​De astăzi se pot cere până la 15.000 de euro pentru modernizarea locuinței, în cadrul programului Casa Eficientă Energetic

de DP     HotNews.ro
Marţi, 15 septembrie 2020, 12:37 Economie | Finanţe & Bănci


Casa cu panouri solare
Foto: Pixabay
Începând cu acest an, cei care vor să crească eficiența energetică a propriei locuințe vor putea cere de la stat aproximativ 15.000 de euro, printr-un nou program de finanțare, pentru a-și dota casa cu sisteme de încălzire, izolație ori sisteme de iluminat mai economice, scrie avocatnet.ro. Pentru a putea obține fondurile nerambursabile, cei interesați vor trebui să îndeplinească o serie de condiții și să depună mai multe acte, înscrierile în program începând chiar azi, după cum a anunțat, la început de august, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

După cum apare într-un comunicat al MMAP, programul „Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie 2020, adică astăzi, scopul declarat al programului fiind "reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră".

Programul anunțat de autorități, ce se desfășoară, pentru prima oară, în acest an, finanțează persoanele fizice ce vor să crească eficiența energetică a locuinței cu 60% din costul acestor lucrări, dar nu ai mult de 70.000 de lei, adică aproape 15.000 de euro.

După cum avocatnet.ro a detaliat în acest articol, finanțarea nerambursabilă este acordată celor care vor să izoleze termic locuința, să schimbe tâmplăria exterioară, să instaleze sau să modernizeze sistemele de încălzire și de furnizare a apei calde, să modernizeze sistemul de iluminat locuința, prin folosirea de becuri cu LED și a senzorilor de mișcare, și să monteze obloane ori jaluzele exterioare. Finanțarea se acordă o singură dată, doar pentru cheltuieli efectuate în cadrul locuințelor existente și nu se acordă finanțare imobilelor aflate în construcție. De asemenea, pentru a putea primi bani de la stat, beneficiarul trebuie să instaleze echipamente și aparate electronice noi.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





24601 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    adică (Marţi, 15 septembrie 2020, 22:47)

    Fu Thien Zbang cenzuratul [utilizator]

    eu le cumpăr,le montez și pe urmă primesc banii?
    • 0 (0 voturi)    
      Evident! (Miercuri, 16 septembrie 2020, 11:42)

      Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui Fu Thien Zbang cenzuratul

      Assa se procedeaza intotdeauna: tu trebuie sa ai banii, sa faci lucrarile, sa fie avizate, apoi te apuci de hartii, si dupa cativa ani, daca esti eleigibil, POATE inti deconteaza Statul o parte din cheltuieli, daca mai are banii necesari!
  • +2 (2 voturi)    
    deci (Miercuri, 16 septembrie 2020, 8:33)

    123qwe [utilizator]

    Nu e pentru plebe.
    Eu am construit si am izolat temeinic dar nu cred ca-mi da cineva 1 ban. Vata bazaltica de 15 cm si izolatie la tavan cu celuloza 20 cm cu firma.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by