Scandalul recent dintre Romprest și Primăria Sectorului 1 al Capitalei este doar cel mai recent act al unui război care durează de aproape 15 ani, de când Romprest asigură salubrizarea acolo. În august 2007, companiile Urban şi Romprest urmau să asigure în locul Rebu, salubrizarea sectorului 1 al Capitalei, potrivit unui anunț făcut la acea vreme de primarul de sector Andrei Chiliman. Urban urma să-și adjudece zona de centru-vest a sectorului, iar Romprest cea de centru-est. Supărat, primarul general al Capitalei din acea vreme, Adriean Videanu, l-a somat public pe Chiliman ca în termen de 24 de ore să intre în legalitate cu asigurarea serviciului public de salubrizare a acestei zone administrative.

Operatori RomprestFoto: Primaria sector 1

"Prin suspendarea unilaterală a contractului de salubrizare încheiat de municipalitate, primarul sectorului 1 a încălcat mai multe prevederi legale", preciza Videanu. ”La această soluţie s-a ajuns ca urmare a faptului că, ulterior rezilierii contractului cu Rebu, procedurile de achiziţii publice pentru serviciile de salubritate în sectorul 1 nu au putut fi realizate din cauza repetatelor sabotări din partea acestei companii", se mai arată în comunicatul edilului-șef.

  • 21 august 2007 - Primăria Sectorului 1 respinge acuzaţiile privind suspendarea unilaterală a contractului cu REBU

Primăria Sectorului 1 a respins, marţi, acuzaţiile potrivit cărora ar fi suspendat unilateral contractul cu REBU, precizând că a respectat prevederile legale, anunţând firma, cu un an în urmă, că nu va mai prelungi valabilitatea contractului.

Într-un comunicat de presă, Primăria Sectorului 1 contrazice informaţiile furnizate de Primăria Capitalei referitoare la contractul de prestare servicii salubritate pentru această zonă administrativă a oraşului.

Potrivit sursei citate, contractul în cauză a fost într-adevăr încheiat de către Municipalitate în anul 1997. Ulterior însă, în baza HCGMB nr. 6/2001, a fost încheiat actul adiţional nr. 2/2001, prin care Primăria Sectorului 1 s-a substituit Primăriei Municipiului Bucureşti în calitate de beneficiar, cu acordul REBU (în prezent SC RER Ecologic Service Bucureşti – REBU SA). Din acel moment, Primăria Municipiului Bucureşti nu mai are calitatea de parte contractuală, a adăugat sursa citată.

  • 22 august 2007- Societăţile REBU şi Romprest au făcut curăţenie în sectorul 1 al Capitalei

Străzile sectorului 1 al Capitalei sunt din nou curate după ce salubrizarea a fost făcută atât de firma cu care primarul Andrei Chiliman a încheiat contract temporar, cât şi de REBU, care şi-a reluat activitatea la cererea lui Adriean Videanu. Potrivit unui comunicat de miercuri al societăţii REBU, "conform dispoziţiei date de primarul general al Capitalei", în cursul dimineţii (miercuri - n.r.) a fost încheiată acţiunea de salubrizare a sectorului 1.

În perioada care urmează, REBU S.A. va continua salubrizarea sectorului 1 respectând prevederile contractului pe care îl are cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti", se arată în comunicat.

În acelaşi timp, în sectorul 1 au făcut curăţenie şi angajaţii societăţii Romprest, una din cele două firme care, în următoarele trei luni, ar trebui să asigure serviciile de salubrizare în această zonă administrativă a oraşului.

Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a dispus, marţi, ca REBU să înceapă "de urgenţă" curăţarea sectorului 1 al Capitalei, unde situaţia "a devenit periculoasă" pentru sănătatea cetăţenilor din cauza lipsei serviciilor de salubrizare, dispunând totodată şi amendarea primarului de sector.

  • 23 august 2007 -REBU renunţă la salubrizarea sectorului 1

Compania REBU a anunţat că, începând de joi seară, nu va mai trimite oamenii pentru a salubriza străzile din sectorul 1, precizând că deşi are contract "perfect valabil", este nevoită să se retragă pentru a pune capăt "minciunilor şi speculaţiilor " primarului sectorului 1, Andrei Chiliman.

"Compania REBU SA are un contract perfect valabil, dar pentru a pune capăt minciunilor şi speculaţiilor primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, este nevoită să se retragă din sectorul condus de acesta. Începand de astăzi, 28 august 2007, orele 20.00, întreaga responsabilitate privind salubrizarea sectorului 1 revine domnului Andrei Chiliman", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al companiei

  • 29 august 2007 -Romprest Service vrea să cumpere firme mari de salubrizare, ca Rosal, Urban sau REBU

Firma Romprest Service va transmite săptămâna viitoare mai multe scrisori de intenţie pentru achiziţia unor firme de salubrizare de pe piaţă, printre numele posibile figurând Rosal, Urban şi Rebu, a declarat, miercuri, agenţiei Mediafax, Florian Walter, acţionarul majoritar al firmei. "Am decis astăzi (n.r. - miercuri), în Consiliul de Administraţie, să depunem săptămâna viitoare o serie de scrisori de intenţie pentru cumpărarea acestor firme. Intenţionăm să achiziţionăm nume mari pe piaţă şi vom depune în jur de cinci scrisori de intenţie", a afirmat Walter. El a precizat că printre firmele vizate se numără Rosal Urban şi REBU.

