​Trei povești despre educație ● Controale ANAF 2021: Ce se urmărește în verificările la persoanele fizice și juridice ● De ce persoanele vaccinate cu două doze trebuie să poarte mască în continuare ● Mitul asistaților leneși, „cartoful fierbinte” al ministrului Turcan ● Franța: Adio masca sanitară cusută în casă ● Încă un semn că se scumpește RCA ● Dispută între primarul sectorului 1 și RA-APPS pe tema hotelului Triumf ● Moody’s pune lupa pe ECE ● Andrei Miu. Lumea fascinantă a emoțiilor ● Orban și Chirica promit din nou Autostrada Unirii ● Când am putea reveni la normalitate. Cele mai bune și cele mai negre scenarii ● Cum ajung „impostorii” la conducerea celor mai mari firme din România ● Povestea mașinilor de milioane de euro uitate de Ion Țiriac într-un garaj din Germania ● Adrian Volintiru:"Sunt surprins şi bulversat de revocarea mea nemotivată de la conducerea Romgaz" ● Investitorii au început să parieze pe apă, aşa cum fac cu aurul sau petrolul.

Business reportFoto: Hotnews

Trei povești despre educație. De la directori de școli schimbați politic la elevii dintr-o comună care învață în casa unor localnici. Publicația de educație Școala 9 a prezentat în această săptămână povestea comunei Chiuiești din Cluj, unde primarul dă burse școlare după ureche și nici în cinci mandate nu a reușit să găsească o soluție pentru școala fără autorizație dintr-unul dintre satele din componență. De asemenea, jurnalista Florinela Iosip a prezentat cazurile a patru directori care au fost înlocuiți cu membri PNL, apropiați ai fostului ministru Monica Anisie, sau cu profesori cu rezultate mai slabe. Am prezentat și povestea tinerilor antreprenori care au creat aplicația mobilă pentru elevi IziBac. În comuna Chiuiești, județul Cluj, de exemplu, o treime dintre elevi primesc burse, dar acestea sunt date pur și simplu fără respectarea criteriilor din lege. Când reprezentanții elevilor au cerut explicații, primarul Gavril Mihuț le-a spus că nu sunt bani, le-a citat din Biblie și i-a trimis să se adreseze Guvernului. „Supuneți-vă autorităților, așa poruncește Dumnezeu, fiind îngăduite de El”, le-a răspuns el elevilor de la „Școli curate”, notează Libertatea.

Controale ANAF 2021: Ce se urmărește în verificările la persoanele fizice și juridice. Printre tendințele în controalele ce vor fi desfășurate, în 2021, de inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la persoanele fizice și juridice se numără chestiuni precum taxele salariale, tranzacțiile online, casele de marcat și prețurile de transfer. Aceste tendințe au fost prezentate, în principal, de specialiștii EY România la conferința lor anuală de fiscalitate de zilele trecute, dar ele pot fi identificate și din activitatea autorităților fiscale în anul recent încheiat. Înainte de orice, este vorba de (1) aria impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, unde inspectorii ANAF se vor concentra pe activitatea angajatorilor atât cu privire la salariații români, cât și cu privire la salariații străini. Cu alte cuvinte, autoritățile încep să se intereseze mai des chiar și de situația fiscală a celor detașați sau a celor care muncesc în mai multe țări. „Ne așteptăm să continue controalele pe tichetele cadou. Multe controale deja au fost inițiate de Direcția Antifraudă și s-au și finalizat. Au început, între timp, și inspecțiile fiscale, dar la modul general pentru impozit pe venit și contribuții sociale declarate și plătite de contribuabili, nefiind neapărat vizate doar tichetele cadou. Ne mai așteptăm la controale și în contextul detașărilor, privind sumele facturate versus cele impozitate, ca urmare a schimbului de informații între autorități. O să se verifice dacă certificatele A1 au fost corect emise și sunt valide. Mult mai intense sunt inspecțiile fiscale la transportatori, privind diurnele acordate șoferilor. De asemenea, ne așteptăm să se extindă controalele, care până acum se concentrau mai mult pe impozit pe venit, TVA, impozitarea nerezidenților și prețurile de transfer, și la partea de impozit pe venit și contribuții sociale (să se verifice inclusiv situațiile unde există facilități fiscale)”, a adăugat Stela Andrei, Partener asociat la EY, potrivit avocatnet.ro.

