Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Joi, 15 aprilie 2021, 20:40 Economie | Finanţe & Bănci


Londra
Foto: Pere Sanz | Dreamstime.com
Obsesia cu vaccinarea este greșită. Asta o spun cei care au cel mai mare succes cu vaccinarea în acest moment în Europa: anume britanicii, potrivit lui Dan Bucșa, economist-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra. “Vă spun chestia asta pentru că sunt aici și mă uit la ce comunică și cum comunică”, spune el.

Ce spun britanicii: Vaccinarea nu este suficientă. Este nevoie de testare, depistare, de carantinarea cazurilor.

„Britanicii testează între 1,2-1,9 milioane de oameni pe zi. Britanicii țin toate școlile deschise testând toți elevii de două ori pe săptămână. Britanicii trimit teste acasă întregii populații și dacă nu îmi ajung testele de acasă, pot să mă duc în 5 minute oriunde să fac un test gratuit”, a povestit Bucșa, într-o întâlnire cu mediul de afaceri.

• Dacă testul respectiv este pozitiv, îmi trimit și un test PCR, iar dacă și ăla este pozitiv: carantinarea se face la domiciliu, pot să primesc ajutor în caz că nu are cine să-mi cumpere de mâncare și așa mai departe, ceea ce ar fi greu, pentru că se fac foarte multe livrări.

• Lucrurile sunt foarte clar stabilite.

“Boris Johnson spune că și carantinarea este parte din pachetul care a dus la reducerea numărului de cazuri. La mine în cartier, din peste 300.000 de oameni, în ultima săptămână am avut 4 cazuri de covid și zero morți. Adică ce fac britanicii, evident, funcționează”, a explicat el.

De ce vaccinarea singură nu funcționează


A ales 3 țări care vaccinează mult mai mult decât românii: Ungaria (45% cu prima doză), Serbia cam la fel, iar Chile este peste două treimi din populație.

“Numărul de morți la milionul de locuitori zilnic: Ungaria este la maximul istoric undeva la 25 de morți la 1 milion, în condițiile în care a vaccinat mai mult decât România”, a mai arătat el.

• Chile este undeva în al doilea deal (5 la un milion din grafic n.r.) în condițiile în care acolo se termină vara. Adică au avut vreme foarte bună.

(În grafic se mai vedea că în Serbia cifra este în jur de 6).

“Ce au făcut britanicii foarte bine: au implicat medicii de familie. Oamenii de la țară nu au neapărat încredere în premier sau în niște militari care apar la televior, însă pot avea încredere în medicul care le prescrie pastile de nu știu câți ani”, a explicat Dan Bucșa.

• Exemplul unei țări care testează enorm este Slovacia. Testează cam 5% din populație pe zi, Cehia cam 1,6%, iar celelalte (din regiune) sub 0,4% din populație pe zi. România e undeva la 0,2%. Totuși, cu acest număr de teste, Slovacia nu reușește să oprească răspândirea bolii. De ce? Ei testează, dar nu urmăresc. Nu se duc să vadă ce se întâmplă cu omul ăla care a fost testat pozitiv.

"Există experiențe și măsuri în toată lumea. Nu vara este problema, din punctul meu de vedere, ci ce se va întâmpla în toamnă. Dacă atunci ne paște riscul unei noi carantine, cred că problemele sociale vor fi mult mai grave decât ce am văzut în acest început de an", a mai arătat Dan Bucșa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





60655 vizualizari

  • +25 (81 voturi)    
    opinie (Joi, 15 aprilie 2021, 20:54)

    nimrod [utilizator]

    "Obsesia cu vaccinarea este gresita." Da domn' doctor, ca presupun ca asta sunteti: medic epidemiolog, infectionist... Aveti perfecta dreptate... In nemernicia mea recunosc: am fost obsedat de faptul ca vreau sa traiesc si pe cale de consecinta m-am vaccinat...
    • +5 (27 voturi)    
      Economist nu doctor (Joi, 15 aprilie 2021, 21:59)

      Furnicuta [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      Și-a greșit meseria.-)))
      • +6 (18 voturi)    
        Bucșe prieteneeee!!! (Vineri, 16 aprilie 2021, 0:49)

        Fileu_de_Poveste [utilizator] i-a raspuns lui Furnicuta

        Pe unde mi-ai fost!
        Mi-a fost dor de inepțiile tale, dar acum ai revenit in forță pe unde nici nu gândeam!!

