Bătălia pentru bugetul UE și România

de Daniel Daianu     Consiliul Fiscal
Luni, 24 februarie 2020, 11:34 Economie | Finanţe & Bănci


Daniel Daianu
Foto: Agerpres
Este impas mare privind bugetul UE pentru exercițiul 2021-2027. A-l pune numai pe seama Brexit-ului este, în largă măsură, o pistă înșelătoare. Am făcut parte din Grupul Monti, care, cu mandat din partea Parlamentului European, a Consiliului și Comisiei, a prezentat un raport în 2017 privind reforma finanțării bugetului UE. Din Grup au facut parte, între alții, fostul premier al Italiei, Mario Monti, Kristalina Georgieva (atunci comisar european, acum director general al FMI), Frans Timmermans, Alain Lamassoure, Guy Verhofstadt.

Intre constatari ale Raportului sunt:
  • Resursele bugetului UE, de decenii in jur de 1% PNB (Produsul National Brut)-ul agregat al UE, sunt mult inferioare nevoilor Uniunii, mai ales in lumina noilor amenintari si provocari (de securitate, schimbare de clima, etc), concurentei economice globale in domenii ce implica intens inteligenta artificiala, digitalizare, robotizare.
  • Este regretabil ca in timp s-a accentuat o logica de impartire a Bugetului de tip tranzactional (quid pro quo), ce a perpetuat mecanismul rabaturilor (cu debut la intrarea UK in UE)
  • In bugetul UE nu isi gasesc reflectare adecvata principiile de solidaritate si adeziune la ceea ce numim “bunuri colective”
  • Este necesar ca bugetul UE sa aiba mai multe resurse proprii. Impotriva spiritului ce a ghidat aparitia sa, de departe prevaleaza in prezent contributii nationale, ceea ce a favorizat optica ingusta de judecare a utilitatii bugetului comun
  • Intre propunerile Grupului Monti ca posibile resurse proprii sunt taxa anti-carbon (de mare actualitate in zilele noastre) si o taxa asupra tranzactiilor financiare.
In sedinte ale Grupului au fost discutate efecte directe si indirecte ale utilizarii fondurilor structurale si de coeziune. Concluzia a fost ca perceptia potrivit careia economiile mai putin dezvoltate ar fi strict beneficiare este contestabila; ca fonduri structurale si de coeziune se cuvine sa fie comparate cu avantaje pe care le au companii din vechi state membre ce fac afaceri in estul UE si care sunt in stransa legatura cu resursele respective, ca multi bani se intorc in economii dezvoltate sub diverse forme. As adauga eu, inclusiv prin “optimizare fiscala”(profit shifting) si rente din pozitiii dominante pe piete. Adica, una peste alta, a sustine ca Estul numai primeste este o teza incorecta.

UE este un club al statelor democratice, dar care nu are omogenitate ca dezvoltare si convergenta, in pofida progresului economic incontestabil al Estului in ultimele decenii. Si interese specifice/nationale nu dispar, institutiile europene pot avea decizii suboptime, sau gresite (de pilda, s-a refuzat ani in sir Romaniei capitalizarea mai buna a CEC Bank fiind catalogata drept ajutor de stat –in conditiile in care alte state au nationalizat banci), statele mai puternice frecvent isi impun punctul de vedere in decizii majore.

De aceea m-a bucurat textul semnat de europarlamentarul Clotilde Armand, publicat in Politico si, apoi, in Financial Times/FT (“’Europa de Est da mai mult Vest-ului decat primeste”’, 12 febr, a.c). Si Mateusz Morawiecki, premierul polonez, a scris un text cu seva analitica in FT (“Bugetul nu inseamna simpla aritmetica”, 20 febr, a.c). Celor care au bugete nationale cu venituri ce depasesc 45%, chiar 50% din PNB (cum este “’Grupul celor 4 frugali” ( Danemarca, Austria, Suedia, Olanda) le da mana sa pledeze pentru limitarea bugetului UE. Dar ce facem cu state cu economii emergente ce au venituri bugetare mult inferioare, in cazul Romaniei situatia fiind de-a dreptul dramatica (venituri fiscale de 26-27% din venitul national. Realizarea Pactului pentru energia verde (dcaorbonizarea economiilor) este mult mai anevoioasa pentru Romania, care are resurse bugetare scazute si depinde (inca) mult de productia de carbune.

Abordarea limitativa oculteaza o situatie privind functionarea Uniunii ca “Piata Unica” asupra careia este de meditat. Piata unica nu are cum sa fie un autentic “level playing field”, intrucat firmele sunt mult prea diferite in privinta fortei tehnologice, a capitalizarii, accesului la resurse financiare, dotarii cu capital uman, etc. Ai spune ca regulile concurentiale sunt inflexibile exprimand logica economiei de piata si diversitate inevitabila. Dar nu exista concurenta perfecta si companii mari, in virtutea puterii pe piete, folosesc adesea practici mai putin corecte, chiar abuzive; intervin si interese nationale, oricat s-ar clama ca nu conteaza unde au firmele HQs (sediile centrale) –o naivitate desigur. Sa nu omitem ca legislatie anti-trust, mecanisme de echilibrare a conditiilor (inclusiv prin transferuri fiscale), de sprijinire a unor domenii de interes strategic (start-ups de pilda si nu numai), de protejare a coeziunii sociale, etc fac parte din registrul de politici publice in economii de piata.

