Toate schimburile comerciale între UE și Regatul Unit vor fi supuse controalelor vamale și obligației de declarare în vamă și plății taxelor vamale, a declarat Marcel Simion Mutescu, director general Directia Generala a Vamilor din ANAF, într-o conferință organizată de Financial Intelligence.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a vorbit despre ce trebuie să facă firmele:

  • "Pentru ca un operator economic să poată face o operațiune de import sau de export de mărfuri trebuie să se înregistreze în prealabil la autoritatea vamală, acel cod EORI. Fără obținerea acestui cod în prealabil nu se va putea depune nicio declarație vamală."
  • "La orice introducere de mărfuri va trebui depusă o declarație sumară. La momentul când mărfurile ajung în frontieră trebuie deja să fie depusă o declarație. Dacă nu a fost depusă, se va depune atunci, imediat după sosirea în frontieră".
  • "La punerea în circulație a mărfurilor pe teritoriul UE, mă refer în special la ce înseamnă import, va trebui întocmită o declarație vamală în care se vor utiliza regulile de origine, de încadrare tarifară. Punerea în liberă circulație și implicit punerea pe piața UE este posibil să implice și anumite restricții: necesitatea prezentării în vamă a anumitor certificate sau autorizații care sunt cerute la import care sunt eliberate de diferite instituții de supraveghere a pieței".

Plata taxelor vamale

"Sunt taxe vamale zero cu condiția prezentării unui atestat de origine. În lipsa acestui atestat, se vor aplica taxe vamale pentru state terțe", a spus Mutescu.

Obligația plății TVA la import

Până acum operatorii economici care aduceau mărfuri din Regatul Unit în România nu aveau nicio problemă de control, de declarație, nu plăteau TVA urmând să rezolve pe decont.

Acum nu vor putea fi eliberate din vamă decât cu plata TVA în condițiile în care se prezintă un atestat de origine.

Recomandarea acestuia: "Atunci când trimit mărfuri în Regatul unit sau vin cu mărfuri către România, să facă declarațiile de tranzit la interior. Să nu vină în frontieră. Este și o rugăminte a colegilor din Franța pentru a nu bloca punctul de trecere dintre UE și Regatul Unit."