        Bravo mă!
        • +8 (12 voturi)    
          Piulita asta (Vineri, 16 aprilie 2021, 6:08)

          Zache58 [utilizator] i-a raspuns lui Fileu_de_Poveste

          da niste exemple gresite,Eu il scuz ,ca este ruda cu URSS+!Are stofa de ''mare intelept''si spune si el ce a vazut.
          • +2 (4 voturi)    
            lol (Vineri, 16 aprilie 2021, 16:11)

            karryne [utilizator] i-a raspuns lui Zache58

            Toti astia 4 de mai sus sunteti doctori de renume mondial presupun, nu?

            Altfel cum ati scrie ceva ce va contrazice propriile afirmatii?
          • 0 (0 voturi)    
            CAND ESTI OU (Duminică, 18 aprilie 2021, 9:11)

            COCH [utilizator] i-a raspuns lui Zache58

            Atunci cand esti -ou bagi in fata ba ca este cu rusii, ba ca esste cu galbejitii, mason, ca e sorosist, ca e mai stiu ce...In fapt esti ,un ou notoriu, o atrina userista. L-ul il adaug aici, sa fie clar.
    • +54 (82 voturi)    
      articol foarte slab, HotNews (Joi, 15 aprilie 2021, 22:11)

      TheBorg [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      Toate cele 3 tari date ca exemplu, Chile, Serbia si Ungaria au folosit masiv vaccinurile chinezesti si rusesti.

      Cel chinezesc are eficacitate doar 3% dupa prima doza, sarind la limita de 50% cu a doua doza, iar pentru cel rusesc nu stie nimeni care e eficienta reala, pentru ca au interzis prin contract sa fie publicate statistici despre eficacitate in tarile in care este folosit, ceea ce e un semn clar ca de fapt eficacitatea este foarte redusa.

      In schimb daca ne uitam la Israel, unde folosit in principal Pfizer si au relaxat aproape complet toate restrictiile de multa vreme, situatia este excelenta, la fel ca in Regatul Unit, deci ipotezele domnului economist sef nu stau in picioare. Ceea ce probabil stia, altfel n-ar fi exclus intentionat Israelul din aceasta "analiza".

      Asadar, Hotnews, va rog sa nu mai publicati toate prostiile unor oameni care nu au nicio legatura cu medicina.

      Da, este nevoie de prudenta la ridicarea restrictiilor, iar testarea si urmarirea contactelor evident nu strica. Dar daca este vaccinata o proportie semnificativa din populatie cu vaccinuri eficace, s-ar putea sa fie suficient de la un punct incolo.

      De exemplu Pfizer si Moderna reduc cu 90% imbolnavirile simptomatice, si implicit posibilitatea de raspandire a virusului. Daca vaccinezi toata populatia cu un astfel de vaccin, poate sa fie si un virus cu factor R = 10, nu se va mai putea raspandi. E matematica pura. Varianta britanica se pare ca are un R de aproximativ 4.5. Daca vaccinezi in jur de 86% din populatie cu un vaccin cu eficacitate 90%, se poate opri raspandirea.

      Dar oricum, scopul principal nu este sa oprim complet virusul, ci sa reducem decesele si imbolnavirile grave. Si pentru asta este suficienta vaccinarea populatiei vulnerabile cu vaccinuri eficace.

      La acest articol ma deranjeaza in special titlul si prima propozitie: "Obsesia cu vaccinarea este greșită.". Rusine Hotnews ca publicati articole care reduc fara motiv increderea in vaccinare.
      • -13 (31 voturi)    
        e matematică pură (Vineri, 16 aprilie 2021, 0:38)

        hdd [utilizator] i-a raspuns lui TheBorg

        nicio țară nu poate să vaccineze masa critică (70% din populație) în 6 luni, cât este garantată eficacitatea virusului.

        De verificat Israel, dar ei sunt stat militar, au altă organizare.