  • 27 august 2009 - ANRMAP a găsit nereguli în atribuirea contractelor de salubrizare în cinci sectoare ale Capitalei

ANRMAP a verificat modul în care primăriile din cinci sectoare ale Capitalei au concesionat serviciile de salubrizate, găsind nereguli şi transmiţând rapoartele întocmite către alte instituţii specializate ale statului. Într-un comunicat de presă, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) precizează că, la începutul anului 2008, a declanşat o procedură de supraveghere privind toate contractele de salubrizare derulate de primăriile de sector din Bucuresti. Controlul ANRMAP a vizat doar cinci din cele şase sectoare ale Capitalei întrucât, conform documentului, Primăria Sectorului 5 a refuzat să furnizeze documentele necesare verificării.

ANRMAP anunţă că a găsit "încălcări grave ale legislaţiei privind achiziţiile publice" în cazul contractului derulat de Primăria Sectorului 1 (Romprest), însă, luând în considerare existenţa unei sentinţe definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Bucureşti care constată nulitatea procedurii de achiziţionare a serviciilor de salubrizare de către autoritatea locală, Autoritatea a decis să ceară instanţei constatarea nulităţii contractului încheiat în acest sens.

  • 11 februarie 2010 -Romprest va salubriza timp de patru ani spaţiile de la metrou şi trenurile pentru 31,5 milioane lei

Metrorex a atribuit firmei Romprest Servicii Integrate un contract de 31,5 milioane de lei, fără TVA, pentru a salubriza spaţiile publice şi tehnice din staţiile de metrou, precum şi trenurile în următorii patru ani.

În cazul în care nu vor exista contestaţii, Metrorex va încheia cu Romprest un acord cadru, care va conţine contracte subsecvente cu o durată minimă de trei luni şi maximă de un an. Acordul este finanţat din subvenţii de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Metrorex şi a fost atribuit după criteriul preţul cel mai mic.

  • 24 martie 2011-Trăilă: Contractul de salubritate între Primăria Sectorului 1 şi Romprest, anulat la CA Braşov

Curtea de Apel (CA) Braşov a anulat contractul pentru servicii de salubritate încheiat între Primăria Sectorului 1 şi compania Romprest, decizia nemaiputând fi contestată, a anunţat, joi, preşedintele ANRMAP, Cristina Trăilă.

Decizia luată, miercuri, de instanţa Curţii de Apel Braşov este definitivă şi irevocabilă. "Ieri Curtea de Apel Braşov a anulat procedura de achiziţie pentru servicii de salubritate al Primăriei sectorului 1. Printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, instanţa a stabilit că se anulează atât anunţul de participare, cât şi întreaga procedură de atrbuire pentru acest contract", a declarat Cristina Trăilă, într-o conferinţă de presă. Contractul dintre Romprest şi Primăria Sectorului 1 a fost încheiat pentru o perioadă de 25 de ani, cu o valoare de 450 de milioane de lei.

  • 26 martie 2014 -Oamenii de afaceri Dragoş Dobrescu şi Radu Budeanu au preluat 43% din firma de salubrizare Romprest

Oamenii de afaceri Dragoş Dobrescu şi Radu Budeanu au cumpărat acţiunile pe care fondul de investiţii 3I Group PLC le deţinea la Compania Romprest Service, respectiv un pachet de 43,7% din titluri, reiese dintr-o decizie a Consiliului Concurenţei, instituţie care a avizat tranzacţia. Europrest Invest SRL, firmă prin care Dragoş Dobrescu a cumpărat acţiunile, are ca obiect principal de activitate colectarea deşeurilor, precum şi tratarea şi eliminarea lor. Dobrescu deţine şi firme prezente pe piaţa imobiliară. Radu Budeanu a intrat în acţionariatul Roprest prin intermediul Premium Management Team. Firma a fost înfiinţată în 2012 şi nu a înregistrat nicio activitate până în prezent. Budeanu mai deţine People Magazine Division, Cancan TV, Cancan.ro, Media Division şi High Life Grup.

În Romprest a rămas acţionar şi Detaco Ltd., o societate de tip holding înmatriculată în Canada, al cărei unic obiect de activitate îl reprezintă deţinerea de participaţii în alte societăţi. Printre acestea se numără Noor Agro International, Euro Grup Clean Products, C.F.R. Transauto, Kimytex., Green Factory Design, Antrepriza Construcţii Montaj nr. 4 Bucureşti şi Fotbal Club Universitatea Cluj S.A. Acţionarii Companiei Romprest Service erau, anterior tranzacţiei, 3I Group PLC, cu 43,7%, Detaco Ltd., cu 42,7%, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (10%) şi Firstcom LLC, cu 3,5%.

