Ancheta originii COVID: experimente pe virusuri letale la Wuhan, într-un laborator cu securitatea „unui cabinet dentar” Ministrul Agriculturii, chemat să colecteze lâna de la stâne! În Polonia e greu să NU ai copii“. Alocaţii lunare, bani pentru casă şi maşină, ajutor de şcolarizare, garantarea unei pensii pentru „mamele eroine“ Cum arată PNRR-urile celor mai mari 4 economii ale UE Dezbatere: Viitorul sistemului de pensii în România. Este o soluție mărirea vârstei de pensionare? Experții Ministerului Educației, conflict cu ministerul lui Ghinea pe componenta Educație din PNRR Austeritatea, o vorbă goală Adio ”chinezării ieftine”: cum s-au scumpit produsele IT din ”fabrica lumii” chiar cu 30% într-un an Guvernul britanic vrea să introducă o taxă vizitatorilor. Cui se va aplica şi când va intra în vigoare.

Business reportFoto: Colaj foto

Ancheta originii COVID: experimente pe virusuri letale la Wuhan, într-un laborator cu securitatea „unui cabinet dentar”. Cercetările care produc în mod artificial virusuri mai periculoase, de genul celor derulate în trecut în cel puțin două laboratoare din Wuhan, inclusiv unul cu un nivel scăzut de securitate, dar și la faimosul institut de virusologie din oraș, ar trebui să fie mai strict controlate, spun unii cercetători, citați de Financial Times. Aceste solicitări vin pe fondul unei dezbateri tot mai aprinse privind teoria încă nedovedită care spune că pandemia COVID ar fi fost provocată de un virus scăpat dintr-un laborator din orașul chinez. Preocuparea tot mai intensă pentru identificarea originilor virusului SARS-CoV-2, care a generat o pandemie mortală de proporții, a atras atenția comunității internaționale asupra unor cercetări care s-au derulat, cel puțin până acum, departe de ochiul publicului, scrie Libertatea.

Ministrul Agriculturii, chemat să colecteze lâna de la stâne! Aurul alb al ciobanilor, aruncat la pubela dezinteresului de ministrul Oros! Asociația pentru Promovarea Comunei Poiana Sibiului trage un semnal de alarmă cu privire la situația disperată în care se află oierii care nu mai au unde să valorifice lâna. Pentru ei, lâna reprezenta o sursă suplimentară de venit, dar acum a devenit o povară! Traian Stoiță, președintele Asociației pentru Promovarea Comunei Poiana Sibiului semnalează situația gravă în care se află oieritul din România din cauza problemelor cu valorificarea lânii. ”Trăim vremuri tulburi, cauzate de dezinteresul celor care conduc față de făuritorii de hrană ai României, față de fermierii care prin multă trudă reușesc cu greu să mențină pe o linie de plutire zootehnia din țara noastră. Ne aflăm în postura de a aștepta milă din partea mai marilor Europei, în loc să ne bucurăm de a valorifica la nivelul real producția noastră. În perfect acord cu acest trend se află și cei care ne guvernează și își oferă zâmbetele false, în loc de programe sigure și clare, care să vină în sprijinul celor care abia mai fac față costurilor, pentru a duce mai departe, ca tradiție definitorie, creșterea animalelor”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației pentru Promovarea Comunei Poiana Sibiului, citat de Agrointel.ro

În Polonia este greu să nu ai copii“. Alocaţii lunare, bani pentru casă şi maşină, ajutor de şcolarizare, garantarea unei pensii pentru „mamele eroine“: Polonia şi Ungaria cheltuie masiv pentru a încuraja natalitatea. Dincolo de re­torică şi ideo­logie, politicile pro-familie şi pro-natalitate din Polonia şi Ungaria, ţări văzute ca oile negre ale Europei în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor sexuale şi demo­craţia, au o puternică compo­nentă economică. „În Polonia este greu să nu ai copii“, spune Nicolae, un român plecat la muncă în Polonia, unde şi-a găsit de lucru în departa­mentele financiare ale unor mari corporaţii străine. Nicolae, care se apropie de 40 de ani, are doi copii, amândoi polonezi. Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a introdus în 2016 politica „500plus“ prin care mamele primesc 500 de zloţi (111 euro) pe lună pentru fiecare copil dacă au mai mult de un copil. Aceeaşi sumă o primesc şi tutorii copiilor, dar şi familiile cu venituri mai mici de 800 de zloţi pe lună care au un singur copil. Suma creşte la 1.200 de zloţi dacă copilul are dizabilităţi. În Ungaria, guvernul premierului Viktor Orban a naţionalizat clinicile de fertilitate, a înlesnit accesul la credite generoase pentru cuplurile care promit să aibă un copil în viitorul foarte apropiat şi acordă facilităţi fiscale pe viaţă pentru femeile cu patru sau mai mulţi copii. Acolo este vorba de „Planul de acţiune pentru protejarea familiei“, un pachet de măsuri implementat începând cu 2019 care are ca scop crearea unei „Ungarii prie­tenoase cu familia“, după cum o arată bannerele uriaşe care întâmpină călătorii sosiţi pe aeroportul Budapestei, potrivit ZF.

