​Banca Națională a alocat 320.000 de lei pentru a cumpăra noi cărți pentru colecția Biblioteca BNR, arată un anunț de procedură simplificată publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Mai exact, Banca Centrală vrea trei cărți de economie în câte 500 de exemplare. Biblioteca BNR are în prezent peste 21.500 de cărți economice, iar persoanele din afara instituţiei pot consulta cărțile doar la sala de lectură, pe bază de programare.

Biblioteca BNRFoto: BNR

Cele trei titluri solicitate de BNR sunt următoarele:

  • - Lotul 1 „Economia timpului și a ignoranței”, de Gerald O’Driscoll, Mario Rizzo - 500 de exemplare. Termen livrare 30 iulie 2021
  • - LOT 2 „Istoria analizei economice”, de Joseph Alois Schumpeter (vol. 1 din 3) - 500 de exemplare. Termen de livrare 31 decembrie 2021
  • - LOTUL 3 „Capital și ideologie”, de Thomas Piketty - 500 de exemplare. Termen de livrare 31 decembrie 2021

Cu peste 21 500 de resurse bibliografice, Biblioteca BNR este una dintre cele mai importante deţinătoare de literatură economică din ţară. Persoanele din afara BNR pot consulta cărțile doar la sala de lectură, pe bază de programare.Catalogul de cărți BNR poate fi consultat online aici.