Bursa de la București a deschis în creștere, dar a ajuns rapid pe minus

de F.B.     HotNews.ro
Vineri, 13 martie 2020, 11:12 Economie | Finanţe & Bănci


Bursa de Valori Bucuresti - BVB
Foto: Hotnews
​Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de tranzacționare de vineri, dar la nici o oră după a trecut în teritoriu negativ. În deschidere, indicele principal depășise 8.200 puncte, iar apoi a ajuns la 7.925, sub nivelul de joi cu circa 0,3%. (de precizat că datele sunt referitoare la o oră de la deschidere – între timp au mai apărut modificări)

La finalul săptămânii trecute, indicele principal avea 9.445 puncte.

Uitându-ne la compoziția indicelui principal (BET), multe companii erau pe plus în prima oră de la deschiderea ședinței de vineri (astăzi – 13 martie). Acțiunile Digi urcau cu peste 6%, ALRO cu 3,56%, Purcari cu 3,4%, Electrica 2,2%. Scăderi afișau acțiunile Transgaz, de -1,32%, Transelectrica de -0,6% sau Fondul Proprietatea de 0,4%.

Cea mai mare valoare a tranzacțiilor de pe piața principală era realizată cu acțiunile Băncii Transilvania, de 8,3 milioane lei, iar prețul acestora era în creștere cu 0,5%. Pe locul al doilea ca valoare a tranzacțiilor era Fondul Proprietatea cu aproape un milion de lei, iar pe al treilea Nuclearelectrica cu 0,8 milioane lei.

Valoarea totală a tranzacțiilor depășea 17 milioane lei.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





746 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by