacante la acea dată peste 3.500 de posturi. Probabil acelaşi număr este şi acum, având în vedere declaraţiile ministrului de resort.

ANAFFoto: ANAF

Având în vedere că Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, vrea să renunţe la 2.000 de posturi (în acest sens existând un proiect despre care HotNews.ro a scris joi), ar mai rămâne de ocupat 1.500. Probabil vor mai fi concursuri în decursul anului 2020.

Ministrul Finanţelor chiar a precizat în cadrul unei emisiuni TV că nu e vorba de dat oameni afară. El s-a referit, aşa cum reiese si din proiect, la posturile vacante şi la desfiinţarea unor posturi de şefi, respectiv o restructurare.

Având în vedere documentul publicat joi seara în Monitorul Oficial, numărul maxim de posturi se va duce de la 27.582, la 25.582, dacă va fi adoptat documentul de restructurare. De precizat că atunci când a fost întrebat câte persoane lucrează la ANAF, Florin Cîţu a spus: "ANAF are cam 24.000 de persoane". Aşadar, el confirmă că restul până la 27.582 ar fi vacante.

Revenind la Hotărârea publicată joi seara în Monitorul Oficial, numărul maxim de posturi din Ministerul Finanţelor va fi de 1.917, fără demnitari, iar instituţia va prelua în subordine Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a splălării banilor.

Citeşte şi: