Când am citit Opinia Consiliului Fiscal la rectificarea bugetară, o serie de lucruri mi-au atras atenția. Se vorbea acolo de ”învingerea unor rețele de rezistență in societate” pentru a putea crește veniturile la buget ori despre anunțarea unui plan multianual credibil de consolidare fiscală. L-am invitat prin urmare pe profesorul Dăianu, cel care conduce Consiliul Fiscal, la o discuție despre cine formează acele rețele de rezistență, despre cum ar trebui să arate planul de consolidare de care vorbea, despre aderarea la euro dar și despre cea mai recentă carte a lui Martin Sandbu- The Economics of Belonging. A ieșit o discuție mult mai amplă despre taxe, economie, ipocrizia din politică, solidaritate și extremisme politice.

Daniel DaianuFoto: Agerpres

Rep: Legat de Opinia CF pe rectificare, după o lectură atentă, am să vă rog să detaliați câteva lucruri extrem de interesante și de importante, în opinia mea. Spuneați acolo așa: ”Este falsă teza că aceste venituri (fiscale/bugetare-n.m) nu pot fi mărite având în vedere experiența altor state cu structuri economice și instituționale similare din UE. Dar este nevoie de voință politică și învingerea unor rețele de rezistență in societate”

Întrebare: Cine formează acele rețele de rezistență? Sunt la nivel politic/antreprenorial..? Credeți că în acest an (electoral) va avea cineva curajul sinucigaș politic să le destructureze?

Daniel Dăianu:Exista un raspuns prompt si clar, greu de respins ca mesaj si adresanti. Si exista un raspuns mai amplu, nu neaparat mai lung in acest interviu, ce aduce in discutie mai multe unghiuri de abordare si intelegere a problematicii cresterii veniturilor bugetare in Romania. Sa le iau la rand. Nu tot ceea ce spun acum este de interpretat ca pozitie a Consiliul Fiscal (CF).

Raspunsul prompt si clar priveste pe toti cei care nu doresc transparenta, declararea tuturor veniturilor si averilor, care practica evaziune fiscala si evitare de plata a taxelor si impozitelor cuvenite prin “optimizari fiscale” (tax avoidance), inclusiv mutare a profiturilor in afara (profit shifting) si escamotarea castigurilor, cei care se opun eliminarii de exceptari ce sunt de facto rente si, nu in cele din urma, ce nu doresc informatizarea ANAF. Nici regimul de PFI/PFA si micro-intreprinderi nu este in regula daca reprezinta forme de a eluda legal Fiscul. Daca statul poate avea inlesniri fiscale bine tintite ca politica economica (cazul sectorului IT) merita o alta discutie. Cu atat mai mult, pentru a acorda inlesniri fiscale in cazuri de interes strategic este necesar sa ai venituri bugetare indestulatoare.

Avem o colectare a veniturilor fiscale considerabil inferioara in raport cu ceea ce s-ar putea obtine. Si am in vedere nu numai gradul foarte scazut de eficienta la colectarea TVA (ilustrata si in documente ale CF). Fapt este ca plaja veniturilor fiscale in noile state intrate in UE in 2004 si 2007, este 32-38% din PIB (cu medie 34-35%), in timp ce in Romania nivelul este mult sub, mai putin de 27% din PIB in 2019.

Vedem deci ca sunt numeroase grupuri de persoane ce nu agreeaza un sistem fiscal echitabil ca articulare si aplicare, sunt grupuri care doresc mentinerea statu quo-ului. Nu trebuie sa facem o analiza sociologica complexa din acest punct de vedere. Si aceasta intr-o tara in care exodul de capital uman a fost masiv in ultimul deceniu, de cateva milioane de oameni, in care populatia ce a a parasit piata muncii este mai numeroasa decat populatia activa, cu economie subterana extinsa. Unii pot zambi ironic la ceea ce spun, pot vedea un de fel de lupta cu morile de vant, un Don Quijotism. Ceea ce spun insa priveste o realitate romaneasca mai mult decat trista. Iar eu nu cred in fatalitate si cred ca lucruri se pot corecta.

Opinia CF nu vorbeste despre crestere de taxe si impozite, subliniez acest aspect. Mai ales ca o crestere de taxe si impozite cand economia este atat de sever lovita de criza si cu fragilitate acuta ce va persista si in 2021 este indezirabila.

