Din păcate, avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată, a declarat Eugen Rădulescu, Directorul Direcției de Stabilitate Financiară din BNR, într-o conferință. “Sunt oameni care își termină liceele pe la 40 de ani și fac câte o facultate din aceasta de care n-a auzit nimeni pe la 50 de ani. Aceștia sunt cei care conduc politica românească. Nu se poate așa ceva”, a spus el, fiind o opinie personală.

Eugen RadulescuFoto: Arhiva personala

• Acum discuția a fost despre doamna Merkel în ultimele săptămâni. A fost șef de promoție în facultate, în Germania Democrată, acolo de unde provine.

“Noi avem conducători care își iau Bacalaureatul pe la 35-40 de ani. Nu putem progresa în felul acesta. Avem mare nevoie ca oamenii care se pricep să fie cei care iau decizii”, a spus Eugen Rădulescu.

• Avem o porțiune mare din societate care merge în direcția în care trebuie. Trebuie smulgem cât mai mult din partea cealaltă și să adăugăm aici pentru ca în următorii 5-10 ani să reușim să fim cu o pondere cât mai mare spre Vest decât spre stagnare.

În momentul de față, spune el, noi avem două Românii.

1. Una este deja puternic ancorată în lumea occidentală: este o Românie care se mișcă repede, eficient cu oameni care sunt deja chiar acolo.

2. Din păcate, avem și o Românie care băltește undeva la limita dintre secolul XIX și XX.

“Acest context teribil al al pandemiei a arătat și a mărit practic decalajele între cele două Românii. Am văzut cum mediul antreprenorial a reușit să se miște, să reziste, chiar să găsească soluții ca pentru după ce se va fi încheiat pandemia să fim într-o economie mai performantă și într-o societate mai normală. Din păcate, sectorul public nu a participat decât într-o mică măsură la acest demers”, a precizat Eugen Rădulescu.