​În mediul privat angajatul este monitorizat după cât muncește, în vreme ce la Stat e monitorizată mai degrabă prezența, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică. ”Ponderea salariaţilor cărora le este monitorizată doar prezența este mai mare în cazul celor din sectorul de stat decât în cazul celor din sectorul privat sau mixt. În schimb, ponderea salariaţilor ale căror ore lucrate sunt monitorizate de către angajator, este mai mică la stat decât în cazul celorlalte două sectoare”, arată datele Statisticii.Vezi mai jos alte asemănări sau deosebiri care te-ar putea mira.

Munca la stat Foto: DreamsTime

Intervievaţi în legǎturǎ cu monitorizarea orelor lucrate sau a prezenţei la locul de muncǎ), peste jumǎtate din cei 6,610 milioane de salariaţi (57,4%) au declarat cǎ nivelul de monitorizare este ridicat, la locul de muncă principal ținându-se evidența orelor lucrate. În cazul a 36,9% dintre salariaţi se monitorizezǎ doar prezenţa, iar pentru 5,7% nu se monitorizeazǎ nici orele lucrate, nici prezenţa.

Circa trei sferturi din salariații ambelor sectoare spun că a-și lua una sau două ore libere în timpul programului pentru rezolvarea unor probleme personale este ”greu sau foarte greu”

Pe lângă faptul că nu pot decide decât cu anumite restricţii sau deloc cu privire la începutul şi sfârşitul programului de lucru, mai mult de jumătate (52,6%) dintre cele 6820 mii persoane aflate ȋn această situație au declarat că era destul de dificil să ȋşi ia 1-2 ore libere într-o zi lucrătoare, în mod spontan (fǎrǎ a fi planificat) în scopul de a-şi rezolva probleme personale sau de familie. Posibilitatea de a-şi lua ore libere pentru rezolvarea unor probleme personale se referă la nivelul aşteptǎrilor respondenților legate de uşurinţa sau dificultatea de a-şi lua 1-2 ore libere într-o zi lucrǎtoare, fǎrǎ o înştiinţare prealabilǎ (fǎrǎ a fi planificat din timp, deci ”din scurt”), în scopul de a-şi rezolva probleme personale sau de familie.

Peste 70% dintre persoanele de 45-54 ani (70,5%) şi 25-34 ani (70,1%) întâmpinǎ dificultǎţi în luarea a 1-2 zile libere, comparativ cu 50,1% dintre cei de peste 55 ani. Și în acest caz, flexibilitatea programului de lucru prin prisma posibilitǎţii de a lua zile libere în mod spontan este mult mai mare în cazul lucrǎtorilor independenţi decât în cazul salariaţilor. Doar pentru 16,2% dintre patroni este destul de greu sau foarte greu sǎ-şi ia 1-2 zile libere (proporţie egalǎ cu cea a lucrǎtorilor pe cont propriu), în timp ce în cazul salariaţilor proporţia este de 83,3%. Indiferent de forma de proprietate a locului de muncă, pentru majoritatea salariaţilor este dificil să-şi ia zile libere pentru rezolvarea unor probleme personale, 82,7% dintre cei care lucreazǎ la stat şi 83,6% dintre cei din mediul privat declarând cǎ le este destul de greu sau chiar foarte greu sǎ facǎ acest lucru.

La privat îți poți alege ordinea în care să te achiți de sarcini. La Stat însă...

Peste o cincime (22,5%) dintre persoanele care lucrează în sectorul privat consideră că pot alege ordinea în care să rezolve problemele legate de job, în vreme ce în sectorul privat ponderea e de doar 11%, iar în sectorul mixt e de 5%.

Întrebaţi în legǎturǎ cu mǎsura în care pot influenţa ordinea în care îşi îndeplinesc sarcinile profesionale, doar aproximativ o cincime (20,5%) au menţionat cǎ au o mare influenţǎ asupra acesteia. O oarecare influenţă au 28,0% dintre persoanele ocupate, iar peste jumătate (51,5%) au puţină sau nu au deloc.Peste o treime (34,0%) dintre persoanele ocupate de peste 55 de ani au declarat cǎ au o mare influenţǎ asupra ordinii în care îşi îndeplinesc sarcinile, faţǎ de 15,9% dintre persoanele de 25-34 ani.

Pe sexe, ponderea celor care au o influenţǎ mare este egalǎ (20,5% atât la bǎrbaţi cât şi la femei), dar diferǎ semnificativ pe medii de rezidenţǎ (11,7% în urban faţǎ de 31,0% în rural).

Oarecum surprinzător, la Stat ești mai des sunat de șef ca să te pună la muncă în timpul liber

Salariații din sectorul de stat sunt sunați mai des de șefii lor pentru a rezolva sarcini de serviciu în timpul liber.Doi funcționari din 5 spun că a fost sunat cel puțin o dată pentru a lucra în timpul liber, în vreme ce la privat ponderea salariaților sunați de șefi e de circa 30%.

66,1% dintre patroni au fost contactaţi în timpul liber (faţǎ de 35,2% dintre salariaţi, 27,7% dintre lucrǎtorii pe cont propriu şi 21,8% dintre lucrǎtorii familiali neremuneraţi). 36,6% dintre patroni au fost contactaţi o datǎ sau de douǎ ori, iar 29,5% chiar mai des. Mai multe detalii la pag.26 a lucrării publicate de INS.

Unde lucrezi sub presiune mai mare? Surprinzător...

Dupǎ forma de proprietate a locului de muncǎ, circa 8% dintre angajații din sectorul public au declarat cǎ lucreazǎ întotdeauna sub presiunea timpului, faţǎ de 5,6% dintre cele din sectorul privat şi 4,3% dintre cele din sectorul mixt. Dacă ne uităm la totalul salariaților după frecvenţa cu care lucrează sub presiunea timpului, doar aproximativ 30,0% dintre persoanele intervievate au afirmat cǎ lucreazǎ întotdeauna sau în mod frecvent sub presiunea timpului. Peste jumătate (55,0%) dintre persoanele ocupate au menţionat că lucrează doar câteodată sub presiunea timpului, iar 15,8% niciodată.

Pe activitǎţi ale economiei naţionale, persoanele care au menţionat cel mai des faptul cǎ lucreazǎ întotdeauna sau frecvent sub presiunea timpului sunt cele din hoteluri şi restaurante (40,4%) şi din sănătate şi asistenţă socială (40,3%). Trebuie subliniat faptul că în cazul persoanelor care trebuie sǎ-şi prelungească în mod uzual programul de lucru pentru a-şi putea îndeplini sarcinile profesionale, acest aspect le influenţează negativ libertatea de a-şi organiza timpul liber sau de a-şi îndeplini obligaţiile de familie.

Tot ca element mai de culoare, aflați că 694.000 de români (7,9% din populaţia ocupatǎ) desfăşoară activităƫi fără plată în afacerea unui membru al familiei. Dintre aceştia, aproximativ douǎ treimi (67,2%) erau femei, precizează INS.

Citește aici integral lucrarea publicată vineri de INS.