Vrem sa ne ajute altii, UE, dar cand este vorba sa ne ajutam intre noi fugim ca dracul de tamaie… apropos de solidaritate.

Cand am pledat pentru o taxa de solidaritate am avut in vedere o masura cu caracter temporar, care sa alimenteze bugetul public pentru cheltuieli legate de lupta contra Covid-19 si sprijinul pentru economie, pentru cei care isi pierd locurile de munca. O taxa de solidaritate aplicata celor cu venituri mari, care oricum economisesc mult mai mult decat cei cu venituri modeste, mici si foarte mici. Ma gandeam la resursele firave ale bugetului si nevoia de a limita cat mai mult imprumuturile statului, care au crescut foarte mult in conditiile crizei sanitare si economice.

Mai intervine un aspect important: vrem sa ne ajute altii, UE, dar cand este vorba sa ne ajutam intre noi fugim ca dracul de tamaie…apropos de solidaritate… Este si multa ipocrizie in dezbaterea publica.

Cand se face referire la invingerea unor retele ce opun rezistenta, la interese statornicite (vested interests) nu este avut in vedere neaparat anul 2020, un orizont de timp anume, fiindca ati mentionat anul electoral. Dar cu cat mai apropiat ca timp se poate realiza o colectare mai buna relevanta, cu atat mai bine. Orice economist serios, om rational, nu poate decat sa fie de acord cu cele mentionate mai sus privind cresterea veniturilor fiscale/bugetare si relatia cu transparenta si justitia din perspectiva contributorilor onesti la bugetul public.

Polonia, Bulgaria in UE sunt cazuri elocvente pentru reforma mecanismelor de colectare, pentru informatizarea sistemului de colectare, care au adus la bugetul public puncte procentuale din PIB. Deci nu discutam pe baza de ipoteze de catedra, ci avand o realitate concreta cu care sa ne comparam, cu pilde graitoare.

Am vazut reactii, fie si implicite, la aceasta teza din Opinie si le consider pripite. Opinia CF, repet, nu pledeaza pentru crestere de taxe si impozite, ci pentru crestere de venituri ce nu automat inseamna impozite mai mari. Iar exemple invocate uneori pentru a arata ca nu este nevoie de crestere de venituri nu mi se par inspirate. Japonia este o excentricitate in peisajul tarilor bogate si explicatia este data de istoria sa postbelica, accentul pus pe acumularea de capital pentru crestere economica rapida in acea perioada, ceea ce s-a intamplat si in Coreea de Sud, in alte tari asiatice. Japonia are si foarte multe exceptari in codul fiscal. Ea a avut ani de zile deficite bugetare considerabile, are si datoria publica cea mai mare din lume, peste 200% din PIB. Daca facem referire la Japonia ar trebui oare sa tintim o datorie publica foarte mare? Plusez in mod intentionat cu rationamentul pentru a vedea ca in analiza nu este bine sa practicam cherry-picking. Pe de alta parte, Japonia exceleaza prin balante externe excedentare, prin competitivitatea economiei. Un alt exemplu invocat, Elvetia, a avut si are taxe mici (chiar daca are impozitare progresiva) pentru a atrage averi si noi rezidenti foarte avuti; este o tara care nu a avut razboaie pe teritoriul ei de de sute de ani si are alte imense avantaje pe care nu are rost sa le notez acum.

Romania nu trebuie sa capete adictie structurala la fonduri europene pentru a trece prin perioade foarte dificile

Intr-o perspectiva de timp mai lunga, venituri superioare sunt necesare pentru a face fata la alte crize, pentru a face economia mai robusta la dicerse socuri. Romania nu trebuie sa capete adictie structurala la fonduri europene pentru a trece prin perioade foarte dificile. Este firesc sa cautam sa stam mai mult pe picioare proprii. Sa avem in vedere cat de putin din PIB se cheltuie in Romania pentru educatie si sanatate publica, pentru infrastructura critica si altele. Si chiar daca am reduce ponderea unor cheltuieli in mod substantial pentru a elibera resurse pentru necesitati acute, tot am avea un deficit de resurse necesare pentru bunuri publice esentiale de procente bune din PIB. Daca am putea colecta cu 3-4% din PIB mai bine in cativa ani, ai zice ca ecuatia se poate rezolva de la sine. Dar este posibil? Oricum, avem nevoie de venituri fiscale/bugetare superioare.