  • 6 mai 2015 -Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în care este vizat şi omul de afaceri Walter Florian

Anchetatorii fac percheziţii, miercuri dimineaţă, la mai multe firme, între care societatea de salubrizare Romprest, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 4,5 milioane de euro, în acest caz fiind vizat şi omul de afaceri Walter Florian. Conform unor surse judiciare, procurorii DIICOT şi poliţiştii Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate fac 28 de percheziţii în judeţele Prahova, Ilfov, Giurgiu, Cluj, Satu Mare, Braşov şi Brăila, precum şi în Capitală, fiind vizate 23 de persoane şi firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Suspecţii ar fi folosit mai multe firme "fantomă" controlate prin interpuşi, societăţi cu care aceştia au semnat mai multe contracte fictive privind livrări de bunuri sau prestări servicii. Sursele citate spun că suma "spălată" este de aproximativ 14 milioane de euro, iar prejudiciul produs statului se ridică la circa 4,5 milioane de euro.

Printre societăţile la care au loc percheziţii este şi Romprest, care asigură salubrizarea în sectorul 1 al Capitalei.

În acest dosar este vizat şi omul de afaceri Walter Florian, care controlează societatea Romprest şi la locuinţa căruia au loc, de asemenea, percheziţii. Dosarul este instrumentat de DIICOT Ploieşti, astfel că persoanele care vor fi ridicate în urma percheziţiilor vor fi duse la audieri la această structură.

Florian Walter a fost actionar majoritar al FC Petrolul, precum şi unul dintre acţionarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul.

  • 6 mai 2015 -Florian Walter nu a fost găsit de anchetatori; a fost dat în consemn

Liderul grupării de evaziune şi spălare de bani, Florian Walter, nu a fost găsit de anchetatori la percheziţiile făcute miercuri la Romprest şi la locuinţele suspecţilor, dar sunt indicii că este în ţară, fiind dat în consemn la frontieră.

Procurorul şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Giorgiana Hosu, a declarat că, în urma celor 27 de percheziţii făcute în această cauză, vor fi duse la audieri 50 de persoane.

"Liderul grupării se sustrage urmăririi penale, sunt indicii că este în ţară şi oricum ne-am luat măsurile necesare să rămână în ţară, oriunde s-ar afla. A fost dat în consemn", a precizat Giorgiana Hosu.

Procurorii DIICOT vor cere arestarea în lipsă a lui Florian Walter, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce şeful Romprest nu a fost găsit de autorităţi, în urma percheziţiilor făcute miercuri, el fiind dat în prezent în consemn la frontieră. Surse din cadrul DIICOT au precizat că solicitarea de arestare în lipsă urmează să fie trimisă la Tribunalul Prahova.

  • 15 iulie 2015- IGPR: Florian Walter este arestat în Emiratele Arabe Unite, s-au făcut proceduri de extrădare

Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, este arestat în Emiratele Arabe Unite, la solicitarea autorităţilor române, fiind începute procedurile de extrădare, în vederea cercetării sale în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit Poliţiei Române.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) arată miercuri, într-un comunicat de presă, că în 22 mai, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol au fost făcute demersuri pentru localizarea şi arestarea în vederea extrădării a lui Florian Walter, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandat de arestare preventivă.

  • 7 martie 2016 -Omul de afaceri Florian Walter a fost dus la Direcţia Naţională Anticorupţie

Omul de afaceri Florian Walter a fost dus din arest la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Omul de afaceri Florian Walter a ajuns la DNA, pentru a da o declarație, după ce a fost adus, sâmbătă seară, sub escortă, în România, din Emiratele Arabe Unite.

  • 20 mai 2019 - Omul de afaceri Florian Walter, internat în spital joi după un accident vascular cerebral, a murit

Omul de afaceri Florian Walter, internat în spital joi după un accident vascular cerebral, a murit duminică seară, la Spitalul Floreasca din Capitală.

Surse medicale au precizat pentru Mediafax că omul de afaceri Florian Walter s-a stins din viaţă, duminică seară, în jurul orei 22.00, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a suferit un atac cerebral, joi seară.

  • 10 decembrie 2020 - Criza gunoiului din Sectorul 1. Clotilde Armand cere Romprest refacturarea serviciilor prestate

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, cere Romprest refacturarea serviciilor prestate de companie în ultima perioadă. Clotilde Armand arată că solicitarea vine ca urmare a neregulilor constatate de Poliția Locală Sector 1.

„Având în vedere neregulile consemnate în nota de raport, edilul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliției Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 și să refactureze sumele în concordanță cu serviciile prestate”, susține primarul Sectorului 1. În opinia edilului, cetățenii nu merită să fie „victimele” unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare „care forțează nota și modifică tarifele după cum dorește” și autoritatea locală.

Context:

În timp ce România se zbate în zăpadă, firmele de salubritate și deszăpezire raportează afaceri profitabile, în urma contractelor bănoase cu autoritățile locale, arată o analiză realizată de firma de consultanță Frames. Afacerile din acest sector, care includ salubritatea, deszăpezirea și deratizarea, vor depăși în acest an nivelul de 4 miliarde de lei, o sumă dublă față de acum 10 ani. Sursele utilizate în realizarea acestui documentar sunt bazate pe agențiile de presă Mediafax, Agerpres și news.ro.