        Oricum o dai, nu iese. E matematică pură.
        • +5 (7 voturi)    
          Uk are aproape 50% (Vineri, 16 aprilie 2021, 1:56)

          jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui hdd

          SUA era și mai sus dacă nu vaccina cu 2 doze.
        • +16 (30 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Vineri, 16 aprilie 2021, 4:16)

          [anonim] i-a raspuns lui hdd

        • +5 (9 voturi)    
          nu trebuie 70% vaccinati (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:32)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui hdd

          Mai sunt cei care au avut boala, cu simptome sau asimptomatici, mai sunt cei care sunt imuni natural. Deci 50% vacinati probabil e ok.
        • +2 (6 voturi)    
          Când nu vrei, nu se poate. (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:54)

          asavreau [utilizator] i-a raspuns lui hdd

          Dacă vaccinezi numai șefii, și asta cu vaccin de proastă calitate, adică 50% eficiență, ai profețiile lui Bucșe. Omul vede, dar nu gândește.
      • 0 (0 voturi)    
        Artist nu altceva. (Marţi, 20 aprilie 2021, 2:26)

        PopicaPristanda [utilizator] i-a raspuns lui TheBorg

        Ar trebui sa te faci jurnalist. In ziua de azi toti afonii arunca stiri bomba fara sa aiba habar despre ce vorbesc, sau prezentand sferturi de adevar. Ca jumatate e prea mult.
    • +21 (37 voturi)    
      amice cu arrticolul (Joi, 15 aprilie 2021, 22:22)

      Mihai02 [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      i israel batranii au vost vaccinati peste 80% iar restul populatiei se apropie. si nu au cazuri grave. vaccineaza naibii si taci -numai prostii scrii in articolul asta

      restul lumii vaccineaza serios cu ce e bun alabil impotruva variantelor noi si tu troncani cu uk ul tau idiot
    • -4 (28 voturi)    
      n-ai inteles (Joi, 15 aprilie 2021, 22:55)

      Pacala se intoarce [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      fie n-ai inteles ce a zis omul, fie nu ai vrut sa intelegi si incerci sa transformi opinia asta intr-una anti-vax.

      Nu e nici pe departe ce a vrut sa transmita. Vaccinarea este una din multele lucruri care trebuie facute (toate) pentru revenirea la normal.

      Dar la fel de apucati cum sunt cei antivax la fel de apucati sunteti si voi asta care ati devenit brusc experti in virusologie.
    • +4 (12 voturi)    
      Shaiba asta e ca ratusca care se credea caine! (Vineri, 16 aprilie 2021, 8:02)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      E el dastePt, dar mai prosti sunt cei care l-au angajat sau, mai rau, ii fac publice parerile in care nu are mai multa competenta decat un chibit la fotbal.
      Prostul se pricepe mai mult in meseria altuia decat in a lui.
      De ce o mai fi facut facultate sa se faca economist, daca putea (cum se vede) sa fie medic stralucit fafa facultate! Altul care si-a ratat cariera.
      • +3 (7 voturi)    
        la statistica si ... (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:54)

        GNG [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        ... interpretarea rezultatelor ei este mai bun un economist, medicii nu prea invatau mate in liceu ca nu le trebuia la examen si in facultate nu stiu daca aveau macar un curs de mate in primul an. Asa ca, pentru o imagine de ansamblu a evolutiei pandemiei sau ce draq este, un economist/matematician este mai potrivit.
        • 0 (8 voturi)    
          Deci oricine stie ceva matematica, (Vineri, 16 aprilie 2021, 11:21)

          Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui GNG

          este mai potrivit decat specialistii in medicina, sa stabileasca strategia unei epidemii/pandemii.
          ...
          Si eu care credeam ca la liceu toata lumea invata matematica!
          Stai linistit ca Bucsa n-a facut un model matematic sofisticat, dupa care a rezolvat sistemul de n ecuatii cu derivate partiale rezultat si in final i-a dat raspunsul.
          El a urmarit pur si simplu televiziunile de stiri cele mai bune (ex. A3 si RTV ...ha,ha) si isi da pareri de expert acum.
    • -3 (5 voturi)    
      ati uitat (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:05)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      insa de tratamentul intern cu biocid de plosnita sau de ienupar, ca d-aia Boris a startul la deschiderea "centrelor de imunizare" numite popular si bodegi. Sa te tii acum 90% din populatia Marii Britanii manga.
    • -1 (7 voturi)    
      Profet. Și-a greșit meseria. (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:50)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      Are talent individul. Știe să obțină funcții bine remunerate , să sperie concurența, să sape. Profeția lui nu ajută în funcția pe care o are. Ceva ia luat mințile, pentru-că dacă vaccinare nu ajută, nici să te împrumuți la societatea pe care o administrează , nu merită.
    • -1 (1 vot)    
      @nimrod (Sâmbătă, 17 aprilie 2021, 14:53)

      niznai [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

      Hai sa incercam amandoi de la capat :
      "OBSESIA ....este gresita"
      Nu vaccinarea. OBSESIA.
      Vaccinarea singura nu rezolva TOT.
      Trebuie DATE REALE, CORECTE despre modul de raspandire. Testare si anchete epidemiologice.
      Adica EXACT ce sustine prostul ala de Vlad Voiculescu. Dar ala trebuie dat afara pentru ca se ocupa armata si Gheorghita. Ei stie mai bine.
      Iar masurile de protectie enerveaza populatia si franeaza IECONOMIA. De parca nu ar exista si masuri inteligente. E adevarat ca nu stiu sa le aplice tablagii asa ca ....la 1 iunie...PARTY !
  • +48 (54 voturi)    
    Exemplele (Joi, 15 aprilie 2021, 20:55)

    aqualung [utilizator]

    Nu știu dacă cifrele de vaccinare sunt suficiente ca indicator al alegerii țărilor date ca exemplu. Chile a vaccinat masiv cu un vaccin care s-a dovedit a fi țeapă (alt cuvânt nu se potrivește). Ungaria vaccinează și ea cu un set de vaccinuri din care despre aproape jumătate nu prea știm dacă sunt realmente eficiente.
  • +48 (58 voturi)    
    Trebuia sa ma fac economist sef la Londra (Joi, 15 aprilie 2021, 20:55)

    Crop [utilizator]

    Poate asa aveam mai mult noroc in viata dar din pacate m-am vrut antreprenor cu business mare. Prostia mea.

    Ce nu exica bancherul este faptul ca Chile, Ungaria si Serbia utilizeaza vaccinul Sputnik V si cel chinez.

    Ambele au o calitate indoielnica, a se vedea situatia cu Slovacia in care au returnat lotul.

    In cazul celui chinezesc, zic chinezii ca are 50% protectie dupa rapel, deci pistol cu apa.
    Ba cjiar chinezii ziceau ca se gandesc sa combine doua vaccinuri de la doua firme diferite. Un fel de cocktail asa ca nu vad ce incredere li se poate acorda.

    Un caz care este la ora actuala este Israelul care odata ajuns la 50% din populatia generala, ambele doze, s-au ales cu 100-200 cazuri per zi.

    Acelasi lucru se va intampla peste tot in Europa unde se folosesc vaccinuri de calitate, fie si cel de la AstraZeneca.
    • +1 (1 vot)    
      Asa e (Sâmbătă, 17 aprilie 2021, 0:29)

      JohnR [utilizator] i-a raspuns lui Crop

      Israel 34 de cazuri astazi.
  • +26 (34 voturi)    
    ... (Joi, 15 aprilie 2021, 20:59)

    tirolez [utilizator]

    Ce mai exemplu cu ungurii, au vaccinat doar cu o doza, nu mai zic ca ala chinezesc are 50%.
  • +22 (30 voturi)    
    . (Joi, 15 aprilie 2021, 21:01)

    zigzag [utilizator]

    Pentru ca de ce ar vorbi epidemiologii despre pandemie si imunizare in masa? Ei sa ne spuna chestii de macroeconomie si investitii.
    • 0 (0 voturi)    
      Poi nu-i asa? (Marţi, 20 aprilie 2021, 2:38)

      PopicaPristanda [utilizator] i-a raspuns lui zigzag

      Ti se pare tie ca in Romania e altcumva decat zici? Ca eu la cum vad lucrurile soferii de deputat primesc loc in Senat, chelnerita devine directoare de regie de stat, economistul conduce serviciul de arhitectura, spitalele sunt conduse de pantofari, de promovarea vaccinurilor se ocupa Saveta, nepoata lui Gicu de la Pitesti, ca i-a ramas la nea Gicu dator un mahar dupa alegeri, etc.
  • +30 (38 voturi)    
    Da da (Joi, 15 aprilie 2021, 21:03)

    VR007 [utilizator]

    Tot românu-i priceput la medicină printre altele! Toate cele 3 țări care vaccinează puternic folosesc vaccinuri chino-rusești! De ce nu ne dă exemplul Israel? În Chile de ex vaccinul chinezesc folosit a fost eficient doar pe 3% dintre beneficiarii primei doze! Normal că și carantinarea și testarea fac parte din metodele ok, dar depinde de momentul evoluției într-o anumită țară! Așa se poate lua exemplul Noii Zeelande care nu vaccinează! Sunt n mijloace de a controla fenomenul, singure sau asociate! Să zici că vaccinarea nu-i de-ajuns însă, pierzi din vedere esențiala metodă de eradicare a pandemiei!
  • +29 (37 voturi)    
    Ugaria?? compari Pfizer cu Sinovac (Joi, 15 aprilie 2021, 21:07)

    SarbaLUIGhitza [utilizator]

    Vaccinul chinezesc e apa sfintita
  • +18 (22 voturi)    
    Conteaza si vaccinul poate (Joi, 15 aprilie 2021, 21:12)

    vax [utilizator]

    Ca multitudinea de experti in vaccine, imi dau si eu cu parerea fara sa activez in domeniu, in Serbia din ce am inteles sa vaccineaza cu diverse chinezisme la fel ca si in Chile unde e aceeasi problema.

    Deci poate si vaccinul folosit are totusi un merit alaturi de celelalte mentiuni enuntate de autor mai sus.
  • +24 (28 voturi)    
    Boris? UK?!? (Joi, 15 aprilie 2021, 21:22)

    gigi11 [utilizator]

    Multumim dl.-lui Bucsa, dar totusi poate ca nu ar trebui sa primim exemple de la tara care are unul din cel mai are nr. de morti la 1m de locuitori: 1,866, mai mult decat USA (1,739) sau Brazilia (1,694)! https://www.worldometers.info/coronavirus/. Iar dl. Boris Johnson este renumit pentru modul total "iresponsabil" (https://www.theguardian.com/world/2021/mar/27/boris-johnson-branded-irresponsible-over-back-to-the-office-call) in care a gestionat criza si chair incercat sa minimalizeze efectele (https://www.npr.org/sections/coronavirus-live-updates/2020/04/30/848496099/boris-johnson-u-k-is-past-the-peak-of-its-coronavirus-outbreak?t=1618510266642). Nu comentez de un economist discuta cele mai bune modalitati de combatere a unei crize sanitare, in loc de un medic sau epidemiolog...

    Un exemplu care intr-adevar ar trebui discutat si analizat ar fi Corea de Sud, o tara de marime relativ similara cu UK (50m vs. 68m UK), dar cu doar 35 morti la 1m locuitori sau cazul absolut exemplar din Singapore: 5.8m de locuitori, doar 30 (!!!) morti ...
  • -8 (54 voturi)    
    Hmmm, cam pute a ceva... (Joi, 15 aprilie 2021, 21:27)

    newlook [utilizator]

    Hmmm, cam pute a ceva...

    1) Testarea N-A VINDECAT niciodata nici macar jumatate de caz de COVID. Nicaieri pe planeta asta. E buna pentru bla-bla-bla...dar, e buna in special sa umple buzunarele unora care vand teste.

    2) Cu toate cele de mai sus, testarea este vanduta mediatic ca si cum ar fi solutia minune la problemele COVID.

    3) NIMENI, dar absolut NIMENI din media oficiala n-a facut legatura simpla: Cehia: are una din cele mai "testate antiCOVID" populatii de pe planeta...si are nr cel mai mare de morti COVID la milionul de locuitori...
    DE ce? Pentru ca s-ar arata ca testele IN MASA NU SUNT ESENTIALE pentru ANTI-COVID. NU ajuta, pur si simplu.