Privind raspunsul mai amplu ca judecare a perspectivelor, este de observat ca, vrem sau nu, in UE vor fi impuse noi taxe pentru alimentarea bugetului UE. Ai spune, da, dar nu este vorba de legislatia nationala. Dar aceasta nu va fi neafectata. Sunt de acord ca noi resurse ale bugetului UE se vor vedea in bugetul national al Romaniei in mod indirect, pe filiera resurselor europene.

Un alt aspect priveste regimurile fiscale. Este greu ca Germania sa accepte mari diferente de regim fiscal intre tari, dumping fiscal, daca va trebui sa accepte mutualizare de datorii (emisiuni de obligatiuni comune), sa sprijine tarile mai vulnerabile in mod sistematic, etc.

Ce vom face daca la nivelul UE se va merge inainte cu intentia de a se garanta tuturor cetatenilor un venit sigur?

Mai mult, ce vom face daca la nivelul UE se va merge inainte cu intentia de a se garanta tuturor cetatenilor un venit sigur? Nu numai pentru ca impactul noilor tehnoogii poate fi devastaror pentru unele ocupatii, dar si pentru ca a nu avea in minte aspecte de coeziune sociala, inseamna sa ignori lectiile secolului trecut, ceea ce sta la baza sociala a democratiei. Poate ca merg prea mult in viitor cu aceste ganduri, dar pornesc de la ceea ce vad si simt ca se intampla in realitatea sociala si economica in miscare in Europa si nu numai. Si nu este vorba in aceasta dinamica sociala si politica de revenire la “socialism”, lucrurile sunt mai complicate ca origine si implicatii.

Este bine, necesar, sa vorbim despre clasa mijlocie, clasa antreprenoriala, dar nu este suficient; daca multi devin “loseri”, perdanti, inclusiv intre antreprenori, castiga teren extremismul politic, de dreapta si de stanga. Dar coeziunea sociala, echitatea ca principiu, nu sunt concepte de stanga; apartin familiilor politice democratice deopotriva – chiar daca unele formatiuni politice vor mai multa redistribuire. Aici nu vreau sa fiu interpretat ca adept al salvarilor cu price pret, al unui bail out total. Intrucat asa ceva ar distruge logica economiei de piata, progresul. In toate trebuie sa fie un echilibru al ratiunii, al mintii deschise.

Si mai este ceva care trebuie sa ne dea de gandit. Va trebui sa avem o corectie macroeconomica nu peste mult timp. Fie si graduala, ea reclama ajustari majore. Daca vom putea colecta venituri fiscale semnificativ superioare, ar fi un ajutor nepretuit pentru a facilita o corectie inevitabila. Ca sa evitam cresteri de taxe si impozite, daca este posibil.

Opinia CF subliniaza rolul esential al atragerii de resurse europene, care ar putea sprijini cheltuieli publice si private, productia interna, intr-o perioada foarte dificila, a corectiei macro. Nu aiurea vorbim in Opinie de o “batalia pentru apa grea” din perspectiva macroeconomica, dincolo de aspecte de ordin structural.

Rep: Mai spuneați în Opinie: ”Obiectivul ambițios de aderare la zona euro (și, în prealabil, de intrare în Mecanismul Cursurilor de Schimb – ERM2) nu este compatibil cu deficite bugetare structurale de peste 1% din PIB, ca să nu mai vorbim de peste 4% din PIB, cu deficite externe considerabile”. Întrebare: Care ar fi un termen plauzibil în care considerați că am putea fi pregătiți pentru a trece la moneda unică? Amintesc aici faptul că Bulgaria și Croația au aderat deja la ERM2. Strategia de aderare pe care ați conceput-o alături de d-na Socol mai e valabilă sau ar trebui revizuită?

Daniel Dăianu: Strategia la care faceti referire a fost ghidata de un Comitet din care au facut parte inalti oficiali guvernamentali si ai BNR, ai Administratiei Prezidentiale, reprezentanti ai partidelor politice, ai mediului de afaceri, experti independent, etc. Elaborarea efectiva a Raportului si a Planului de Actiune (PA) a beneficiat de nume grele in dezbaterea de specialitate de la noi, intre care academicianul Aurel Iancu, Valentin Lazea, Laurian Lungu, colegi de la IEM, etc. Este drept ca izvor analitc pentru Raport si Plan este si lucrarea pe care am elaborata impreuna cu Gabriela Mihailovici (expert al BNR), Dr. Ella Kallai, economistul sef al Alpha Bank si profesorul Aura Socol de la ASE, volum aparut in 2017 la Institutul European Roman si apoi in Editura Academiei Romane in 2018.

