Euro ajunge la un nou maxim istoric; cursul afişat de BNR: 4,8641 lei/euro
BNR a cotat marţi euro la 4,8590 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8576 şi 4,8670 de lei pentru un euro. De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1529 lei, în urcare cu 1,25 de bani (0,30%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,1404 lei/dolar.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat faţă de francul elveţian, cu 0,30 bani (-0,06%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,5153 lei, comparativ cu 4,5183 de lei/franc marţi.
Aurul s-a ieftinit cu 1,05 de lei (-0,41%), până la 252,2762 de lei, de la 253,3349 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
si iese si livache de la Rahova acusica...
si incepem 2021 cu dreptul :DDDD