Când 11% din populația unei localități cu puțin peste 5.000 de locuitori spune că are intenția să emigreze iar un locuitor din 3 s-ar muta oriunde în țară sau în afară numai să nu mai stea acolo, înseamnă că ceva nu merge bine în localitatea respectivă. Numele ei e Isaccea, județul Tulcea. Banca Mondială a făcut harta intențiilor de emigrare, luând în calcul 41 de orașe, inclusiv Capitala. La nivelul datelor agregate, 11% dintre românii care locuiesc în orașele de mai jos ar pleca din localitatea de domiciliu pentru minim doi ani, iar dintre aceștia, aproape jumătate ar părăsi România.
Dacă luăm populația comunicată de Statistică pentru acele localități, fluxul de oameni ar depăși 650.000 de locuitori, adică mai mult decât dublul populației Brașovului.
Dintre românii care au confirmat intenția de a pleca, aceștia au nuanțat destinația, intrebați dacă ar pleca în altă țară, în alt județ sau în altă localitate dar în interiorul județului. Rezultatele arată ca mai jos:
După Isaccea, Tășnad (Satu Mare) este orașul cu ponderea cea mai ridicată a celor care ar emigra în străinătate. Din cei puțin peste 9000 de locuitori, circa 750 ar emigra în afară, 1500 ar pleca în altă localitate din țară, iar 800 s-ar ”roti” în județ. Trebuie spus că intenția de emigrare în zona urbană este mai redusă ca intensitate decât în zonele rurale, unde sărăcia este mai ridicată.
Intentia de emigrare atinge cel mai ridicat nivel in randul tinerilor de 16-24 de ani dar si in randul adultilor tineri de 25- 34 de ani.
Intentia de emigrare atinge cel mai ridicat nivel in randul tinerilor de 16-24 de ani dar si in randul adultilor tineri de 25- 34 de ani. De fapt intentia de a pleca in viitor in alta tara este invers proportionala cu varsta, cei varstnici fiind mai departe de gandul plecarii, arată un alt studiu 360Omnibus.
Daca urmarim dorinta de a emigra pe sexe, barbatii sunt mai deschisi catre aceasta optiune Apoi se observa ca oamenii sunt mai tentati sa emigreze daca au fost deja plecati in trecut sau daca au deja un exemplu in familie. Majoritatea romanilor - 87 % - au declarat ca au cunostinte sau rude care locuiesc in strainatate in timp ce 12% au trait chiar ei insisi in alta tara.
Pentru doua treimi din cei care intentioneaza sa emigreze, plecarea nu va fi definitiva si isi doresc sa se intoarca in Romania, dupa o perioada petrecuta in alta tara, fie la munca, fie la studii. Cei cu nivel scazut de educatie si venituri mici sunt cei care urmaresc in principal sa munceasca in strainatate.
O treime din cei ce planuiesc sa emigreze vor sa se stabileasca definitiv in alta tara; aceasta tendinta se observa mai ales inte tinerii adulti, peste 25 de ani, dar si printre romanii cu o educatie inalta.
Trei sferturi dintre cei care au afirmat ca intentioneaza sa si construiasca un viitor in strainatate aspira catre Europa si doar 15% aleg tari in afara Europei, mai precis SUA si Canada. Comparativ cu perioada de dinaintea crizei financiare preferintele romanilor s au schimbat lasand Italia si Spania deoparte pariind acum pe tarile din nordul Europei Centrale Germania si Anglia. Daca 32% erau indecisi cu perioada plecarii cand vine vorba de alegerea tarii de destinatie doar 15% mai raman nehotarati dovedind faptul ca tarile enumerate anterior ii atrag pe romani insa pentru unii dintre ei ramane doar un plan, departe deocamdata de concretizare.
Ați auzit de legea lui Zipf?
Cât despre cei care vor să plece în interiorul țării, ei vor opta pentru cele câteva orașe-magnet pe care le are România. Potrivit unui alt studiu al Băncii Mondiale, cele mai mari opt orașe din România concentrează aproape 22% din populație și generează peste 50% din PIB-ul țării.