Din pacate, asa cum se intampla nu arareori, ceea ce proclamam cu emfaza ca deziderate nationale nu sunt insotite de actiune concreta si consecventa.

In Raport si PA, facute publice in 2018 si prezentate intr-o reuniune la Academia Romana in aprile acel an, se vorbeste in mod emfatic despre nevoia de consolidare fiscala durabila, de deficit bugetar structural mic, de faptul ca intrarea in Mecanismul Cursurilor de Schimb 2(ERM2) nu este mai putin ambitioasa decat aderarea la zona euro, relatia intre ERM@ si intrarea in Uniunea Bancara, ca avem nevoie de robustete economica, ilustrata si de balante externe mai echilibrate, de o economie mai competitive si altele.

Ati mentionat Bulgaria si Croatia. In aceste tari insa strategiile de aderare au fost insotite de actiuni concrete, sustinute transpartinic. Bulgaria si Croatia au intrunit conditii pentru intrarea in in ERM2 intre care consolidarea fiscala era o cerinta sine qua non. Bulgaria nu avea oricum problema bugetara intrucat regimul de consiliu monetar restrictioneaza in mod dur deficitele. In timp ce aceste doua tari au fost in interiorul conditiilor de convergenta nominala, noi am intrat in divergenta constanta in anii din urma. Degeaba ai strategii, planuri de actiune daca raman mai mult pe hartie. Eu nu cred ca este nevoie de consiliu monetar pentru a disciplina politica economica la noi. Dar trebuie sa avem o alta gandire si intelegere a cerintelor pentru aderare.

Nu vreau sa sugerez aici un calendar. Guvernul actual a reiterat obiectivul Romaniei de a adera la zona euro, ceea ce inseamna intrarea prealabila in ERM2. Este neindoielnic insa ca fara consolidare fiscala(bugetara), ceea ce inseamna deficite mici, fara balante externe mai echilibrate, fara ameliorare de competitivitate, nu se poate intra in ERM2. Nu vom primi o licenta din ratiuni sa spunem geopolitice, pe ochi frumosi …. Daca avem o corectie macro serioasa si sustenabila, dupa 2023-24 se poate imagina intrarea in ERM2. Dar trebuie sa indeplinim conditii de convergenta nominala, sa avem consolidarea fiscala veritabila, sa reducem din vulnerabilitati, sa avem balante externe mai ecchilibrate. Tot repet unele propozitii precum picatura chinezeasca…Mesaje cheie din PA sunt valabile in continuare.

Corectia nu poate si nu trebuie sa fie brutala, este bine sa se intinda pe cativa ani. O corectie brutala ar plonja economia in mare necaz

Iar pana la intrarea in ERM2 trebuie sa operam o corectie macroeconomica de anvergura, chiar daca in mod gradual, ce se poate intinde pe cativa ani. Nu numai fiindca Romania este in procedura de deficit excesiv, ci si pentru ca nu vom fi pasuiti de pietele financiare cu deficite bugetare de peste 6%, 7% ani in sir de acum inainte. Mai ales ca noi avem deficit structural mare, cheltuieli rigide considerabile in structura cheltuielilor bugetului public, ce il coplesesc. A crede ca am putea finanta deficite mari ani multi de acum inainte intrucat banci centrale mari au scazut copios ratele de politica monetara, ca sunt conditii financiare aparent mult mai benigne pe piete, este o naivitate. Pietele inca discrimineaza si ne vor penaliza drastic.

In lipsa consolidarii fiscale am suferi si un downgrade de rating suveran si alte consecinte urate. Ar creste probabilitatea unei corectii salbatece, am ajunge la mana finantatorilor externi printr-un program dureros, in care cresteri de taxe si impozite, taieri de cheltuieli vor aduce suferinte mari. Noi trebuie sa evitam un scenariu negru de corectie.

