În Germania, mulți oameni au încredere în numerar ca o investiție sigură, chiar dacă nu există nicio dobândă. Actualele dobânzi bancare pe conturile de economii sunt, practic, apropiate de zero. Potrivit unui studiu de specialitate, încă de la începutul crizei Coronavirus, oamenii din Germania s-au refugiat „în numerar”. Circulația bancnotelor și a monedelor în zona Euro a crescut cu aproape 100 de miliarde de euro sau 8% în luna martie, potrivit unei analize a firmei de consultanță Barkow Consulting, în numele băncii ING-DiBa.

HotNews.roFoto: Hotnews

Comportamentul de criză vizavi de banul cash este accentuat de rata scăzută a dobânzii, din trecutul recent. „Prin urmare, nu este de mirare că germanii sunt, se pare, oarecum nesiguri și preferă să-și pună o parte din bani sub saltea”, a explicat Thomas Dwornitzak, șeful Saving & Investing la ING Germany, pentru dpa, intr-un articol preluat de Handelsblatt.

Din perspectiva clientului, numerarul își păstrează rolul unui „refugiu sigur”, dar în același timp își pierde, din ce în ce mai mult, rolul de mijloc de plată.

Refugiul în numerar

La începutul crizei, Bundesbank-ul german a observat o creștere a cererii de bancnote și monede. Față de evoluția din lunile anterioare, ianuarie și februarie, a fost raportat un „efect special al Coronei” de aproximativ 30 de miliarde de euro. Gospodăriile private din Germania au reprezentat aproximativ 20 %, sau 6 miliarde de euro, din această cifră. După aceea, volumul cererii de cash a scăzut din nou.

Tendința, accentuată în lunile din urmă, nu este însă nouă. Potrivit analizei Barkow, oamenii din Germania aveau în posesie 253 miliarde de euro în numerar, la sfârșitul anului 2019. Această suma a fost cu 32 de miliarde sau cu 15% mai mult, decât în ​​anul precedent. În medie, această corespunde la peste 3.000 de euro în numerar, pentru fiecare cetățean din Germania.

Conform datelor, boom-ul în cererea de bani lichizi a început odată cu momentul dobânzii scăzute, în zona Euro. În consecință, deținerile de numerar din Germania s-au dublat de la sfârșitul anului 2013, deși inflația a provocat o pierdere medie a valorii, de aproximativ unu până la doi la sută. Ultimii 20 de ani s-au caracterizat prin diferite crize, pe piețele financiare.

Extinderea plății fără contact

Potrivit industriei bancare germane, de la sfârșitul lunii martie, oamenii folosesc din ce în ce mai mult opțiunea de a efectua plăți fără contact la casele de marcaj din supermarket-uri, benzinării, etc. Astfel, mai mult de jumătate din toate plățile Girocard au fost efectuate în ultimul timp fără contact. În decembrie 2019, această cotă se situa la 35 la sută.

În timpul pandemiei cu virusul Corona, multe magazine încurajează clienții să plătească în acest mod, pentru a evita potențiala transmisie a virusului. Furnizorii de carduri de credit, cum ar fi Mastercard, au ridicat de curând limita pentru plata fără contact.

În cazul plății fără contact, cumpărătorii nu trebuie să își insereze cardurile de plastic într-un cititor și să introducă un cod PIN la terminal, trebuind doar să țînă cardul pe terminal. Noii proprietarii ai unui Girocard pot plăti acum sume de până la 50 de euro, fără contact. Industria germană de credit (DK) a dublat recent limita pentru plățile cu cardul fără a introduce un PIN, în comerțul cu amănuntul, de la 25 la 50 de euro pe utilizare.

Conform ultimelor sondaje efectuate de Bundesbank, majoritatea oamenilor din Germania își plătesc cumpărăturile ca de obicei. Doar 25 % din aproximativ 1.000 de respondenți și-au modificat comportamentul de plată.

Cash-ul, detronat mai rapid de Coronavirus

Unor clienți, numerarul le pare mai puțin sigur, în vremea Corona. Deși nu există dovezi privind un risc mai mare de infecție, unii experți consideră că bancnotele și monedele ar putea fi, cu acest prilej, înlocuite mai repede cu bani din plastic. Pentru mulți germani, aceasta a fost o viziune de groază, până în prezent.

Însă varianta că banii ar trebui, cel puțin parțial, eliminați, își face cărare în vremea actualei pandemii. Criza Corona ar putea face bancnotele și monedele neatractive, mai rapid. Experții în plăți de la consultanța de management Oliver Wyman se așteaptă ca plățile cu cardul să ia un puternic avans față de numerar.

Pandemia ar trebui să accelereze utilizarea metodelor de plată fără contact, a cardurilor de consum și de credit, precum și a plăților mobile prin intermediul smartphone-ului. Proporția plăților în numerar pe vânzări ar putea scădea la 32 la sută, până în 2025, arată un studiu recent. Pentru ultimul an - înainte de Corona - cota de numerar este estimată la 47 la sută. În date au fost luate în considerare cumpărăturile din magazine și retailul online.

Din cauza pandemiei coronavirusului, magazinele oferă tot mai mult oportunitatea plăților cu cardul, în loc de numerar, pentru a se evita contactul cu casierii și potențiala infectare cu viruși. „O dezvoltare care ar trebui să dureze câțiva ani este acum condensată de pandemia Corona, la câteva luni”, spune Gökhan Öztürk, partener la Oliver Wyman, referitor la tendința actuală de înlocuire a banilor de hârtie, cu cei „de plastic”. O tendință care își are riscul ei.