Pentru cine nu-și mai aduce aminte, în primăvara anului 2018 Ministerul Finanțelor a decis să îmbunătățească Codul fiscal și cel de procedura fiscală. După discuții cu specialiști în fiscalitate și în principiu cu mediul de afaceri, s-a realizat un pachet de modificare a celor două coduri.

FiscalitateFoto: freepik.com

Ca o notă ușor amuzantă, până să fie făcute publice, spre finalul 2018 când se anunța că vor veni măsuri în domeniul fiscal, tot mediul de afaceri s-a gândit la proiectele respective. Surpriza a fost mare când de fapt a fost vorba de OUG 114.

Revenind la aceste proiecte, așteptate de mediul de afaceri, după ce au fost îndelung discutate cu specialiștii din minister, Eugen Teodorovici, ministru de Finanțe la acea vreme, a luat documentele de la MFP și le-a făcut inițiative legislative la biroul său de senator, dând de înțeles că durează mai puțin adoptarea. Lucru neadevărat, bineînțeles, era mai ușor să intre în vigoare dacă se realiza prin OUG.

Recent Parlamentul a adoptat pachetul de măsuri, iar acum Iohannis trebuie să ia o decizie în privința lui: dacă promulgă sau nu.

Toți experții în fiscalitate cu care am vorbit de-a lungul acestei perioade spun că este un pachet foarte bun care rezolvă foarte multe probleme. N-am auzit nicio părere negativă.

Cel mai recent, Daniel Anghel, partener și liderul departamentului de Consultanță fiscală și juridică, PwC România, a declarat miercuri că acest pachet a fost în consultare publică aproape trei ani.

“Noi am început consultările în primăvara anului 2018 discuțiile cu Ministerul Finanțelor în grupurile de lucru cu organizațiile de business din România, unite sub tutela Coaliției pentru Dezvoltarea României”, a spus el.

Ne așteptăm ca la 1 ianuarie 2021 să avem două Coduri, cel fiscal și cel de procedură fiscală, care să intre în vigoare.

Cele mai importante 5 modificări aduse de noile prevederi, în opinia sa:

1. Deductibilitatea integrală a provizioanelor pentru creanțele neîncasate

2. Consolidarea fiscală pentru impozit pe profit

3. Recuperarea taxei pe valoarea adăugată pentru facturile neîncasate de la persoane fizice. Se elimină o discriminare care exista la momentul acesta în Codul Fiscal.

4. Schimbarea competenței de soluționare a contestațiilor din grădina ANAF în cea a Ministerului Finanțelor

5. Reexaminarea deciziei de soluționare. De ce spun asta? Pentru că apare instituția precedentului pozitiv, în sensul că organul fiscal își poate retrage propria decizie, ceea ce este un element de noutate, dacă acest precedent pozitiv apare prin diferite decizii ale Curților Europene, Comisiei Centrale Fiscale sau a Curților locale.