Rep: Din Opinie: ”Anunțarea unui plan multianual credibil de consolidare fiscală ar putea să ofere răgazul necesar pentru o abordare graduală, care să afecteze cât mai puțin revenirea economiei.” Întrebare: Cum ar trebui să arate un asemenea plan? Care ar trebui să fie prioritățile sale?

Daniel Dăianu:Nu vreau sa intru intr-un teritoriu de analiza ce ar depasi granite ale pozitiilor oficiale ale CF. Eu pot emite pareri personale aici, desi nu vreau sa marsez prea mult. Voi enunta repere pe care le consider de bun simt:

• Corectia nu poate si nu trebuie sa fie brutala, este bine sa se intinda pe cativa ani. O corectie brutala ar plonja economia in mare necaz

• Corectia este necesara si pentru a limita deficitele externe, mai ales ca pana in 2019 fenomenul deficitelor gemene era proeminent

• Trebuie date semne clare si credibile ca vrem sa avem o corectie ordonata. De aceea este nevoie de un plan, program de corectie, chiar daca este lipsit de “tiparitura fina”…nici nu ar fi posibil sa lucrezi cu un program inflexibil, care sa ignore incertitudini si imprevizibilul…

• Programul trebuie sa fie coordonat cu Comisia Europeana, pentru a avea acordul privind calendarul de timp si masurile avute in vedere

• Nici in 2022 nu cred ca am putea sa ajungem la un deficit in preajma lui 3% din PIB

• Pasul de corectie depinde de cresterea veniturilor fiscal/bugetare

• Se pot rationaliza cheltuieli acolo unde risipa este mare, aparatul de stat trebuie sa fie restructurat in anii de corectie; cresteri de venituri finantate de bugetul public trebuie limitate in anii ce vin.

• Efortul de colectare mai buna trebuie sa fie central

• Schimbarea de regim fiscal este foarte problematica intrucat interactioneaza interese si viziuni politice diferite.

• Sa ne propunem sa ajungem cu veniturile fiscale la cca 30% din PIB in 3-4 ani, ceea ce ar putea duce veniturile bugetului, ce includ venituri nefiscale, catre 32-33% din PIB. Cat vom reusi vom vedea. La acestea s-ar aduga resurse din bugetul UE.

Rep:Ați citit The Economics of Belonging a lui Martin Sandbu? Ce impresie v-a făcut?

Daniel Dăianu: Am trecut in fuga prin cartea lui Sandbu, dar am o imagine a mesajului de ansamblu. Este o lucrare cre intregeste galeria de scrieri din anii recenti privind nevoia de regandire a capitalismului. Nu de renuntare la sistemul care a adus prosperitate economica in numeroase tari ale lumii si, mai ales, in lumea occidentala, care a creat premise pentru democratia liberala.

Discutiile din ultimii ani reiau ceea ce a inceput dupa izbucnirea crizei financiare globale, cu analize serioase ce aratau necazuri aduse de suprafiancializare, de misconduct, conduit rea si abuzuri pe piete, de faptul ca mai realista este viziunea lui Hyman Minsky decat a lui Eugene Fama privind functionarea pietelor financiare. Mai ales ca regimul light touch regulation a fost o eroare colosala, recunoscuta inclusiv de Alan Greenspan.

Vedem tendinte sociale si politice de amploare in numeroase state, ce nu sunt de bun augur, cele mai multe care preced Pandemia. Clasicii nici nu vedeau economia rupta de morala

Intervine si o dimensiune etica privind functionarea capitalismului. Unii ar spune ca economia este amorala, ca se rezuma la principiul individualismului metodologic in actiune, ca maximizarea profitului, a la Milton Friedman, este suficienta ca logica de functionare…ca nu ar exista societate, comunitate, etc. Eu nu imbratiesz aceasta viziune si aduc in amintire pe Adam Smith, cu a sa Teorie a sentimentelor morale, iar mai aproape de noi pe Kenneth Arrow, Amartya Sen, Jean Tirole, Samuel Bowles, ultimul cu cu mult talc cand aspune ca o buna economie nu are nevoie numai de incentive, ci si de “buni cetateni”. Si asa adauga eu, de politicieni care sa nu se gandeasca la buzunarele lor si la cumetrii in primul rand, care sa serveasca cetatenii . Unii ar putea replica, dar pe ce lume traieste Daianu?