De asemenea, orașele principale și secundare concentrează între 10% și 30% din populația țării și generează aproximativ 50%-70% din PIB. În timp ce orașele primare stabilesc direcția de evoluție pentru restul economiei, orașele secundare sunt deseori sursa de dinamism a unei economii.
Orașele secundare sunt cele în care se fac inovații revoluționare și în care iau naștere noi sectoare economice. Fabrica de textile a fost inventată în Lancanshire și Birmingham, prima fabrică de oțel a fost înființată în Pittsburgh, automobilul a fost optimizat pentru piața de masă în Detroit, filmele au rulat pe marele ecran în Los Angeles, computerul și internetul au ajuns la maturitate în Silicon Valley. Aceste orașe secundare s-au dezvoltat, iar unele au intrat în declin odată cu sectoarele cărora le-au dat naștere. Cele mai dinamice dintre acestea consemnează deseori rate de creștere superioare celor ale orașelor principale. De exemplu, în perioada 2011-20155 Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov sau Craiova au înregistrat o creștere mai accentuată decât cea a Bucureștiului.
Mai adăugăm faptul că în perioada 2000-2013, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova și Brașovul au depășit regiunile din care fac parte și economia națională în termeni de PIB pe cap de locuitor (exprimat ca SPC).
Iașiul a avut o evoluție mai bună decât cea a Regiunii Nord-Est, dar nu a depășit economia națională. Performanța Constanței nu a depășit nici rata de creștere a regiunii, nici pe cea a economiei naționale. Performanța acestor orașe poate fi atribuită atât unui set de aspecte inerente (de exemplu, mărimea, proximitatea față de Occident, distanța față de București), cât și unor intervenții conștiente (de exemplu, administrație locală puternică, dezvoltarea infrastructurii metropolitane, investiții în parcuri de afaceri sau creșterea calității vieții).
Deși Bucureștiul a depășit orașele secundare în primii ani de tranziție, majoritatea orașelor secundare ale României au consemnat performanțe mai bune decât a Bucureștiului în ultimii ani. Această dinamică poate fi stimulată în continuare prin intervenții precise și printr-o politică de dezvoltare urbană clară.
În perioada 2011-2015, majoritatea reședințelor de județ din România au reușit să depășească Bucureștiul în termeni de creștere a veniturilor firmelor. Ponderea veniturilor firmelor este disproporțională în București (în special din cauza faptului că majoritatea multinaționalelor din țară au sediul în capitală), dar producția companiilor înregistrate în București a crescut într-un ritm mai lent decât cea a companiilor înregistrate în majoritatea reședințelor de județ. Acest aspect poate indica faptul că Bucureștiul a atins un anumit nivel de maturitate economică, iar celelalte orașe încep să recupereze decalajul.
Ați auzit de legea lui Zipf? Geografii și specialiștii în domeniul dezvoltării urbane cunosc bine Legea lui Zipf, care pare să prezică destul de bine cum se va dezvolta sistemul de orașe într-o țară cu creștere organică. Conform legii lui Zipf, într-o țară care se dezvoltă organic va exista, de obicei, un oraș primar, care își pierde rareori poziția în ierarhia țării. Orașul primar este urmat, de obicei, de 1-2 orașe cu o populație de aproximativ jumătate din cea
a orașului primar, apoi de 2-3 orașe cu o populație de aproximativ o treime din populația acestuia, și așa mai departe.
Desigur, mai arată studiul Băncii Mondiale, România nu s-a dezvoltat organic înainte de 1989. Atunci când sistemul de planificare la nivel central a fost schimbat, România avea un sistem de orașe care era mai mult sau mai puțin distorsionat – în esență, nu avea cu adevărat orașe secundare. Pe lângă București, orașul primar incontestabil, cu o populație de aproximativ 2 milioane de locuitori, existau 6 orașe cu o populație de aproximativ 300.000 de locuitori. Nu exista niciun oraș cu o populație de aproximativ 800.000 – 1.000.000 sau cu o populație de aproximativ 500.000 – 600.000 de locuitori. Situația nu s-a schimbat substanțial până în 2002, având în vedere că economia românească nu a făcut niciun progres substanțial în acest interval de timp.
14
3
