Amnistia fiscală e modificată. Legea a apărut în Monitorul oficial. Care sunt noutățile

de F.B.     HotNews.ro
Vineri, 10 iulie 2020, 15:46 Economie | Finanţe & Bănci


Adrian Benta, consultant fiscal
Foto: Hotnews
Consultantul fiscal Adrian Bența a analizat Legea nr. 114/2020 (publicată pe 8 iulie în Monitorul oficial) care aduce modificări la procedura amnistiei fiscale reglementate inițial prin OG nr. 6/2019 cu modificări ulterioare. Pe cale de consecință, spune el, pentru a putea aplica această lege, trebuie să ne raportăm la reglementările OG nr. 6/2019 și la normele de aplicare pentru aceasta.

Potrivit acestuia, modificările noi reglementate sunt:

• Fac obiectul amnistiei fiscale obligațiile bugetare scadente la data de 31 iulie 2020 (anterior, făceau obiectul amnistiei obligațiile bugetare restante cu dată de 31 martie 2020).
• Restructurarea obligațiilor bugetare se extinde către toate bugetele aparținând bugetului general consolidat. Se poate aplica amnistia fiscală și pentru obligații bugetare datorate către bugetul local sau bugetul altor instituții și administrații publice.
• Solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 31 decembrie 2020.

De reținut: dacă există contribuabili ce au în desfășurare proceduri de aplicare a OG nr. 6/2019, ce priveau datoriile scadente la data de 31 martie 2020, în termen de 10 zile au dreptul să depună solicitări pentru extinderea amnistiei fiscale, pentru obligațiile scadente la data de 31 iulie 2020. Acesta este un drept, nu o obligație. Desigur, depunerea cererii după acest termen conduce la decăderea acesteia.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





6319 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by