Asa cum Germania si Franta incearca sa modifice reguli concurentiale (si ale ajutorului d stat) pe Piata Unica pentru a permite formarea unor campioni industriali la nivelul UE (ex: posibila fuziune intre Alsthom si Siemens) care sa dea piept cu giganti americani si asiatici, in mod analog poate fi interpretata pozitia unor state est europene. Daca UE ar fi adanc integrata, un stat federal, asimetrii de putere economica si decalaje ar pierde din relevanta. Dar realitatea este alta. Iar exemplul cel mai relevant in aceasta privinta este dimensiunea bugetului UE.

Estului i-a fost relativ usor sa reduca decalaje cat timp existau diferente de costuri salariale foarte mari si intrari substantiale de capital au stimulat cresterea economica. Dar, de la un anume nivel, avantajele costului fortei de munca dispar si daca nu ai progres tehnic considerabil, plasare in lanturi de productie (value chains) tot mai bune, intri in “capcana venitului mediu”, poti chiar regresa. Estul sufera si de un exod masiv de capital uman in ultimul deceniu, practic o “depopulare” (care se adauga la demografie nefavorabila), ce a fost notata de IMF si Banca Mondiala in anii recenti.

Acesta este contextul care defineste, in linii mari, “batalia”pentru bugetul UE. Fondurile structurale si de coeziune sunt de vazut ca o compensatie pentru un handicap economic major al Estului, chiar daca decalaje s-au redus in ultimele decenii; ca aceste fondui trebuie vazute drept compensatie morala si economica este insa o tema tabu pentru multi din motive lesne de ghicit.

Exista o problema a statului de drept, dar aceasta nu trebuie sa ascunda problematica decalajelor de dezvoltare. Daca bugetul UE nu va fi intarit, daca nu va contribui mai mult la convergenta economica, curente de fragmentare si de ostilizare mutuala vor creste, partide ce resping proiectul europeam vor avea de castigat (nota bene: nu numai partide de extrema dreapta cer un buget UE mai mic). Viitorul UE depinde de cum se va reforma guvernanta UE, cum va functiona Piata Unica, cum vor functiona institutiile europene (cum se iau deciziile…), cum statele membre inteleg ca exista bunuri colective (ale UE) ce nu pot fi asigurate in mod individual (la nivelul fiecarui stat membru).

Un buget de 1,07% din PIB, cum a sustinut presedintia finlandeza a Consiliului este mult sub ceea ce este necesar intr-o Uniune (Raportul McMahon din 1977 mentiona ca UE are nevoie de un buget comun de 5-6% din VNB!). Cifra avansata initial de PE (1,35%) este mai cu sens din punct de vedere al nevoilor comune, dar nu are sanse in conditiile date. 1%, cum vor cei 4 (si cei care se aseaza in spatele lor), exprima neputinta de a actiona prin prisma intereselor UE. Despre ce “suveranitate economica”si de securitate (oare este posibila aceasta in disjunctie de NATO?) a UE, pentru care pledeaza unele state membre, mai putem vorbi in asemenea circumstante?

UE trebuie sa fie preocupata de domnia legilor, de ceea ce defineste statul de drept, o societate democratica. Dar exista o moralitate a protejarii celor mai slabi, asa cum se intampla inauntrul oricarui stat civilizat. Este nevoie de o regandire a functionarii Pietei Unice, care sa favorizeze mai mult convergenta economica. Discrepante nu pot fi eliminate, dar cel putin sa se admita ca daca acestea se adancesc si trec praguri de toleranta sociala si politica, liniste nu putem avea, nici inauntrul frontierelor nationale, nici intre statele membre. Finalmente va fi afectata democratia, vor castiga curente politice extremiste daca abordarea de ansamblu nu este reexaminata in lumina lectiilor trecutului si a unor tendinte periculoase in viata sociala si politica a Europei. In plus, se inmultesc amenintari externe de tot felul (epidemia/pandemia coronavirus este un ultim exemplu).

Batalia pentru bugetul UE arata cat de divizata este Uniunea, ca suntem departe de dezideratele enuntate de noua Comisie, de ceea ce reclama o “putere comuna”(solidara) de a rezista la provocari mari, interne si externe. Blocajul in a forma o “capacitate fiscala” a zonei euro (ca modalitate de impartire a riscurilor”/risk-sharing), de care aceasta are imperios nevoie ca uniune monetara, este de pus in relatie si cu impasul privind bugetul UE,

Oricare ar fi compromisul la care se va ajunge privind bugetul UE (ce, in oricare dintre variantele pe masa acum, este mult sub o masa critica de bunuri colective), esential pentru Romania este sa foloseasca cat mai bine resursele pe care le va obtine. Daca nu vom reusi un pas mare inainte din acest punct de vedere, va fi vina noastra in principal si vom da apa la moara celor care afirma ca resursele ce ne sunt puse la dispozitie (cel putin pe hartie) sunt suficiente, chiar peste nevoile Romaniei.

Avem nevoie de institutii mai puternice (eficiente), de un buget national cat mai robust (ceea ce implica venituri fiscale considerabil superioare, ce, intre altl, sa ajute sa decarbonizam cat mai mult economia), controlul dezechilibrelor, politici publice (inclusiv industriale) destepte. In vremuri complicate, dominate de “incertitudini radicale”(cum le numeste Mervyn King), se cuvine sa fim cat mai putin vulnerabili ca societate luptand concomitent pentru ranforsarea Uniunii ca bun public (colectiv).

A fi proUE nu inseamna a ignora un realpolitik ce nu dispare in relatiile dintre statele membre.

N.Red: Academicianul Daniel Dăianu este fost ministru de Finanțe, fost membru în CA al BNR, în prezent președintele Consiului Fiscal și consilier al Guvernatorului BNR.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2024 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by