​Persoanele fizice se vor putea înregistra pe Spațiul Privat Virtual (SPV) de la ANAF printr-o verificare video. Acest lucru a fost anunțat de pe 21 mai, dar astăzi (11 iunie) a apărut ordinul ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, în Monitorul oficial. Practic se elimină acea vizită la sediul ANAF.

Inregistrare video in SPVFoto: monitoruloficial.ro

Dacă o persoană fizică vrea să se înregistreze astfel, înțelegem că trebuie să completeze un formular online.

ANAF va transmite persoanei fizice o informare, pe adresa de email completată în formularul de înregistrare, care va cuprinde:

• Instrucțiuni de desfășurare a indentificării vizuale online ce se va derula

• Comunicarea că, în situația în care nu poate participa la data și ora programate, aceasta are posibilitatea de a solicita o reprogramare prin accesarea aplicației de programări online puse la dispoziție

• Comunicarea faptului că neprezentarea la data și ora respectivă va conduce la respingerea înregistrării în SPV

• Reguli de conduită

Angajatul ANAF poate pune întrebări cu privire la informații ce trebuie să conțină elemente cunoscute de MFP/ANAF și persoana fizică. Dacă persoana fizică nu răspunde corect, cererea se respinge.

Dacă se întrerupe sesiunea online, din motive tehnice, se transmite un mesaj pe e-mail cu privire la reprogramare.

Prevederile vor intra în vigoare în două luni.