Firmele germane din România spun că a revenit problema lipsei de personal calificat, dar au sesizat, ca factori de risc, și prețurile la energie și materii prime care cresc. Următoarele sunt costurile cu forța de muncă și infrastructura.

Sebastian Metz, AHK ROMANIAFoto: Hotnews

Conform unui sondaj realizat realizat în rândul acestora, condițiile-cadru politico-economice rămân un factor de risc pentru companiile din România. “În toamna anului trecut printre cei mai importanți factori de risc se număra cererea de produse din cauza restricțiilor impuse de pandemie și a

nesiguranței”, conform AHK World Business Outlook.

Potrivit acestuia, situația actuală a companiilor germane din România s-a îmbunătățit ușor și este apreciată de majoritatea respondenților ca fiind „bună” (43%). Peste 40% din participanții la chestionar apreciază situația propriei companii ca fiind satisfăcătoare, iar restul de 16% o consideră dificilă.

În ce privește evoluția activității, spune comunicatul AHK România, companiile sunt încrezătoare în această primăvară. 42% dintre companiile chestionate sunt de părere că activitatea lor va evolua mai bine în următoarele 12 luni (2020: 26%), în timp ce doar 16% mai sunt de părere că evoluția activități lor în România va fi mai slabă (2020: 25,5%).

Companiile germane nu se gândesc să dea oameni afară

Conform sondajului, peste 32% spun că vor să continue angajările (2020: 17%). De asemenea, pentru jumătate dintre respondenți numărul de angajați se va menține la același nivel.

• În ce privește intențiile de investiții în următoarele 12 luni, 44% dintre companii spun că acestea nu se vor schimba (toamna anului 2020: 40%). Totuși 30% văd cheltuieli de investiții mai mari (2020: 11,7%), iar 25% vor reduce cheltuielile de investiții (2020: 33%).

Sondajul, AHK World Business Outlook, coordonat de Uniunea Camerelor Comerț și Industrie din

Germania (DIHK), a avut loc în perioada 16.03 – 9.04.2021. Companii din întreaga lume au fost

întrebate despre planurile de investiții și ocuparea forței de muncă și despre cei mai importanți factori de risc în afaceri din fiecare țară. Din România au participat 86 de companii, mai mult de jumătate dintre acestea fiind active în industrie și construcții (55,8%), 32,6% în servicii, iar restul companiilor provin din domeniul comerțului.