Guvernul a aprobat în ședința de luni a treia rectificare bugetară din acest an, în urma căreia deficitul bugetar, în sumă absolută, crește la 9,1% din PIB, față de 8,6% cât era estimat până acum. "Prin această rectificare, deficitul bugetar pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2 la sută”, a declarat ministrul finanțelor, la finalul şedinţei de Guvern.

Florin CituFoto: Hotnews

Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la valoarea de 337,8 miliarde de lei, adică 32,2% din PIB, iar cheltuielile sunt estimate la valoarea de 433,8 miliarde de lei, adică 41,3% din PIB.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni la începutul ședinței că este necesară această rectificare deoarece avem o situație "care a generat noi şi noi provocări şi cheltuieli" și pentru că trebuie asigurate resursele pentru plata pensiilor, în condițiile în care punctul de pensie a crescut cu 14%.

Orban a mai afirmat că este necesară asigurarea resurselor financiare pentru şomajul tehnic. De asemenea, este necesară o creştere a fondurilor în domeniul sănătăţii, în special la bugetul Casei asigurărilor de sănătate pentru a face faţă cheltuielilor sporite din domeniul sănătăţii, provocate de pandemia de COVID.

Potrivit premierului, consiliile judeţene şi Primăriile solicită echilibrarea bugetelor locale pentru a face faţă cheltuielilor sociale. La nivelul consiliilor județene pentru Direcţiile Generale de Asistență Socială şi Protecţia Copilului, iar la nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale pentru a aloca resurse suplimentare către bugetele locale, astfel încât să facă faţă plăţilor asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi, a precizat premierul.

Vezi și:

​Rectificarea bugetară nr. 3. Cine primește mai mulți bani și ce bugete se diminuează