MS: De ce persoanele vaccinate anti-COVID cu două doze trebuie să poarte mască în continuare. „Chiar și după ce vi s-a administrat a doua doză de vaccin, este recomandat să continuați să purtați masca de protecție și să respectați regulile de distanțare socială. Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măștii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinați. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită și infecția asimptomatică. Din acest motiv cercetătorii încă nu știu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic și poate transmite mai departe virusul”, explică Ministerul Sănătății, citat fiind de newsweek.ro

Mitul asistaților leneși, „cartoful fierbinte” al ministrului Turcan. Cât de greu e pentru un sărman să găsească o slujbă. Situația asistaților social din România aprinde din nou spiritele, pe fondul declarațiilor noului ministru al Muncii, Raluca Turcan. Dincolo de discursurile politice, realitatea din teren și statisticile spun cu totul altă poveste. Imaginează-ți următorul scenariu: ai 30 de ani, 4 copii și locuiești într-unul dintre cele mai sărace și izolate cartiere ale unui oraș răvășit de tranziție dintr-un județ recunoscut la nivel național pentru lipsa oportunităților de orice fel. Soțul s-a îmbolnăvit recent, după câteva luni de muncă pe o platformă de colectat și sortat gunoaie menajere unde făcea naveta zilnic, așa că singura șansă să pui mâncare pe masă e să apelezi la ajutorul statului român. Mai mult sau mai puțin cu voia ta, devii beneficiar al venitului minim garantat (VMG). Adică asistat social. Este cazul cât se poate de real al Cristinei Grigore din Roșiori de Vede, județul Teleorman. „Am terminat și eu un liceu economic, dar cu patru copii mici acasă și fără niciun venit din partea soțului am cerut ajutor social”, mărturisește femeia din ușa casei unde, pe timp de iarnă, o singură cameră servește pe post de bucătărie, baie și dormitor pentru familia sa, scrie Europa Liberă.

Franța: Adio masca sanitară cusută în casă. În Franţa, doar trei tipuri de măşti sanitare mai sunt autorizate a fi purtate în spaţiul public: măştile chirurgicale, măştile FFP2 şi cele realizate din material textil dar industriale, de categoria 1, pe motiv că acestea pot fi verificate iar cele realizate acasă nu sunt verificate de autorităţi înainte de a fi purtate. Măştile textile de categoria 1 filtrează 90 % din particulele din aer, comparativ cu 70% cele realizate acasă, manual. Măştile chirurgicale şi cele FFP2 filtrează 95% din particulele din aer. Ministrul Sănătăţii, Olivier Veran promite să trimită la 7 milioane de francezi, 45 de milioane de măşti textile industriale, de categoría 1. Autorităţile sanitare insistă ca francezii să fie atenţi la ce mască poartă după ce au constatat că noile variante de coronavirus se transmit mult mai uşor. În Europa, Austria şi în anumite landuri din Germania sunt obligatorii măştile FFP2, în magazine şi în transportul public, potrivit RFI.ro

Încă un semn că se scumpește RCA. Decizie bombă la Euroins, cu 2 milioane de șoferi asigurați. A tăiat contractele cu zeci de brokeri. Amendată în mai multe rânduri de către ASF pentru nereguli în ceea ce privește administrarea dosarelor de daună sau constituirea rezervelor și aflată în plin proces de avizare pentru o nouă conducere, Euroins România, unul dintre cei doar doi jucători care contează pe piața RCA, șochează brokerii parteneri. Deși vinde aproape integral prin intermediari, neavând în acest moment nici o forță proprie de vânzări și nici un sistem care să îi permită vânzarea online, compania bulgară a reziliat contractele cu circa un sfert dintre brokerii existenți acum pe piață. Este vorba, spun sursele noastre, despre intermediari mici, deocamadată, însă s-ar fi pus inclusiv problema ruperii înțelegerilor și cu unii dintre brokerii mari, scrie economica.net.

