​e-Factura urmează să fie operațională în 30 de zile. OUG, în Monitorul oficial

de F.B.     HotNews.ro
Joi, 7 octombrie 2021, 17:44 Economie | Finanţe & Bănci


e-Factura - factura electronica
Foto: Monitorul Oficial
Sistemul național privind factura electronică RO e-Factura va deveni operațional în termen de maximum 30 de zile, conform unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, conform acestui act normativ, procedura de utilizare și funcționare va trebui aprobată printr-un ordin al ministrului Finanțelor care trebuie să apară în 15 zile.

Prima dată, e-Factura va fi doar în relația B2G (Business to Government).

Conform notei de fundamentare, implementarea și operaționalizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura vizează trei direcții mari de acțiune:

• oferirea unui serviciu public electronic necesar derulării contractelor de achiziții publice și tranzacțiilor dintre operatorii economici, în fapt un instrument de sprijin adaptat evoluției contextului pandemic;
• coerență în realizarea și aplicarea politicilor și reformelor fiscal – bugetare prin gestionarea în mod eficient a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice, respectiv implementarea unor mecanisme corecte și eficiente care să asigure monitorizarea execuției bugetare și a sumelor alocate diferitelor programe de investiții;
• creșterea eficienței și eficacității în colectarea impozitelor și taxelor, cu concentrare în special în ceea ce privește îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA, precum și prevenirea și combaterea fraudei, a evaziunii și a eventualelor abuzuri în domeniul TVA.

Proiectul vizează modalitatea de utilizare a Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura de către operatorii economici și autoritățile și entitățile publice, prin descrierea regulilor generale de transmitere, recepționare și prelucrare a facturii electronice.

Factura electronică este însoțită de semnătura electronică a Ministerului Finanțelor care certifică faptul că nu mai sunt permise intervenții asupra conținutului acesteia.

În plus, emitenții care vor transmite facturile electronice către autoritățile și entitățile contractante dețin deja un certificat digital calificat înregistrat în sistemul gestionat de către Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, folosindu-l în mod frecvent pentru depunerea diverselor declarații fiscale, fapt ce conduce la fluidizarea procesului de transmitere a facturii electronice, certificarea elementelor de bază ale facturii electronice.

Totodată, sistemele informatice administrate de către Ministerul Finanțelor sunt cunoscute de către părțile implicate în procesul de achiziție publică și nu vor exista dificultăți de accesare și folosire.

Nota de fundamentare mai spune că înlocuirea facturilor pe hârtie cu facturi electronice poate însemna pentru sectorul public din România economii de aproximativ 35 milioane euro pe an sau 350 milioane euro într-un orizont de 10 ani.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





8315 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    ! (Joi, 7 octombrie 2021, 18:00)

    chiuaua [utilizator]

    Semnatura electronica a ministerului finantelor pe factura....wow,ce tare.
    Exact ca pe un tablou celebru.
    Macar ar fi un Claude Monet ?
  • -4 (6 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 7 octombrie 2021, 19:12)

    [anonim]

  • +1 (1 vot)    
    Sau (Joi, 7 octombrie 2021, 22:04)

    fdaniel [utilizator]

    Sau 3 miliarde 500 milioane intr-un orizont de 100 de ani, etc …..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by