    4) Nefericita aia intre urechi, Moldovan parca, ajutoarea caratorului de rucsac pus ministru...
    ....prin ordinul ala dat noaptea ca hotii, tocmai schimbase niste smecherii/reguli privind testarea...
    ...smecherii care ar fi fortat primariile sa cumpere mai multe teste. Altfel, inchiderea, ora stingerii in localitatea respectiva!
    Pun pariu ca era unul pregatit deja sa le puna la dispozitie pe banuti frumosi...da' ce mai conteaza(!!!) milioane de testari inutile, da' obligatorii! :-((

    5) Se inmultesc brusc articolele propaganda pentru testari pe HN. Azi, vorbeste (in evidenta cunostinta de cauza, nu-i asa?) specialistul COVID, de meserie...economist. NU, nu am pus ghilimele, COVID NU e pandemie, e afacere!

    Incepe sa se desluseasca ceva, inclusiv cu demiterea lui ministrica cu rucsacul, nu-i asa?
    • -4 (32 voturi)    
      ce dracu, mă (Joi, 15 aprilie 2021, 21:56)

      SiktirMukles [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      tu chiar vrei să ajungi în iadul downvote-urilor cu raționamente de-astea cu origini nesănătoase? pune și tu placa oficială (peste două măști, ofcors) și ești din lumea nouă. Panichează-te, smiorcăie-te, arată că îți pasă, că ți-e frică, tot eu să te învăț?!
      • +2 (10 voturi)    
        da mai (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:01)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui SiktirMukles

        pentru ca s-a dovedit ca metodele "neoficiale" sunt mai utile...

        se exemplu in timpul razboiului cei care aveau cele mai multe sanse sa supravietuiasca unui bombardament nu erau prostii care inchideau lumina, ci cei care dadeau party cu multe lumini . pilotii ii ignorau si treceau mai departe! Ce, nu stiati?!
        • 0 (10 voturi)    
          acuma scrii (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:32)

          SiktirMukles [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

          din buncăr sau din peșteră? sper că ai și chiloți cu scoarță maro pe față, peste cele 3 măști, cine știe cum te-atacă americanii și te iau cu izoleta. Apropo, te-ai întrebat de ce covidul nu mai e la fel de periculos ca în primăvara lui 2020, când presa care înghițea de la guvern 40 de milioane de euro băga mare la TV izolete și spitale de campanie? De ce chinezii băgau filme cu oameni care picau pe stradă? Sau de ce vaccinul nu mai trebuie ținut în gheață din Antarctica și e bun acuma și dacă e livrat în cutii de pizza? Hai, ia o valeriană pentru panică și scuză-mă încă o dată că am întrerupt programul obișnuit.
    • +5 (5 voturi)    
      se pare (Vineri, 16 aprilie 2021, 10:44)

      andrei1232000 [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      ca "ministerica" tocmai calcase pe niste musuroaie, printre oprirea mitei sub forma de reclame pentru presa, in special pentru televiziuni. Un alt musuroi care afecta PSD care in ultimii ani si-a infipt amantele la DSP-uri era pe cale sa fie spulberat. Veti vedea ca de cate ori apare un ministru care nu este dispus sa "puna botu" apar dezvaluiri exclusive pe la anumite posturi de televiziune.
  • +10 (22 voturi)    
    bravo, domnu' Bucșe! (Joi, 15 aprilie 2021, 21:42)

    SiktirMukles [utilizator]

    ...acuma mă duc să-l întreb pe medicul de familie ce părere are despre influența crypto asupra leului, că știu că e indicat să întreb experții când vreau să aflu ce și cum.

    Ai avut ocazia să taci. Să fii mândru de tine și să dai link spre articol prietenilor tăi, să te perieze mâine la cină.
  • +3 (21 voturi)    
    //// (Joi, 15 aprilie 2021, 21:47)

    GemstonePig [utilizator]

    Sa fiu primministru as da maine OUG ”Vaccinatul isi ia doua zile libere, primariile pot organiza tombole cu premii in bani pentru vaccinati in limita a 0.5% din buget, primele 10 premii scutire 50% plata impozit proprietati, scutire 3 luni plata apa menajera, etc etc”” DATI-LE GALETI COLORATE PELERINE SI UMBRELE
    • +4 (8 voturi)    
      \\\\ (Vineri, 16 aprilie 2021, 7:34)

      RobertM70 [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

      De asta nu esti primministru, bati campii mai rau ca F. Citu.
  • +11 (19 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 15 aprilie 2021, 21:57)

    [anonim]

  • +1 (13 voturi)    
    Testele (Joi, 15 aprilie 2021, 21:59)