Dispută între primarul sectorului 1 și RA-APPS pe tema hotelului Triumf. "Toată conducerea RAPPS trebuie zburată urgent din funcție și să răspundă în fața legii". Primarul sectorului 1 al Capitalei critică modul în care arată hotelul Triumf din Capitală, un subiect despre care Profit.ro a relatat în numeroase rânduri, edilul prezentând acum imagini și susținând că toată conducerea Regiei Patrimoniului și Protocolului de Stat (RA-APPS), în portofoliul căreia se află activul, "trebuie zburată urgent din funcție și să răspundă în fața legii". În replică, RA-APPS amintește că acoperișul hotelului a fost afectat recent de un incendiu și că a depus cereri de autorizare a reparațiilor, pregătind acum atribuirea contractului. Nu este prezentat și motivul clar pentru care hotelul este însă într-o situație deplorabilă de cel puțin 15 ani, notează profit.ro

Deși industria IT a explodat în ultimii 20 de ani și ne place să ne numim un „Silicon Valley al Europei”, România este în continuare la coada clasamentului european privind digitalizarea. Deși industria IT a explodat în ultimii 20 de ani și ne place să ne numim un „Silicon Valley al Europei”, România este în continuare la coada clasamentului european privind digitalizarea, ocupând locul 26 din 28 de țări, depășind doar Bulgaria și Grecia. De ce România se află la coada clasamentului în condițiile în care industria IT este recunoscută în întreaga Europă și nu numai? Din punctul meu de vedere există mai mulți factori care cumulați au dus la situația actuală. Voi încerca în cele ce urmează să-i menționez în ordinea importanței. 1) Lipsa de investiții în educație și cercetare. Din nefericire educația a fost întotdeauna o „Cenușăreasă” a sistemului. Din 1989 până astăzi, învățământul s-a degradat încontinuu și pare că nimeni nu este dispus să oprească declinul. Deși pe hârtie România ar trebui să investească 6% din PIB în Educație, în realitate, de-a lungul anilor Sistemul de învățământ a beneficiat de maxim 3% din PIB, arată project-e.ro

Moody’s pune lupa pe ECE: Particularitățile României în procesul revenirii economice - ECE, mai rezilientă în fața crizei COVID-19 și va avea o revenire mai robustă decât zona euro. Perspectivele economice pe termen mediu rămân solide, Europa Centrală și de Est (ECE) fiind mai puțin expusă decât statele din zona euro la riscul de a înregistra efecte negative de durată ca urmare a pandemiei, beneficiind totodată de o creștere a finanțărilor europene, reiese dintr-un raport al agenției de rating Moody’s. România, deși împarte o serie de atuuri cu statele din regiune, se confruntă cu o serie de vulnerabilități, majoritatea survenind ca urmare a poziției fiscale proaste cu care a intrat în recesiune. Deficitul bugetar din România va fi în acest an cel mai mare din regiune, în contextul în care pachetul de măsuri implementat de Guvernul de la București pentru combaterea efectelor pandemiei a fost cel mai ”modest” din ECE. Povara datoriei publice va crește în România, în vreme ce în regiune se va stabiliza. De asemenea, România a fost singurul stat din ECE care a avut parte de o decizie negativă de rating în 2020, scrie cursdeguvernare.ro.

Andrei Miu. Lumea fascinantă a emoțiilor. Și legătura ei cu deciziile. Când am început să citesc despre Andrei Miu și munca lui, mi-am dat seama că, pe măsură ce aflu, vreau să aflu mai mult. Din două motive. Primul, pentru că lumea lui Andrei e fascinantă, în sine: neuroștiințele cognitive nu sunt neapărat o temă pe care o găsim zi de zi în piața publică. Dar ceea ce studiază Andrei, și anume lumea noastră emoțională și felul în care emoția influențează decizia, memoria sau atenția, e esențial pentru funcțonarea noastră, ca oameni. Al doilea motiv este acela că Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, fondat și condus de Andrei Miu, are în palmares câteva premiere în lumea mare a neuroștiinței. Cum ar fi că studiile de aici au demonstrat printre primele, la nivel internațional, cum reglarea emoțiilor poate îmbunătăți deciziile. Deși a visat în liceu să fie critic literar, Andrei Miu este azi considerat unul dintre cei mai buni psihologi ai României. E un pionier în neuroștiință și în studiul emoțiilor. A fost olimpic la psihologie în liceu – ”pentru că am avut un profesor foarte bun” – și, anul întâi de facultate, s-a trezit contrazicându-și profesorul în legătură cu capacitatea creierului de a crea noi neuroni. Așa cum ni se întâmplă de multe ori, un mic detaliu precum acesta l-a determinat să studieze subiectul și să ajungă, în câțiva ani, să obțină un doctorat în psihologie și să predea cursul la care s-a trezit vorbind: ”Introducere în neuroștiințe”, scrie Andreea Roșca pe blogul personal.

Orban și Chirica promit din nou Autostrada Unirii, Târgu Mureș - Iași - Ungheni. Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, au vorbit din nou, duminică, 24 ianuarie 2021, despre proiectul Autostrăzii A8, supranumită Autostrada Unirii. Aceasta ar urma să aibă traseul Târgu Mureș - Iași - Ungheni (la frontiera României cu Republica Moldova). "Pentru noi este un angajament pe care l-am luat şi pe care îl vom duce la bun sfârşit, ca în următorii șase - șapte ani să avem autostradă de la Siret - Suceava - Bacău - Focşani - Buzău până la Bucureşti, să avem autostradă care să lege Iaşiul şi, sperăm în curând, Chişinăul de coridoarele de transport. Autostrada Unirii - cum este botezată Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni şi, nu în ultimul rând, autostrada care să facă legătura între Bacău şi Braşov", a declarat Ludovic Orban la Focșani, la manifestările dedicate aniversării Unirii Principatelor Române, potrivit României Libere.

Turcia-România: Cum afectează noua lege fiscală micii comercianți. Prin punctul 10 din Legea nr. 296/2020 care s-a introdus în Codul fiscal, un antreprenor, dacă cumpără o măslină cu 2 lei din Turcia și o vinde cu 5 lei, acesta va plăti taxe pentru suma încasată de 5 lei, comparativ cu taxă de 16% din 2 lei inițiali, ne explică Ștefan Tancu. “Este așteptată o explicitare mai concretă. Este posibilă ca tranzacția de mărfuri să fie exclusă”, afirmă specialistul. Un antreprenor turc a declarat pentru Zaman că este nevoit să găsească alte soluții pentru a-și continua afacerea. “Firmele turcești din România își vor reducere puterea de concurență. Fiindcă România este unica țară care impune această lege, va urma să facem import indirect, prin alte țări europene” explică afaceristul, scrie Zaman.ro

Când am putea reveni la normalitate. Cele mai bune și cele mai negre scenarii. În cel mai fericit caz, prin carantină, numărul cazurilor de infectări scade, iar vaccinul va opri transmiterea virusului, inclusiv a noilor variante. În cel mai rău caz, vaccinarea celor vulnerabili o să fie prelungită până în vară, vaccinul nu va opri transmisia virusului și vor apărea variante rezistente la vaccinuri. Specialiștii spun că ar fi foarte dezamăgiți dacă majoritatea activităților în aer liber nu se vor relua pe măsură ce se încălzește vremea, fiindcă virusul nu se transmite bine în aer liber, potrivit Alephnews.ro

Cum ajung „impostorii” la conducerea celor mai mari companii din România. Are o poziţie de conducere, dar simte că nu merită să fie acolo. Crede că există alţi colegi la fel de buni şi care nu au ajuns atât de sus. De aceea, munceşte mult pentru ca tot ce face să iasă şi să pară perfect. Se izolează, are stări depresive şi renunţă la hobby-uri pentru a avea rezultate la serviciu. Crede despre el că este un şarlatan şi, în sinea lui, abia aşteaptă să fie deconspirat pentru a scăpa de această povară. Aşa s-ar descrie, pe scurt, profilul CEO-ului care suferă de sindromul impostorului, o afecţiune de care suferă 7 din 10 persoane la un moment dat pe parcursul carierei. Mulţi ani la rând perfecţionismul şi autoflagelarea au fost foarte naturale pentru mine şi am crezut că acestea mă făceau să fiu cine sunt. Mă hrăneam din succes, însă purtam mereu o umbră în mintea mea, unde se ascundea gândul că sunt mult mai puţin valoros decât mă văd sau mă apreciază oamenii şi că nu merit atenţia, poziţia sau încrederea primite”, explică Magor Csibi, head of leadership practice în cadrul firmei de training şi consultanţă Trend Consult. El spune că a suferit de acest sindrom al impostorului şi că, în acea perioadă, îşi imagina mereu că dacă trage şi mai tare, citeşte mai mult şi obţine mai mult succes, atunci „poate o să merit şi eu sentimente pozitive de la mine şi de la alţii, însă doar atunci, condiţionat”, scrie Business Magazin.

