Potrivit datelor centralizate și transmise marți de Institutul Național de Statistică, salariul mediu net din martie a fost de 3.294 lei, în creştere faţă de februarie cu 92 lei. INS precizează însă că în contextul actual, datele statistice pot prezenta un grad de fiabilitate, acurateţe (și comparabilitate) mai redus, ca urmare a blocajului economic. Dificultăţile au fost determinate de accesul dificil la documentele financiar-contabile, cauzat de închiderea de cele mai multe ori subită a anumitor unităţi economico-sociale, de nefinalizarea la timp a acestor documente, de relaxarea termenelor legale de depunere a documentelor fiscale, de suspendarea temporară a activităţii unui număr semnificativ de unităţi economico-sociale sau chiar de încetarea activităţii unora dintre acestea. În câştigul salarial mediu lunar sunt cuprinse şi sumele plătite salariaţilor pentru şomajul tehnic, mai arată INS.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Valorile cele mai mari ale salariului net au rămas cele din IT (8289 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1605 lei).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2020 au fost cauzate de întreruperi ale activităţii, intrarea în şomaj tehnic, nerealizări de producţie ori încasări mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) în unele activităţi economice. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate şi de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 9,9% în hoteluri şi restaurante, respectiv cu 6,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii;
  • între 3,5% şi 6,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de spectacole, culturale şi recreative;
  • între 1,0% şi 3,5% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea de mobilă, fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, telecomunicaţii.

Au existat însă și creșteri salariale, cele mai semnificative fiind:

  • cu 20,9% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 18,3% în fabricarea produselor din tutun;
  • între 9,0% şi 15,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere;
  • între 5,0% şi 8,0% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de editare, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,2%), respectiv administraţie publică (-0,4%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară creştere (+0,4%) comparativ cu luna precedentă.