Cum arată PNRR-urile celor mai mari 4 economii ale UE. Proiectele pe care România le-a trecut în PNRR-ul său au de-a face mai degrabă cu investiții specifice secolului trecut – și nici nu poate fi altfel: viitoarea economie, pentru care proiectul european al PNRR vrea să fie temelie, nu poate funcționa fără infrastructură de transport, digitală sau administrativă elementară. Pentru a vedea, însă, la ce fel de economie se referă proiectul european, să studiem cum arată PNRR-urile primelor 4 economii ale UE – Germania, Franța, Italia și Spania: în ele se observă încotro merg lucrurile. O primă analiză a think-tank-ului Bruegel arată că planurile celor patru grei ai Uniunii reflectă priorități destul de diferite: Germania, cu toți ”sacii-n căruță” în materie de dezvoltare, cheltuie masiv în digitalizare, în vreme ce Franța insistă cu politicile sociale și de mediu. Italia și Spania își continuă tradițiile revoluționare, de această dată verde în Italia și industrială în Spania. Acesta e contextul în care principala miză a planului românesc este construcția de infrastructură rutieră, scrie cursdeguvernare.ro

Dezbatere: Viitorul sistemului de pensii în România. Este o soluție mărirea vârstei de pensionare pentru a putea salva actualul sistem de pensii publice? Principalele concluzii ale dezbaterii. Bogdan Glăvan: Sistemul actual de pensii se bazează pe taxare, prin intermediul căreia se finanțează cheltuielile efectuate pentru plata pensiilor. În ultimele decenii, numărul celor care muncesc s-a diminuat, în timp ce numărul pensionarilor crește. S-a creat astfel un dezechilibru copleșitor între numărul pensionarilor și cel al salariaților. Sistemul bazat pe redistribuire a devenit nesustenabil, în sensul că nu se strâng destui bani pentru plata pensiilor, având un deficit. Decalajul se va acutiza. Este nevoie de găsirea unei soluții pentru plata pensiilor părinților noștri, fără a-i împovăra pe cei care sunt în câmpul muncii. Este necesar să înlăturam inechitățile din sistem, actualul sistem nu mai poate fi <> și să sperăm că va deveni sustenabil. Singura soluție este contribuția la un veritabil fond de pensii, unul cu acumulare”. Adrian Codirlașu: Observăm că actualul sistem de pensii este nesustenabil, în viitor vor ieși la pensie cei din generația decrețeilor. Contribuția pe care o dăm la pensie, nu este o contribuție, ci o taxă. Doar 30% din contribuție revine, în final, celui care a cotizat la sistemul public de pensii. Inechitatea sistemului este accentuată de pensiile ce nu sunt bazate pe contributivitate, principiu care trebuie aplicat la modul general pentru calculul pensiilor, fiecare să primească în funcție de cât a cotizat, așa ar fi echitabil sistemul. Soluția pe termen lung este să trecem la un sistem finanțat pe baza unor contribuții, în conturi nominale. Acest sistem este pilonul 2, care trebuie extins gradual, întrucât respectă acest principiu. La nivel individual este necesar să ne gândim să economisim și investi, scrie project-e.ro

Experții Ministerului Educației, conflict cu ministerul lui Ghinea pe componenta Educație din PNRR. Potrivit unor surse din Guvern, experții Ministerului Educației sunt extrem de nemulțumiți de cum Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a gestionat componenta Educație din PNRR. Astfel, experții ministerului Educației lucraseră, împreună cu Banca Mondială, la un Program național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Însă, ulterior, experții ministerului Educației, angajații lui Cristian Ghinea au folosit titlul proiectului - cel referitor la abandonul școlar - dar în conținut se prevede ca PNRR se prevede finanțarea unor clase virtuale sau a unor consorții rurale, scrie Newsweek.ro