Pana una alta insa, vedem tendinte sociale si politice de amploare in numeroase state, ce nu sunt de bun augur, cele mai multe care preced Pandemia. Clasicii nici nu vedeau economia rupta de morala, Economia nu poate fi abstrasa din social, nu poate face abstractie de morala, valori.. Daca economia inseamna arbitrariu, lipsa de reguli si reglementari, atunci vom pierde cu totii si vom lasa drum unor aventurieri politici, vom invita dezastre sociale si politice.

Pandemia, acum, da mai mult suflu acestei dezbateri, care a angrenat si banci centrala, organisme internationale precum FMI, OCDE, Banca Mondiala, etc. In numarul ultim al Foreign Affairs, Carmen Reinhart (actualul economist sef al BM) si Vincent Reinhart vorbesc de acutizarea unei problematici sociale, care va macina societatile in viitor. Raghuram Rajan, profesor la scoala de business de la Univerisitatea Chicago si fost economist sef al FMI, cu mare audienta in cercurile inalte ale economistilor si care a prevestit criza financiara globala ultima intr-o prezentare la Jackson Hole, vorbeste despre “precarizarea” unei mari parti a societatii in lumea avansata.

Daca adaugam si schimbarea de clima, ca mare pericol existential, care poate provoca miscari necontrolate de populatie, lupte pentru alimente de baza si resurse de apa, intelegem in ce registru de riscuri poate intra Omenirea. Si revin la nevoia ca in Romania sa avem buget mai robust, cu resurse superioare, pentru a raspunde la provocari ale viitorului, la crize severe.

Pe acest fir de reflectie revin la temeri exprimate la prima intrebare privind soarta democratiei, a societatii libere. Secolul trecut ofera pilde privind ce pot face multi oameni daca sunt cuprinsi de disperare, daca devin prada unui populism desantat, a extremismului de stanga si/sau de dreapta.

Intr-un fel, operatiunile neconventionale ale bancilor centrale mari, ale guvernelor au in vedere nu numai lupta contra Covid19, contra unei crize foarte severe; ele se inscriu intr-o logica de a preveni ca tesuturi sociale sa se desire, ca societati sa fie profund divizate, cu acccente de xenofobie, rasism, anti-semitism in ascensiune, care ar putea sa ne introduca pe toti intr-o deriva istorica de mare intunecime si lunga ca durata.

Capitalismul trebuie sa lucreze pentru cei mai multi cetateni, pentru firme mici si mjlocii, sa fie prietenos cu Mama Natura; nu trebuie sa fie dominat de companii gigant, ce pot controla pietele in mod abuziv,de elite superpotente financiar ce captureza agenda publica, pot face un simulacru din democratie. Altminteri pierdem democratia si pierdem si relatia cu Natura. Acestea sunt cu atat mai valabile in tari mai putin dezvoltate, cu institutii slabe, cum este si Romania.

Exista si o confruntare geopolitica tot mai intensa intre SUA si superputerea globala in devenire, China, care este un stat cu regim autoritar, o confruntare cu mari implicatii in relatiile internationale in conditiile in care asistam la o erodare a aranjamentelor multilaterale, la o proliferare a nationalismului economic, a sindromului de ïnchidere spre interior” a societatilor.

Sunt multe de spus. Dar ma opresc fiindca am intrat in prea multe chestiuni.

Un post scriptum adaug totusi, cu o remarca privind pe Martin Sandbu. El sustine de ceva timp ca pietele de capital sunt o alternativa la mutualizarea fiscala in zona euro. Gasesc teza gresita, deoarece in momente de panica, pietele de capital se fragmenteaza nu mai putin decat cele bancare, contin ricuri sistemice nu inferioare. S-a vazut si in criza financiara izbucnita in 2009, s-a vazut si in acest an in SUA, cand pana si piata repo de la New York a inghetat si Fed a trebuit sa intervina masiv pe piata considerata cea mai lichida din lume. Pietele da capital nu au riscuri sistemice mai mici decat piata bancara si au nevoie si ele de cineva cu functie de imprumutator de utima instanta (LoLR) si ca market maker in anumite momente, adica ceea ce a facut Fed. Ca trebuie sa se dezvolte pietele de capital in UE este drept. Dar nu cred ca in lipsa unui safe asset (un activ financiar ce tine de mutualizare fiscala) si o integrare economica bazata pe convergenta economica piete de capital si zona euro pot functiona bine.