Economia Bulgariei s-a contractat cu doar 4,2% în 2020 comparativ cu prognoza de 4,9% a Comisiei Europene, arată datele preliminare ale Institutului Național de Statistică de la Sofia, relatează Euractiv.

Coronavirus BulgariaFoto: RRphoto / Alamy Profimedia Images

Produsul Intern Brut al Bulgariei a scăzut la 60,6 miliarde de euro în 2020 în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor a fost de 8.748 de euro.

Datele arată că Bulgaria rămâne în continuare cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, fiind cu mult și în urma țării noastre care a avut anul trecut un PIB pe cap de locuitor cu 25% mai mare față de cel al vecinilor din sudul Dunării.

În mod surprinzător consumul a crescut cu 1,8% în Bulgaria, în mare parte datorită faptului că autoritățile de la Sofia au avut pentru majoritatea anului 2020 unele din cele mai relaxate măsuri antiepidemice din UE.

Comisia Europeană se așteaptă ca economia Bulgariei să înregistreze o creștere de 2,7% anul acesta și să își revină complet la nivelul de dinainte de pandemie în 2022 cu o creștere economică de 4,9%.

Salariul mediu al bulgarilor a continuat să crească și anul trecut în pofida pandemiei, ajungând la un salariu brut mediu de 750 de euro însă salariul minim pe economie de 332 de euro este în continuare cel mai scăzut din Uniunea Europeană.

Citește și: