Piața generează un bun public pe care noi foarte greu îl percepem ca fiind important, anume prețul, a declarat Cristian Păun, profesor ASE, într-o conferință organizată de Oxygen Events. Potrivit acestuia, prețul este îmbibat de 2 lucruri: raritatea resurselor și intensitatea nevoilor către care se alocă acele resurse.

Cristian PaunFoto: Facebook

„Deci noi când vedem în față un preț la un magazin, noi vedem acolo două informații lipite amândouă în acel lucru: cât de rară e resursa care a produs acel bun și cât de mult ne dorim noi acel bun. Ambele mișcă prețurile în sus și în jos. Prețurile sunt volatile, nu sunt fixe, asta e starea lor naturală și retransmit în economie o informație extraordinar de utilă, atât la nivel de producători, cât și la nivel de consumator”, spune Păun.

• Adică eu dacă mă uit la prețul cartofului că începe să crească, imediat mă gândesc să-l curăț mai subțire, poate mănânc paste, poate mănânc mai puțin, poate cultiv cartofi în balcon. Adică, încep să-mi caut soluții legate de consumul meu.

• Producătorul, când vede că prețul crește, caută și el soluții, se mută de pe o industrie pe alta.

„Prețul acesta, faptul că el este liber ne comunică nouă un lucru important: Cât de rară e resursa respectivă versus cât de intensă nevoia omului să cumpere. Reprezintă un lucru bun atâta timp cât piața este lăsată cât mai liberă. În momentul în care tu vii și o constrângi complet ca un politician care spune cât și unde să se aloce resursele, se pierde total această funcție în economie. Atunci alocarea resurselor rare nu se mai face niciodată în corelație cu nevoile existente în acel moment în societate, dimpotrivă”, explică profesorul.

Potrivit acestuia, astfel se ajunge la o nemulțumire generală.

„Ce am văzut în comunism? Ne-am plătit datoriile dar în schimb nu aveam ce să cumpărăm în magazine. Prețul înfometării populației. De ce? Pentru că un tătuc a decis că e mai prioritar să-ți plătești datoriile și mai puțin prioritar să-ți hrănești populația. Ideea asta că un tătuc se poate substitui pieței este falimentară din două puncte de vedere:

• Generează această nemulțumire populară

• Generează faliment general. Vedem tot felul de combinate pe care le-am moștenit, tot felul de lucruri construite au o utilitate economică aproape de zero".

„Comunismul ne-a adus într-o mare problemă pe noi ca națiune. Am sacrificat resurse timp de 50 de ani aruncându-le de fapt pe fereastră. Ce facem noi acum, de 30 de ani, facem o recuperare generală a acelui faliment. Ce am făcut noi în acești 30 de ani? Nu prea mult”, a mai arătat Cristian Păun.

O să-mi spuneți, ia uite cât construiește China, uite ce poduri mărețe, ce căi ferate. Modelul chinez este complicat. A împrumutat foarte multe lucruri din economia de piață, dar nu în totalitate. Ei sunt tot o cale de mijloc acum. Să știți că în China se fac foarte multe erori. Aceleași erori pe care și noi le-am făcut în comunism. Este doar o chestiune de timp până când modelul chinez va ajunge să se confrunte cu acest faliment teoretic. Uitați-vă ce datorii acumulează China, ce inegalități, și cum își rezolvă China inegalitățile sociale. Sunt foarte multe lucruri pe care noi, în continuare, nu vrem să le acceptăm.