    MPavel [utilizator]

    Ce nu zice domnul economist e ca majoritatea testelor din uk de care vb sunt teste antigen. Care nu sunt foarte precise si sunt teste ieftine.
    Stiu caz pe cineva care a facut 3 teste antigen toate negative. A doua zi a mers pt test PCR si a iesit pozitiv.
    Si in UK nu testeaza PCR decat daca ai simptome.
  • +14 (18 voturi)    
    Alt parerist (Joi, 15 aprilie 2021, 22:03)

    Godzillagrrr [utilizator]

    Cu staif.
  • -10 (14 voturi)    
    Avem incredere in Ministrul PNL FLorin Citu (Joi, 15 aprilie 2021, 22:03)

    robyzs [utilizator]

    Avem incredere in Ministrul PNL Florin Citu, a dovedit ca poate gestiona aceasta epidemie mai bine decat Ludovic Orban.
  • +10 (22 voturi)    
    ba vaccinarea este suficienta (Joi, 15 aprilie 2021, 22:05)

    c2 [utilizator]

    dupa ce se vor vaccina peste jumate din cei peste 50 de ani (de preferat aia mai putin sanatosi) rezultatele vor fi vizibile: doar cativa morti pe zi

    problema e daca vom atinge procentul pentru ca se pare ca multi batrani nu vor.... trebuie gasita o metoda de convingere
  • +13 (27 voturi)    
    Haha "lecția britanică" (Joi, 15 aprilie 2021, 22:05)

    reiand [utilizator]

    Bine că după ce au avut cel mai dezastruos răspuns la pandemie, se apucă să dea lecții.

    Primele luni n-au luat nicio măsură, zicea Boris că "we'll take it on the chin". După ce-a făcut chiar el covid (mergea prin spitale, fără mască...), a schimbat brusc direcția. Evident, vaccinează masiv cu AZ, că e ieftin și făcut la ei... ce contează că mor niște femei tinere.

    Acum Marea Britanie a devenit stat polițienesc... nu mulțumim, avem alte state de la care să luăm lecții.
  • -1 (23 voturi)    
    amu știam că nu-i suficient vaccinu (Joi, 15 aprilie 2021, 22:16)

    di livio [utilizator]

    văzui concert în Israel, numa lume vaccinată, botnițată și distanțată...da oamenii erau fericiți, liber la concerte pt vaccinați, da tăt cu botnițe și celebra distanțare socială, cnsugcsmapnsridsuigsuisuetc dixit...și la Londra îi obligatorie botnița în aer liber?...întreb și io, că presa comorbidă evită cu grijă subiectu, ne spune numa de praguri și rekorduri
    • 0 (2 voturi)    
      botnita? (Vineri, 16 aprilie 2021, 8:37)

      Razvan002 [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      Tocmai ce s-a scos botnita in aer liber in Israel.
    • +2 (6 voturi)    
      Oamenii poarta masti! (Vineri, 16 aprilie 2021, 11:32)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      De ce nu i-ai atras atentia chirurgului care te-a (eventual te va) operat de apendicita sa-si scoata botnita?
      Nesimtire mare! Cum se simte un chirurg care poarta masca chirugicala, cand citeste asa ceva.
      Se pare ca unii folosesc capul doar la lovitul mingii de fotbal.
      • +3 (5 voturi)    
        mască purta Zorro, aia îi mască (Vineri, 16 aprilie 2021, 12:02)

        di livio [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        sau Birlic în D-ale carnavalului...asta la ce ne obligă arafat în aer liber îi botniță, părerea mea...cît despre chirurg, ăla nu poartă acoperitoarea faucială inutilă în aer liber, nu operează noaptea-n parc, parcă
      • +2 (4 voturi)    
        Si astronautii poarta costume (Vineri, 16 aprilie 2021, 15:05)

        StefanV [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        De ce nu am purta si noi. Eventual peste costumele de scafandru, ca si scafandrii poarta costume.
  • +5 (15 voturi)    
    noua carantina la toamna? (Joi, 15 aprilie 2021, 22:39)

    liviu_m [utilizator]

    atunci ne meritam din plin soarta: sa trăim exact ca în Matrix. Fiecare conectat la tubul lui în coconul în VR-ul lui propriu, personal și singur.
  • +6 (20 voturi)    
    uk (Joi, 15 aprilie 2021, 23:03)

