”Scriam acum cateva săptămâni că ne jucăm cu focul. Acum cred că este deja fum și începe să se vadă fracăra focului și mă refer la deficitul public. Spun asta pentru că este de datoria mea să o spun, pentru că mandatul îmi permite și îmi cere să fiu independent și să apăr stabilitatea piețelor financiare. Cred că deficitul este elefantul din camera cu porțelanuri în această perioadă. Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40% și a altor cheltuieli fără susținere bugetară ar duce la un deficit de 11%, un record absolut și care este complet nesustenabil”, a spus joi Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, la conferința online a Asociației Administratorilor de Fonduri.

Cristian Popa, membru CA al BNRFoto: Hotnews

Ce a mai spus Cristian Popa în intervenția sa:

  • Sunt de acord că deficitul bugetar a crescut peste tot în această perioadă dar nu la un nivel atât de ridicat. Nu în țări comparabile cu a noastră. Majoritatea țărilor au făcut cheltuieli temporare pentru sănătate, pentru recuperare economică și nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an și pe care poate că nu și le-ar fi permis. Cred că aceasta este marea diferență. Măsurile vor împovăra semnificatv și grav bugetul.
  • Nu trebuie să uităm că am intrat în pandemie cu cel mai mare deficit din Europa, peste limita impusă de Comisia Europeană și fiind deja în procedură de deficit excesiv.
  • În martie- aprilie am avansat ideea unui deficit de două cifre, lucru care mi-a adus propuneri de pariuri din partea prietenilor pentru că părea o exagerare. Se pare că vom avea un deficit de două cifre pare iar problema în sine este viitorul pentru că deficitul va fi mare și în anii următori iar reducerea lui va fi dificilă.
  • Gradul de îndatorare al țării este pe o pantă ascendentă. cred că contextul ne-a ajutat anul acesta: investitorii străini ne-au cumpărat datoria publică anul acesta dar nu putem continua în acest ritm.
  • Mai există și riscul agențiilor de rating care ar putea lua decizia de a ne coborî la statutul de nerecomandabil investițiilor. Întrebarea mea e dacă putem lăsa stabilitatea financiară să atârne de un fir de ață? Eu cred că răbdarea lor se apropie de sfârșit.
  • Cred că indisciplina fiscală arătată în ultimii ani nu ne ajută. Toate cele 3 agenții vor face un review la acest final de an și de la toate avem deja perspectiva negativă. Toate urmăresc îndeaproape ce se întâmplă cu legea pensiilor. Cred că dacă va fi promulgată legea vom fi downgradați, dar nu ne poate nimeni garanta că nu o vor face înainte ca acest subiect să se închidă. S-ar putea ca doar riscul să se întâmple asta să fie de ajuns pentru ei.
  • Mai cred că ne vom împrumuta mai greu și mai scump dacă aprobând cheltuieli pe care nu ni le permitem.
  • Când ești pe deficit cheltui bani pe care nu-i ai. Anul acesta la fiecare 100 de lei încasată, Statul se împrumută încă 34 de lei doar pentru a-și plăti cheltuielile. Nu se poate continua așa la nesfârșit. Dacă ai fi pe bugetul personal și ai câștiga 100 de lei și ai cheltui 134 de lei lună de lună, nu știu cât ai putea continua așa. În anii ce vin va trebui să rambursăm aceste împrumuturi-ori noi ori copii noștri.și nu cred că e genul de motenire care îi va ajuta pe cei mici prea mult în viață.
  • Peste un anumit nivel al datoriei publice, deficitul începe să frâneze economia sa devină contraproductiv să te îndatorezi pentru că costurile cu dobânzile cresc și ele trebuie plătite.
  • E foarte important că piețele au fost bune cu noi, dar știți foarte bine cât de ”sentimentale” pot deveni. Azi îți dau bani, mâine îți închid telefonul. Ajungem să depindem tot mai mult de aceste piețe sentimentale pentru că avem nevoie de bani tot mai mulți de la ele. Eu discut foarte des cu investitorii. Toți se uită la riscul evoluțiilor fiscale. Toți îmi spun că nu le place ce văd. Nu puțini sunt cei care se așteaptă la retrogradarea ratingului suveran atribuit României. Și aș mai spune un lucru: probabil că ne-am fi finanțat mai ieftin dacă nu inițiam proiecte de creștere mare a cheltuielilor. Și cred că deja plătim o parte din factură.