Ungaria va prelungi moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare până în iunie 2022

de DP     HotNews.ro
Marţi, 14 septembrie 2021, 8:57 Economie | Finanţe & Bănci


Viktor Orban
Foto: Profimedia Images via Digi24
Ungaria a decis să prelungească un moratoriu de rambursare a împrumuturilor bancare, introdus în contextul pandemiei de COVID-19, până la finele lunii iunie 2022, a anunţat ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, transmite MTI, citată de Agerpres. Odată cu debutul crizei pandemiei de coronavirus, economia Ungariei a intrat în cădere liberă, înregistrând o contracţie de peste 13% în al doilea trimestru din 2020 şi un declin de pese 5% pe ansamblul anului trecut.

Moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare a intrat în vigoare în luna martie 2020, iniţial pentru o perioadă de şase luni, dar ulterior a fost prelungit până la finele lunii octombrie 2021. Moratoriul este automat, exceptând cazul în care consumatorii solicită în mod expres să plătească ratele.

Companiile care au luat credite şi vor să continue să beneficieze de moratoriu trebuie să demonstreze că au înregistrat un declin al veniturilor de cel puţin 25%, a informat Mihaly Varga.

Acesta a precizat că 91% dintre cetăţenii care au răspuns la cel mai recent chestionar al Guvernului au sprijinit extinderea moratoriului pentru cei vulnerabili. De asemenea, ministrul de Finanţe i-a sfătuit pe cei care au împrumuturi şi nu se confruntă cu probleme să ia în considere reînceperea achitării ratelor.

Însă, în condiţiile în care economia ungară înregistrează o creştere peste aşteptări, băncile comerciale locale şi Banca Naţională a Ungariei au solicitat recent o soluţie mai limitată care să-i ajute doar pe cei mai vulnerabili debitori. Conform datelor publicate în august de Oficiul central de statistică (KSH), economia Ungariei a înregistrat o creştere anuală de 17,9% în trimestrul doi din 2021 şi un avans trimestrial de 2,7%.

Principalele instituţii financiare din Ungaria sunt grupul local OTP Bank şi diviziile locale ale băncilor KBC Groep, Erste Group Bank, Raiffeisen, UniCredit şi Intesa SanPaolo.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





365 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Vai! (Marţi, 14 septembrie 2021, 10:34)

    atc [utilizator]

    Ce sa te-astepti de la "iliberalul" asta:
    - chestioneaza cetatenii!
    - sprijina cetatenii/ societatile comerciale vulnerabile si ia banii de la gura amaratelor de banci.
    - are crestere economia cu 17,9 % pe Q2-2021. Wow!
    Pai, frumos o fi?!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by