ANAF are o nouă procedură pentru inspecția fiscală, dar lipsesc elementele pe care ar trebui să le urmărească o echipă când califică o tranzacție într-o faptă sancționată de legea penală

de F.B.     HotNews.ro
Luni, 19 iulie 2021, 11:38 Economie | Finanţe & Bănci


Adrian Benta, consultant fiscal
Foto: Hotnews
Ordinul ANAF (nr. 1071/2021), publicat pe 15 iulie, reglementează procedura pe care o vor aplica echipele de inspecție când identifică fapte la care au indicii că sunt sancționate de legea penală în materia inspecției fiscale, și au obligația să sesizeze organele de cercetare penală, potrivit consultantului fiscal Adrian Bența.

“Amintim faptul că potrivit art. 131 și 132 din Codul de procedură fiscală, când echipele de inspecție fiscală au constatări de identificarea unor fapte sancționate de legislația penală în materie fiscală, au obligația să sesizeze organele judiciare competente pentru a cerceta existența unor infracțiuni”, spune el.

Potrivit acestuia, procedura are două părți principale și reglementează:

a)Documentele utilizate pentru aplicarea procedurii;
b)Modul efectiv de realizare a procedurii.

Documentele utilizate sunt:

•Raportul de inspecție fiscală parțială sau generală;
•Procesul verbal de sesizare a organelor de cercetare penală, semnat sau refuzat la semnare de către contribuabil, cu sau fără explicații;
•Referatul pentru neîntocmirea raportului de inspecție fiscală sau justificarea întocmirii raportului de inspecție fiscală doar pentru anumite obligații fiscale și nu pentru toate cele prevăzute în Avizul de inspecție fiscală.
Notă: în cazul sesizării organelor de cercetare penală, nu se mai întocmește raport de inspecție fiscală.

•Evidența contribuabililor la care a fost sesizată cercetarea penală;

•Adresa prin care contribuabilul a fost înștiințat cu privire la neîntocmirea Raportului de inspecție fiscală, precum și la faptul că se suspendă prescripția pentru aceste obligații fiscale.


Modul de realizare efectivă a procedurii presupune 5 acțiuni:
I) Încheierea în cadrul inspecției fiscale a unui proces verbal de sesizare a organelor de cercetare penală.
II) Stabilirea impozitelor, taxelor și contribuțiilor ce vor face obiectul analizei cercetării penale.
III) Întocmirea, avizarea și justificarea neîntocmirii raportului de inspecție fiscală.
IV) Înștiințarea contribuabilului cu privire la sesizarea cercetării penale și cu suspendarea termenului de prescripție pentru obligațiile fiscale ce fac obiectul sesizării penale.
V) Înscrierea documentațiilor privind contribuabilul în evidența specială a organului fiscal cu privire la contribuabilii pentru care s-a efectuat o sesizare penală.

Procedura dezvoltă diverse situații ce pot să apară concret, cum sunt:
•Inspecția unei singure obligații fiscale;
•Inspecția mai multor obligații fiscale și identificarea în timp doar pentru unele obligații fiscale a existenței unor fapte penale;
•Inspecția pentru mai multe obligații fiscale și constatarea unei situații ce indică o faptă penală doar într-o anumită perioadă de timp și nu pe toată durata la care este aprobată inspecția;
•Avizele, aprobările și semnăturile pe care trebuie să le obțină echipa de inspecție în cadrul procedurii interne de realizare a sesizării penale.

Notă: Din păcate, din procedură lipsesc exact elementele pe care ar trebui să le urmărească o echipă de inspecție când califică o tranzacție într-o faptă sancționată de legea penală. Astfel, toate aceste sesizări pot reprezenta acțiuni corecte de aplicare a Codului de procedură fiscală sau acțiuni arbitrare ce au efectul de a împiedica contribuabilul să se adreseze justiției. În situația sesizării penale, mai întâi trebuie soluționată cauza penală și abia ulterior cauza civilă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





7960 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by