​Moody's: România, cel mai redus pachet de sprijin din Europa Centrală şi de Est, în pandemie. Guvernul României a acordat cel mai redus pachet de sprijin pentru economie din Europa Centrală şi de Est, în 2020, în contextul pandemiei, arată un raport al agenţiei de rating Moody’s, care care analizează opt state, respectiv România, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Cehia. România a alocat sprijin fiscal de numai 4% din Produsul Intern Brut (PIB) raportat la PIB din 2019, potrivit raportului. Documentul arată că jumătate din acest pachet a fost reprezentat de măsuri directe şi amânări sau scutiri de la plata unor taxe, în timp ce jumătate a fost acordat ca garanţii guvernamentale. La capătul opus se găseşte Cehia, care a alocat peste 20% din PIB ca măsuri de sprijin pentru economie, în criză, circa 5% din PIB fiind alocaţi ca sprijin direct, restul fiind reprezentat de măsuri indirecte. Ungaria se regăseşte pe locul secund, alocând mai mult de 12% din PIB, iar Polonia a depăşit 10% din PIB. Înaintea României se mai regăsesc Slovacia, Slovenia, Croaţia şi până şi Bulgaria, care a alocat mai mult de 7% din PIB, scrie Adevarul.ro.

Povestea mașinilor de milioane de euro uitate de Ion Țiriac într-un garaj din Germania. Ion Țiriac (81 de ani), președintele Federației Române de Tenis și unul dintre cei mai bogați români, a rememorat cum a uitat timp de 10 ani de două mașini în valoare de peste 1 milion de euro fiecare. Problemele lui Ion Țiriac diferă de cele ale omului de rând. Magnatul român a povestit cum două dintre mașinile sale de lux au rămas timp de 10 ani într-un garaj din Germania, uitate. „Eram la Monte Carlo, la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni. Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen. După vreo zece ani, mă sună ăia: «Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?». Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager, scrie gsp.ro.

Adrian Volintiru:"Sunt surprins şi bulversat de revocarea mea nemotivată de la conducerea Romgaz". Adrian Volintiru s-a declarat surprins şi bulversat de revocarea sa din funcţia de director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale (SNGN) Romgaz. Domnia sa ne-a spus, într-un interviu, că nu a fost informat în legătură cu motivele pentru care a fost schimbat de la conducerea companiei de stat, în condiţiile în care mandatul său urma să expire în octombrie 2022. Adrian Volintiru ne-a vorbit, printre altele, despre proiectele companiei Romgaz, dar şi despre liberalizarea pieţei de energie. A avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie la care nu am fost invitat, deşi eram într-un birou vecin, s-a discutat în absenţa mea absolut totul şi nu mi s-a adus la cunoştinţă nici până acum de ce m-aş face vinovat în privinţa revocării. Eu nu ştiu de ce am fost revocat, nu am primit nici măcar hotărârea Consiliului de Administraţie, doar am primit informarea din partea preşedintelui Consiliului că am fost revocat. Sunt surprins şi bulversat din acest punct de vedere, mai ales pentru că nu mi s-a comunicat de ce m-aş face vinovat, în condiţiile în care mandatul meu se încheie în octombrie 2022, spune Volintiru pentru Bursa.ro.

Investitorii americani au început să parieze pe apă, aşa cum fac cu aurul sau petrolul. Wall Streetul a început din decembrie să tranzacţioneze apa la fel ca aurul sau petrolul. Iniţiativa, deşi are ca scop să ajute la asigurarea furnizării acestei materii prime pentru oraşe şi fermieri, a atras şi critici. Investitorii pot de acum încolo să speculeze pentru profit în privinţa preţurilor apei, o resursă care ar putea deveni de negăsit în tot mai multe locuri de pe planetă. Nu este ceva tocmai ca desprins din distopia „Mad Max“, în care pentru resursele preţioase se duc bătălii violente între triburi. Însă experţii spun că o astfel de practică ridică probleme de etică, unii considerând că apa este o materie primă mult prea esenţială pentru omenire pentru a fi tranzacţionată. Apoi, speculatorii au declanşat crize alimentare în trecut. Între 2008 şi 2010, fondurile de hedging au pariat pe creşterea preţurilor boabelor de cacao şi astfel au împins cotaţiile cu 150% în sus. De asemenea, speculatorii financiari au contribuit la scumpirea grâului şi boabelor de soia în 2007 şi 2008, ceea ce a declanşat foamete şi turbulenţe sociale în economiile în curs de dezvoltare, scrie ZF.ro