Austeritatea, o vorbă goală. Una din temele vehiculate intens la nivel politic de către opoziție este o așa-zisă austeritate pe care o aplică actualul guvern. Termenul este utilizat frecvent în discursurile politice ale opoziție. Motivul? O încercare de a aduce aminte publicului larg de criza din anii 2008-2010 și de măsurile luate în acea perioadă pentru echilibrarea bugetului. Nu doar de România, ci de toate statele europene. Să ne aducem aminte. Grecia a redus cheltuielile din sectorul public cu salariile, cu pensiile, cu educația, cu sănătatea și apărarea. Este deja celebru exemplul tăierii celui de-al 13-lea salariu pentru bugetari și a celei de a 13-a pensii. În Portugalia, Codul muncii a fost flexibilizat în favoarea angajatorilor, pentru a putea face disponibilizări mai ușor, iar unele companii de stat au fost privatizate pentru a le eficientiza și pentru a obține bani la buget. În Irlanda, cota de TVA a crescut, salariile au fost reduse cu 15%, iar numărul funcționarilor publici a scăzut. În Franța, a crescut vârsta de pensionare, a urcat cota de TVA, iar angajările în sectorul public au fost limitate la un salariat pentru fiecare doi funcționari care ies la pensie. În fine, în România, a avut loc o creștere a TVA și a fost redusă anvelopa salarială bugetară cu 25%, scrie RFI.

Majorarea vârstei de pensionare: obligatorie, opțională sau inutilă? Câteva alternative pentru reformarea sistemului de pensii din România. Înainte de a analiza ce implică răspunsul la întrebarea din titlu, respectiv de a detalia câteva opțiuni posibil mai de impact privind echilibrarea sistemului de pensii, fac precizarea că voi scrie acest articol din perspectiva a mai bine de 8 ani activați în domeniul pensiilor private. De asemenea, ce nu voi face, nu voi face speculații privind ce conține reforma sistemului de pensii publice, ci doar voi enumera câteva sugestii. Voi încerca să articulez structura unui set de pași sănătos și sustenabil privind strategia națională privind reformarea sistemului de pensii. Da, România se confruntă cu un dezechilibru major privind sistemul de asigurări sociale, în special componenta de pensii publice. Problema nu este de ieri, de azi, ea este un fenomen ce a prins contur după anii '90 și s-a accentuat după ce populația a început să emigreze, în special după aderarea la UE, scrie project-e.ro

​Adio ”chinezării ieftine”: cum s-au scumpit produsele IT din ”fabrica lumii” chiar cu 30% într-un an și ce urmează. Interviu cu Andrei Militaru, CEO al NOD – cel mai mare distribuitor de produse IT, electro și componente de tehnologie din România. În numai un an, mărfurile fabricate în China s-au scumpit chiar și cu 30%, atât pe fondul cererii din pandemie, cât și în contextul în care China s-a poziționat din punct de vedere al prețurilor pe piața mondială. Iar lucrurile nu se opresc aici: termenele de livrare către Europa – în speță către România – s-au triplat și au adus cu ele o noutate. Anume, producătorul și furnizorul chinez nu mai scrie prețul la care se va livra: importatorul și distribuitorul va afla aceste prețuri doar înainte de livrare. Și încă nici asta nu e de ajuns: dacă anul trecut, la shiping, un container adus din China costa circa 2000 de dolari, acum – după incidentul cu blocarea navei din Canalul Suez un container ajunge la 12.000 de dolari – și asta ”numai dacă prinzi bilet pe un vapor”. Asta explică, cu mare îngrijorare, Andrei Militaru, CEO al Network One Distribution – NOD – liderul cu o cotă de 30% din piața românească de distributie a mărfurilor fabricate în China, îndeosebi pe zona de IT: laptopuri și notebook-uri de mai multe branduri, dar și tehnologie mai avansată, servere, storage, networking și infrastructuri mari de tehnologie – cu o cifră de afaceri anul trecut de 1,8 miliarde de lei, scrie cursdeguvernare.ro

Guvernul britanic vrea să introducă o taxă vizitatorilor. Cui se va aplica şi când va intra în vigoare. Marea Britanie plănuieşte să introducă o autorizaţie electronică de călătorie pentru cetăţenii europeni şi alţi cetăţeni străini care vizitează regatul, pentru a controla mai bine imigraţia, transmite Politico. Potrivit ministrului de Interne, Priti Patel, departamentul său va adopta o legislaţie pentru a introduce o nouă autorizaţie electronică de călătorie (ETA), spunând că ea va ajuta guvernul să urmărească cu mai multă precizie numărul de persoane care intră şi ies din Marea Britanie. Conform datelor preluate de Economedia, autorizaţia se va aplica vizitatorilor fără viză sau statut de imigrare, cu excepţia cetăţenilor britanici şi irlandezi, potrivit adevarul.ro