    TheNamelessOne [utilizator]

    1. de cand uk nu mai e in UE sincer nu ma intereseaza ce se intimpla acolo si nici parerile lor despre cei din UE sau afara ei ... si viceversa e la fel de valabila
    2. de cand unul cu experienta prin economie se exprima la probleme de sanatate?
  • +4 (4 voturi)    
    mda (Vineri, 16 aprilie 2021, 8:31)

    SoulSearcher [utilizator]

    e bine ca nenea bucsa asta economist de meserie, se pricepe si de la probleme medicale :DDD

    oare a facut stagiatura in acelasi timp cu facultatea la ASE ? le-a combinat ? a facut la fara frecventa ? :DDD
  • +3 (3 voturi)    
    haha (Vineri, 16 aprilie 2021, 8:52)

    liviu_ [utilizator]

    economist isi da cu parerea despre medicina!

    trecand peste... testare obligatorie?! in romania?! ahahahaha
    testati elevii de 2 ori pe samtamana looool
    ce glume bune!

    chiar daca ar fi totul pus la punct pentru asa ceva, cati s-ar testa?! vb. de tara unde orice restrictie e incalcata, unde oamenii "nu cred" in vurusuri s.a.m.d.

    de asemenea pana acum nici o tara nu a ajuns la un procent cu adevarat ok: MINIM 60^ (ca sa nu zic 70%), deci asta cu "vaccinarea nu functioneaza" e o balarie!

    eu zic sa iti vezi de economia ta, medicii de medicina lor si asa mai departe!
  • +3 (5 voturi)    
    Bucsa (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:09)

    eugen6215 [utilizator]

    Macar economistul asta isi da numai cu parerea, fara urmari !Altul a fost ministru!
  • -6 (8 voturi)    
    Daaaa..... economistul (Vineri, 16 aprilie 2021, 9:39)

    idealogul [utilizator]

    Toata lumea il critica pe ecomomistul care se crede doctor si exact aceeasi oameni sunt plini de adoratie religioasa fata de IT-istul Bill Gates care se crede cel mai mare medic de pe planeta.
    "Doctorul" Bill Gates ne explica cum alimentatia sanatoaasa este cea in care se renunta la carne si se manaca plastic.
    Si tot "Doctorul " Bill Gates este cel care dezvolta implanturi/cipuri pentru taranime in timp ce critica "teoria conspiratie". Deja le-a trecut in faza de testare.
    Si tot Bill Gates este cel care a declarat intr-un discurs pe Tedx talks ca trebuie sa facem o treaba foarte buna pentru a reduce populatia cu ajutorul vaccinurilor. Cred ca filmul inca mai este pe youtube.
  • -2 (2 voturi)    
    altul cu testarea... (Vineri, 16 aprilie 2021, 14:37)

    ..13 [utilizator]

    Unul nu ar spune ca purtatul unei masti corespunzatoare in mod corespunzator te scoate din toate belele.

    unde se mai pune ca si din punct de vedere economic mastile s-au ieftinit acum, nu se mai tranzactioneaza ca Silver la bursa din Londra,,,, daca ma intelegeti ce vreau sa zic, si deci isi poate permite o larga majoritate, daca nu chiar aproape toti, sa isi cumpere o masca sanitara...

    bre oameni buni puteti repeta dupa mine"?
    Masca sanitara pandemia invinge!

    Keep on working!
    • +1 (1 vot)    
      nu stim ce invinge (Duminică, 18 aprilie 2021, 9:00)

      Alex2016 [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      Dar e asa un big business misto - masti non stop pentru toata lumea - ca nici un jmecher nu va omori gisca cu oua de aur. Tocmai acolo e spilul , is super - ieftine si....obligatorii .
  • 0 (0 voturi)    
    Articol rau voitor (Marţi, 20 aprilie 2021, 2:33)

    PopicaPristanda [utilizator]

    Articol care fie dezinformeaza cu intentie, fie este scris de o persoana ignoranta incapabila sa se documenteze.

    Hai sa ne dam toti cu parerea daca suntem jurnalisti. Sursele si documentarea serioasa sunt neinteresante.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by